papară definitie

2 intrări

20 definiții pentru papară

PAPÁRĂ, papare, s. f. 1. (Pop.) Mâncare preparată din felii de pâine (prăjită) presărate cu brânză și opărite în apă, în supă, în lapte etc. ◊ Expr. (Fam.) A mânca (o) papară sau papara (cuiva) sau a se alege cu o papară = a) a mânca bătaie sau a fi aspru certat; b) a fi învins (în luptă, într-o întrecere etc.). A face pe (sau din) cineva papară = a învinge, a distruge, a nimici pe cineva. A ști papara cuiva = a cunoaște felul aspru de a fi al cuiva, a fi avut de suferit de pe urma asprimii cuiva. A trage cuiva o papară = a) a bate pe cineva; b) a mustra aspru pe cineva. 2. (Reg.) Omletă. [Pl. și: păpări. – Var.: (reg.) păpáră s. f.] – Din bg. popara.
PĂPÁRĂ s. f. v. papară.
PAPÁRĂ s. f. 1. Mâncare preparată din felii de pâine (prăjită) presărate cu brânză și opărite în apă, în supă, în lapte etc. ◊ Expr. (Fam.) A mânca (o) papară sau papara (cuiva) sau a se alege cu o papară = a) a mânca bătaie sau a fi aspru certat; b) a fi învins (în luptă, într-o întrecere etc.) A face pe (sau din) cineva papară = a învinge, a distruge, a nimici pe cineva. A ști papara cuiva = a cunoaște felul aspru de a fi al cuiva, a fi avut de suferit de pe urma asprimii cuiva. A trage cuiva o papară = a) a bate pe cineva; b) a mustra aspru pe cineva. 2. (Reg.) Omletă (din ouă). [Var.: (reg.) păpáră s. f.] – Din bg. popara.
PĂPÁRĂ s. f. v. papară.
PAPÁRĂ s. f. 1. Mîncare preparată din felii de pîine prăjită presărate cu brînză și opărite cu apă sau cu lapte. Rupeați bucăți mici de pîine uscată și le băgați in cană și făceați un fel de papară. PAS, Z. I 22. ◊ Expr. (Familiar) A mînca (o) papară sau papara (cuiva) = a mînca bătaie, a fi bătut sau certat cu asprime. Se vede că n-ai mîncat de mult papara lui moș Nistor. La TDRG. Cu toată stăruința lui moș Fotea și a lui bădița Vasile, Smărăndița a mîncat papară și pe urmă ședea cu mîinile la ochi și plîngea ca o mireasă, de sărea cămeșa de pe dînsa. CREANGĂ, O. A. 34. Aleargă iute, ca să nu mănînci o papară de anul nou. ALECSANDRI, T. 1330. A face pe (sau din) cineva papară = a omorî, a nimici, a distruge. Văzînd biet Nastratin Hogea că i-o făcură papară [capra]. PANN, N. H. 48. A ști papara cuiva = a cunoaște felul aspru de a fi al cuiva, a fi avut de suferit de pe urma asprimii cuiva. (Atestat în forma păpară) Aoleo, Spiridoane, nu te-oi prinde odată!... Săracul sf. Niculaie! îi știi tu păpara lui. CARAGIALE, O. I 52. Cu omul împărătesc nu e de glumă, că-i știu păpara. GHICA, S. 242. 2. (Regional) Mîncare făcută din ouă bătute și prăjite în untură; jumări, scrob. ♦ Mîncare făcută din mămăligă amestecată cu brînză și untură sau unt. – Variantă: (regional) păpáră (ISPIRESCU, M. V. 34, CREANGĂ, P. 254) s. f.
PĂPÁRĂ s. f. v. papară.
!papáră (pop.) s. f., g.-d. art. papárei/păpării; pl. papáre/păpări
papáră s. f., g.-d. art. papárei/papării; pl. papări
PAPÁRĂ s. (reg.) moieți (pl.), păpăruie. (A mâncat ~.)
PAPÁRĂ s. v. jumări, omletă.
papáră (papáre), s. f.1. Friganea, felie de pîine prăjită cu brînză și cu unt. – 2. Ciomăgeală, bătaie. Bg., sb. popara (Miklosich, Lexicon, 625; Tiktin; Conev 86), din sl. popariti „a (se) opări”, cf. ngr. παππάρα, tc. papara. Der. din it. (Meyer, Neugr. St., IV, 68) sau din ngr. πάπα „mîncare” (Roesler 601) pare mai puțin probabilă. – Der. păpărău, s. n. (Banat, terci, păsat).
PAPÁRĂ păpări f. Fel de mâncare preparată din felii de pâine prăjită, presărate cu brânză și opărite (cu apă sau cu lapte). ◊ A mânca ~ a lua bătaie. /<bulg. popara
păpară f. 1. mâncare din pâine prăjită și brânză opărită cu apă fiartă: cine a mâncat păpară, știe dulce-i ori amară PANN; 2. fam. bătaie, trânteală: Smărăndița a mâncat păpară CR.; 3. fig. cursă: mirosi cam ce păpară i se gătise ISP. [Vorbă primitiv ciobănească = turc. PAPARA, ciorbă cu brânză: accepțiunea figurată reproduce un idiotism oriental].
papáră f., pl. e (turc. papara, bg. sîrb. popara, care vine d. po-pariti, a opări. V. pară 2). O mîncare rar obișnuită făcută din pîne prăjită, pesmet orĭ trahană și brînză și opărită cu lapte. Fig. Iron. Bătaĭe, trînteală: a mînca o papară, a trage cuĭva o papară. V. curcut.
PAPA s. (reg.) moieți (pl.), păpăruie. (A mîncat ~.)
papa s. v. JUMĂRI. OMLETĂ.
HUDA LUI PĂPARĂ, peșteră în NV M-ților Trascău, la 567 m alt., pe versantul dr. al văii Arieș. Lungime: 2.022 m. Prezintă numeroase săli (cea mai mare fiind Sala Minunilor), cascade și sifoane. Adăpostește stalactite uriașe și depozite de cheropterit (excremente de liliac). Temp. aerului: 10-20°C. Faună cavernicolă bogată (lilieci, păianjeni, melci, insecte etc.). Greu accesibilă.
PAPARĂ subst. 1. Păpară b. (16 B IV 435; Viciu 34). 2. Păpar, St. (Șchei III); Păparea (Sd XVI). 3. Paparele, Marcu (Tiktin). 4. Păpărețu, ard. poreclă (Paș); Papareț Mihul (16 A II 82).
a încasa o bătaie / o mardeală / o papară expr. a fi bătut (de cineva).
a mânca papară expr. a fi bătut.

papară dex

Intrare: papară
păpară substantiv feminin
papară 1 pl. -e substantiv feminin
papară 2 pl. -i substantiv feminin
Intrare: Papară
Papară