panteon definitie

2 intrări

12 definiții pentru panteon

PANTEÓN, panteonuri, s. n. 1. (La greci și la romani) Templu consacrat cultului tuturor zeilor. 2. Monument național în care se depun rămășițele pământești ale oamenilor iluștri. ♦ Fig. Totalitatea oamenilor iluștri ai unei țări. [Pr.: -te-on] – Din fr. panthéon.
PANTEÓN, panteonuri, s. n. 1. (La greci și la romani) Templu consacrat cultului tuturor zeilor. 2. Monument național în care se depun rămășițele pământești ale oamenilor iluștri. ♦ Fig. Totalitatea oamenilor iluștri ai unei țări. [Pr.: -te-on] – Din fr. panthéon.
PANTEÓN s. n. 1. Clădire, considerată ca monument național, în care se depun rămășițele pămîntești ale oamenilor iluștri. ◊ Fig. Galeria oamenilor iluștri ai unei țări. Locuința mea va fi în curînd în neant, numele meu în panteonul istoriei. CAMIL PETRESCU, T. II 591. 2. (La vechii greci și romani) Templu consacrat cultului tuturor zeilor. Panteonul din Roma. – Pronunțat: -te-on.
panteón (-te-on) s. n., pl. panteónuri
panteón s. n. (sil. -te-on), pl. panteónuri
PANTEÓN s.n. 1. Templu închinat tuturor zeilor la greci și la romani; (p. ext.) totalitatea divinităților unei mitologii sau unei religii politeiste. 2. Monument consacrat amintirii oamenilor iluștri, unde se depun rămășițele lor pământești; (p. ext.) totalitatea oamenilor iluștri ai unui popor, ai unei țări. [Pron. -te-on, pl. -nuri. / < fr. panthéon, lat., gr. pantheon < pas – tot, theos – zeu].
PANTEÓN s. n. 1. templu consacrat tuturor zeilor, la greci și la romani. ◊ totalitatea divinităților unei mitologii sau unei religii politeiste. 2. clădire monumentală consacrată amintirii oamenilor iluștri, unde se depun rămășițele lor pământești. ◊ (fig.) galeria oamenilor iluștri ai unui popor. (< fr. panthéon, lat. Pantheon, gr. Pantheion)
PANTEÓN ~uri n. 1) (în antichitatea greacă și romană) Templu consacrat tuturor zeilor. 2) Criptă monumentală închinată memoriei oamenilor iluștri ai unei națiuni. 3) fig. Ansamblu de personalități celebre dintr-o țară. [Sil. -te-on] /<fr. panthéon
panteon n. 1. templu consacrat tuturor zeilor; 2. totalitatea zeilor unui popor păgân: panteonul roman conținea vr’o 10.000 de zei; 3. monument la Paris consacrat memoriei oamenilor mari ai Franței.
Pantheon v. vocabular.
*panteón n., pl. oane (fr. panthéon, it. pánteon și panteóne, lat. pántheon, vgr. pántheon și pántheĭon, d. pân, tot, și theós, zeŭ). La vechiĭ Grecĭ și Romanĭ, templu consacrat tuturor zeilor. Totalitatea zeilor uneĭ religiunĭ. Un templu din Paris consacrat oamenilor iluștri aĭ Franciiĭ.
PANTEÓN (< fr., lat.; {s} gr. Pantheion din pan- + theos „zeu”) s. n. 1. Templu consacrat de greci și de romani tuturor zeilor. Celebru este P. lui Agrippa din Roma, construit în anii 27-25 î. Hr. pe Câmpul lui Marte. Incendiat în 80 d. Hr., a fost restaurat de mai multe ori (sub Hadrian, Antoninus Pius și Septimiu Sever). Consacrat inițial lui Jupiter, a fost apoi dedicat cultului tuturor zeilor. Papa Bonifaciu IV îl dedică Feciorei Maria în anul 609, transformându-l în biserica Santa Maria ad Martyres. Aici se găsesc rămășițele pământești ale lui Rafael, ale regelui Umberto I ș.a. A influențat considerabil arhitectura occidentală a Renașterii și neoclasicismul. ♦ Ansamblul divinităților, al zeilor unei mitologii sau ale unei religii (ex. p. grec). 2. Edificiu, biserică, considerate monumente naționale, în care sunt depuse rămășițele pământești ale oamenilor iluștri (ex. p. din Paris inițiat de arhitectul J.G. Suffot (1764), continuat de J.B. Rondelet (1789), și terminat în 1812). În 1791, Constituanta l-a menit a fi un templu, unde urmau să fie înhumate rămășițele pământești ale oamenilor celebri. Între 1806 și 1830 a funcționat ca lăcaș de cult. După 1885 (funeraliile lui V. Hugo), P. a devenit locul de înmormântare al marilor personalități franceze. Aici se găsesc mormintele lui Voltaire, Rousseau, Zola ș.a. ♦ Fig. Totalitatea oamenilor iluștri ai unei țări.

panteon dex

Intrare: panteon
panteon substantiv neutru
  • silabisire: -te-on
Intrare: Panteon
Panteon