panegiric definitie

16 definiții pentru panegiric

PANEGÍRIC, panegirice, s. n. 1. Discurs public în care se elogiază o personalitate însemnată (decedată sau contemporană oratorului), o comunitate etc. 2. P. gener. Laudă (exagerată), elogiu (excesiv), apologie. – Din fr. panégyrique.
PANEGÍRIC, panegirice, s. n. 1. Discurs public în care se elogiază o personalitate însemnată (decedată sau contemporană oratorului), o comunitate etc. 2. P. gener. Laudă (exagerată), elogiu (excesiv), apologie. – Din fr. panégyrique.
PANEGÍRIC, panegirice, s. n. 1. (La vechii greci și romani) Discurs public, în care se preamăreau faptele de vitejie ale strămoșilor, ale poporului sau se elogia o personalitate însemnată. Laudă, adesea exagerată; elogiu excesiv. Cine ar putea să rostească tot ce spune ochiului și minții aceste splendide idealizări plastice ale artei vînătorești, acela ar face cel mai minunat panegiric al acestei arte. ODOBESCU, S. III 53. La aceste cuvinte, prin cari Păturică fără voia sa făcea panegiricul omului pe care voia să-l vînză, Ipsilante rămase uimit. FILIMON, C. 259. Să fac o apologie, să scriu un panegiric Acestor pitici gigantici și la-alți oameni de nimic. BOLLIAC, O. 172.
panegíric s. n., pl. panegírice
panegíric s. n., pl. panegírice
PANEGÍRIC s. v. apologie.
PANEGÍRIC adj. v. apologetic.
PANEGÍRIC s.n. 1. Discurs la vechii greci și la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintașilor sau se aduceau laude unui oraș, unei persoane însemnate. 2. Elogiu, laudă. ♦ Tămâiere, laudă exagerată și nemeritată, lingușitoare. [Pl. -ce, -curi. / < fr. panégyrique, lat. panegyricus, cf. gr. panegyris].
PANEGÍRIC s. n. 1. discurs la vechii greci și la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintașilor sau se aduceau laude unui oraș, unei persoane însemnate. 2. elogiu, laudă. ◊ tămâiere, laudă exagerată și nemeritată, lingușitoare. (< fr. panégyrique)
PANEGÍRIC ~ce n. 1) (la vechii greci și la romani) Discurs public în care se proslăveau faptele de vitejie ale strămoșilor sau se elogiau oamenii iluștri. 2) fig. Laudă exagerată; elogiu emfatic; ditiramb. /<fr. panégyrique
panegiric n. 1. discurs public făcut în lauda cuiva; 2. elogiu excesiv.
*panegíric, -ă adj. (vgr. panegyrikós, d. panégyris, adunare publică. V. panair). De ținut într’o mare adunare publică, vorbind de discursurile de laudă. S. n., pl. e. Discurs de laudă: panegiricu luĭ Traĭan scris de Pliniŭ. Fig. Laudă exagerată. V. elogiŭ.
PANEGIRIC s. apologie. (A face ~ cuiva.)
panegiric adj. v. APOLOGETIC.
PANEGÍRIC (< fr., lat., ngr.; {s} gr. panegyrikós „elogiu”) s. n. 1. Scriere sau discurs public în care sunt elogiate meritele unei persoane (de obicei defuncte), ale unei instituții sau colectivități. A fost cultivat ca specie literară din Antichitate până în sec. 18. Au scris p. Socrate, Pliniu cel Tânăr, Bossuet. ♦ Elogiu, laudă (exagerată); apologie; p. ext. laudă lingușitoare. 2. Scriere hagiografică cu caracter didactic, cuprinzând cuvinte de laudă la adresa unui sfânt, ierarh sau părinte al Bisericii (ex. „Panegiricul Sfântului Mucenic Gheorghe” scris de Gr. Țamblac și copiat într-un zbornic în 1441).
panegíric, panegirice s. n. Cuvântare publică pentru elogierea unei personalități de seamă contemporane oratoriului, pentru preamărirea faptelor eroice ale precursorilor etc.; p. ext. laudă (exagerată); apologie. ♦ (Bis.) Cuvântare bisericească ocazională în care se face proslăvirea unui adevăr fundamental, de credință, a unui sfânt, a unei virtuți etc.; predică. – Din fr. panégyrique.

panegiric dex

Intrare: panegiric (s. n.)
panegiric pl. -e substantiv neutru
panegiric pl. -uri
Intrare: panegiric (adj.)
panegiric adj.