pancartă definitie

12 definiții pentru pancartă

PANCÁRTĂ, pancarte, s. f. Afiș de carton, de pânză, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; placardă. – Din fr. pancarte.
PANCÁRTĂ, pancarte, s. f. Bucată (mare) de carton, de pânză, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; placardă. – Din fr. pancarte.
PANCÁRTĂ, pancarte, s. f. Bucată (dreptunghiulară) de carton, pînză, lemn, tablă, pe care e scrisă o lozincă, o înștiințare etc. (și e purtată uneori la manifestații). V. placardă. O pancartă purtînd înscrisuri cu litere roșii era ridicată pe brațe. VORNIC, P. 215. Pe drum bătrînul se uita mereu la afișele și pancartele fără număr care toate chemau lumea la diferite distracții și petreceri. REBREANU, R. I 255.
pancártă s. f., g.-d. art. pancártei; pl. pancárte
pancártă s. f., pl. pancárte
PANCÁRTĂ s. placardă, placat.
PANCÁRTĂ s.f. Bucată mare de hârtie, de pânză sau de tablă care cuprinde o lozincă, un anunț etc. [< fr. pancarte].
PANCÁRTĂ s. f. bucată mare de hârtie, de pânză sau de tablă, care cuprinde o lozincă, un anunț etc.; placardă. (< fr. pancarte)
PANCÁRTĂ ~e f. Placă de material (pânză, hârtie, lemn) pe care este scrisă o lozincă sau un anunț; placardă. /<fr. pancarte
pancartă f. placard afișat spre a înștiința publicul despre ceva.
*pancártă f., pl. e (fr. pancarte, d. mlat. pancharta, cuv. corcit compus d. vgr. pân, tot, și lat. charta, cartă, hîrtie). Mare anunț care exprimă pe scurt o ideĭe generală și care se obișnuĭește la manifestațiunĭ publice.
PANCARTĂ s. placardă, placat.

pancartă dex

Intrare: pancartă
pancartă substantiv feminin