palavragiu definitie

12 definiții pentru palavragiu

PALAVRAGÍU, palavragii, s. m. (Fam.) Persoană care spune palavre; flecar, limbut, guraliv. – Din tc. palavracı.
PALAVRAGÍU, palavragii, s. m. (Depr.) Persoană care spune palavre; flecar, limbut, guraliv. – Din tc. palavracı.
PALAVRAGÍU, palavragii, s. m. Om care spune palavre, care îndrugă verzi și uscate; flecar, farfara, limbut. I. Ghica... vorbește adesea despre liberali ca de niște palavragii. IBRĂILEANU, SP. CR. 130. ◊ (Adjectival) Îl vedea utilizînd cu îndeminare toate apucăturile de școlar leneș și chiulangiu, turbulent și palavragiu. C. PETRESCU, V. 107.
palavragíu (fam.) (-la-vra-) s. m., art. palavragíul; pl. palavragíi, art. palavragíii (-gi-ii)
palavragíu s. m. (sil. -vra-), art. palavragíul; pl. palavragíi, art. palavragíii
PALAVRAGÍU s., adj. v. flecar.
Palavragiu ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut, nevorbăreț
PALAVRAGÍU ~i m. Persoană căreia îi place să pălăvrăgească; flecar. /<turc. palavraci
palavragiu m. flecar, fulău: alții ’mi zic palavragiu AL. [Turc. PALAVRADJI)].
palavragíŭ s. (d. palavră. Și turc. palavrağy?). Iron. Mincinos, care spune palavre. – Fem. -gĭoaĭcă.
PALAVRAGIOAICĂ s. flecară, guralivă, limbută, vorbăreață, (fam.) moftangioaică. (E o mare ~.)
PALAVRAGIU s., adj. clănțău, flecar, guraliv, limbut, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, țololoi, vorbar, (Mold.) dîrdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tîndălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță. (E un mare ~.)

palavragiu dex

Intrare: palavragiu
palavragiu substantiv masculin
  • silabisire: -vra-