palatal definitie

13 definiții pentru palatal

PALATÁL, -Ă, palatali, -e, adj. 1. (Anat.) Relativ la palat1, care aparține palatului1, din regiunea palatului1, palatin2. 2. (Fon.) Care se produce în regiunea palatului1; spec. (despre sunete) care se articulează prin atingerea sau apropierea limbii de bolta palatină. ♦ (Substantivat, f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea limbii de bolta palatină. ♦ Care conține sunete a căror articulație se face în regiunea palatului1. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate în regiunea palatului1. – Din fr. palatal.
PALATÁL, -Ă, palatali, -e, adj. 1. (Anat.) Relativ la palat1, care aparține palatului1, din regiunea palatului1, palatin2. 2. (Fon.) Care se produce în regiunea palatului1; spec. (despre sunete) care se articulează prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ (Substantivat, f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ Care conține sunete a căror articulație se face în regiunea palatului1. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate în regiunea palatului1. – Din fr. palatal.
PALATÁL, -Ă, palatali, -e, adj. (Despre sunete) Articulat prin atingerea sau apropierea limbii de cerul gurii. Sunet palatal. «E» este o vocală palatală. ◊ (Substantivat) Palatalele se articulează în regiunea palatului dur.
palatál adj. m., pl. palatáli; f. palatálă, pl. palatále
palatál adj. m., pl. palatáli; f. sg. palatálă, pl. palatále
PALATÁL adj. 1. v. palatin. 2. (FON.) (înv.) palatinal. (Sunet ~.)
PALATÁL, -Ă adj. Care aparține palatului, din regiunea palatului; palatin. // adj., s.f. (Sunet) articulat în regiunea palatului. [< fr. palatal].
PALATÁL, -Ă adj. 1. din regiunea palatului; palatin2. 2. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță prin apropierea sau atingerea părții de jos a limbii de palat. (< fr. palatal)
PALATÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de palat; propriu palatului. 3) și substantival (despre sunete ale vorbirii) Care se articulează în regiunea palatului. /<fr. palatal
palatal a. se zice de consoanele rostite lovind cerul gurii cu limba: palatale sunt c (ce, ci), g (ge, gi), j.
*palatál, -ă adj. (d. palat 2; fr. palatal). Al ceruluĭ guriĭ, al palatuluĭ. Gram. Pronunțat pin izbirea limbiĭ de ceru guriĭ, vorbind de vocale și consonante, ca e, i, ca c, g în încinge și ca ș, j, ñ. S. f. O vocală saŭ o consonantă palatală. Adv. Pin ajutoru palatuluĭ: a pronunța palatal. V. africat.
PALATAL adj. 1. (ANAT.) palatin. (Regiunea ~.) 2. (FON.) (înv.) palatinal. (Sunet ~.)
PALATÁL, -Ă adj. (< fr. palatal): în sintagmele consoană palatală, sunet palatal și vocală palatală (v.).

palatal dex

Intrare: palatal
palatal adjectiv