palat definitie

25 definiții pentru palat

PALÁT1 s. n. Peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine2 ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine2, acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau vălul palatului = porțiune musculară care continuă palatul1 în partea posterioară a cavității bucale. Palat artificial = mulaj al palatului1, care se folosește în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.
PALÁT2, palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care este folosită ca reședință de un nobil, un suveran, un șef de stat ori de guvern; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.
PALÁT1 s. n. Peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine2 ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine2, acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau vălul palatului = porțiune musculară care continuă palatul1 în partea posterioară a cavității bucale. Palat artificial = mulaj al palatului1, care se folosește în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.
PALÁT2, palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care servește ca reședință unui suveran, ca locuință unei personalități etc.; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.
PALÁT1 s. n. Peretele superior al cavității bucale; cerui-gurii. Palat dur = bolta osoasă a cavității bucale, limitată de dinți. Palat moale = prelungire a palatului dur înspre partea posterioară a cavității bucale, alcătuită dintr-un mușchi mobil.
PALÁT2, palate, s. n. Clădire somptuoasă, caracterizată printr-o arhitectură monumentală, în care își are sediul o autoritate, o instituție sau care servește ca reședință unui suveran; p. ext. casă mare, boierească. Cu timpul cad palatele regale Și zboară stol de lilieci prin sale. COȘBUC, P. II 287. [Moșneagul] cum ajunge în tîrg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. CREANGĂ, P. 80. Lună tu, stăpîn-a mării... Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. ◊ (Poetic) Aruncă [buzduganul] în sus aproape de palatul de nori al lunii. EMINESCU, N. 4. – Pl. și: (învechit) palaturi (ISPIRESCU, L. 8, ALECSANDRI, P. I 191).
!palát s. n., pl. paláte
palát (anat.) s. n.
palát (arhit.) s. n., pl. paláte
PALÁT s. curte, (Transilv.) pălută, (Transilv. și Mold.) polată, (înv.) aulă, serai. (Balul de la ~.)
PALÁT s. 1. v. cerul-gurii. 2. palat moale v. văl palatin.
Palat ≠ bojdeucă
PALÁT s.n. Partea superioară a cavității bucale la om și la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].
PALÁT1 s. n. peretele superior al cavității bucale; cerul gurii. ◊ palat dur = partea anterioară, osoasă, a cavității bucale; palat moale = partea posterioară a cavității bucale; vălul palatului. (< lat. palatum, it. palato)
PALAT2(O)- elem. „palat, cerul gurii”. (< fr. palat/o/-, cf. lat. palatum)
palát (paláte), s. n. – Castel. – Var. pl. palaturi. Mr. pălate. Lat. palatium, probabil prin intermediul mgr. παλάτι (Meyer, Neugr. St., III, 51; Candrea, Noua R. rom., III, 23; Densusianu, Rom., XXXIII, 282), cf. tc. balat, alb. paljat, bg. palat, ceh., rus. palata. Este dubletul lui păraț, v. aici; al lui polată, s. f. (Trans., palat), mr. pulată, din bg., sb. polata (Conev 81); al lui palută, s. f. (Trans., palat), din mag., sb. polota; al lui paleaț, s. n. (palat), din it. palazzo, poate prin intermediul pol. palac, sec. XVII, înv. și al lui palat, s. n. (cerul gurii), traducere din fr. palais. Der. directă din lat. (Koerting 6792) nu e posibilă. – Der. pălătui, vb. (a locui într-un palat). Der. neol. (din fr.) palatal, adj.; palatin, adj.; palatinat, s. n.; paladin, s. m.
PALÁT1 n. anat. Partea de sus a cavității bucale, având formă de boltă; boltă palatină; cerul gurii. ◊ ~ dur partea anterioară osoasă a palatului. ~ moale (sau vălul ~ului) v. VĂL. /<lat. palatum, it. palato
PALÁT2 ~e n. 1) Clădire mare și somptuoasă care servește, de obicei, drept reședință a unui suveran sau ca locuință a unei personalități. 2) (urmat de un determinativ la genitiv) Edificiu monumental de menire socială. ~ul de Cultură și Artă. ~ul Congreselor. /<ngr. paláti, lat. palatium
palat n. 1. clădire mare și luxoasă, locuită de un suveran, de o autoritate sau de un personaj însemnat; 2. suveranii și oamenii palatului: revoluțiune de palat; 3. fig. casă măreață; 4. edificiu unde rezidă tribunalele, corpurile legiuitoare. ║ n. Anat. numele științific al cerului gurii.
1) palát n., pl. e (ngr. paláti, d. lat. Palatium, dealu Palatin și [pin ext.] casa împăratuluĭ Aŭgúst, situată pe acest deal; it. palazzo, engl. germ. palast, rus. paláta. V. păraț). Casă mare și sumptuoasă (locuită de un suveran orĭ de un personagiŭ ilustru). Suveranu, stăpînu palatuluĭ și alte persoane care locuĭesc în palat: o revoluțiune de palat. Mare edificiŭ public: palatu universitățiĭ, palatu justițiiĭ, palatu administrativ. – Vechĭ. Azĭ. Maram. polátă, pl. e (sîrb. polata, bg. polat), palútă (ung. polota) și paleaț n., pl. ețe saŭ eațurĭ (pol. palac, d. it. palazzo). V. polată și hardughie.
2) *palát n., pl. e (lat. palatum și palatus, ceru guriĭ, ceru. V. păraț). Anat. Ceru guriĭ, partea superioară a interioruluĭ guriĭ. Fig. Simțu gustuluĭ la mîncare: a avea palatu fin.
PALAT s. (ANAT.) boltă palatină, cerul-gurii, (înv.) păraț.
PALAT s. curte, (Transilv.) pălută, (Transilv. și Mold.) polată, (înv.) aulă, serai. (Balul de la ~.)
BUCKINGHAM PALACE [bákiŋgəm pælis], reședința londoneză a suveranilor britanici. Numele provine de la clădirea construită în sec. 18 pentru ducii de Buckingham, cumpărată în 1761 de regele George III pentru soția sa. Regina Victoria i-a dat actuala folosință.
PALAT-, v. PALATO-.~odinie (v. -odinie), s. f., durere a unei jumătăți a bolții palatine.

palat dex

Intrare: palat (pref.)
palat pref.
Intrare: palat (subst.)
palat subst. substantiv neutru
palat subst. substantiv neutru