palanchin definitie

11 definiții pentru palanchin

PALANCHÍN, palanchine, s. n. (în Orient) Lectică. – Din fr. palanquin.
PALANCHÍN, palanchine, s. n. (Rar) Lectică. – Din fr. palanquin.
PALANCHÍN, palanchine, s. n. Lectică. Colo, sub sicomori tineri. Palanchinul... trece prin papura argintie, Cît perdelele-i de-argint. NEGRUZZI, S. II 132.
palanchín s. n., pl. palanchíne
palanchín s. n., pl. palanchíne
PALANCHÍN s.n. 1. Litieră, lectică (în Orient). 2. Țesătură de mătase asemănătoare cu cașmirul. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. palanquin].
PALANCHÍN s. n. 1. lectică. 2. țesătură de mătase asemănătoare cu cașmirul. (< fr. palanquin)
PALANCHÍN ~e n. (în unele țări din Orient) Jilț sau pat cu baldahin, purtat de oameni (sau de elefanți, cămile) și folosit ca mijloc de locomoție pentru cei bogați; lectică; litieră. /<fr. palanquin
palanchin n. 1. un fel de litieră obișnuită în India; 2. scaun portativ.
*palanchín n., pl. e (fr. palanquin, d. pg. palanquim, rudă cu scr. palyanka). În extremu Orient, scaun, lectică saŭ hamac purtat de oamenĭ.
palanchin s. v. LECTICĂ. LITIERĂ.

palanchin dex

Intrare: palanchin (pl. -uri)
palanchin pl. -uri
Intrare: palanchin (pl. -e)
palanchin pl. -e substantiv neutru