palamar definitie

26 definiții pentru palamar

PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.
PĂLĂMÁR2, pălămare, s. n. (Pop.) Odgon, parâmă. [Var.: pălimár s. n.] – Din tc. palamar, ngr. palamári.
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.
PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.
PĂLĂMÁR2, pălămare, s. n. (Pop.) Odgon, parâmă. [Var.: pălimár s. n.] – Din tc. palamar, ngr. palamári.
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.
PĂLĂMÁR, pălămari, s. m. (Mold., Bucov.) Paracliser. (Cu pronunțare regională) Ambiția noastră era de a chiti... pe palamarul bisericii sfîntului Ilie, cînd el, suit în clopotniță, bătea toaca. ALECSANDRI, C. 200. Danța numai cu scriitorul satului, cu palamarul și alții vro doi. NEGRUZZI, S. I 105. – Variantă: pălimár (GALAN, B. I 119) s. m.
PĂLIMÁR1 s. m. v. pălămar.
pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári
pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălămár (paracliser) s. m., pl. pălămári
pălămár (odgon) s. n., pl. pălămáre
PĂLĂMÁR s. v. odgon, paracliser, parâmă, țârcovnic.
palamár (-re), s. n. – Cablu, funie. – Var. (Munt.) pălimar, pălămar. Mr. pălămar. Cat. palomer › it. palamaro, palamarre prin intermediul ngr. παλαμάρι (Șeineanu, ZRPh., XXX, 311; Șeineanu, II, 280; Lokotsch 1616; REW 6181; Vasmer, Gr., 106), cf. tc., alb., sb., cr., bg. palamar. – Cf. parîmă.
pălămár (pălămári), s. m. – Paracliser. – Var. palamar; pălimar. Ngr. παλαμονάριος, sl. paramonarĭ, prin intermediul rut. palamar (Cihac, II, 240). În Mold.Der. pălămărie, s. f. (funcție de paracliser).
PĂLĂMÁR1 ~i m. reg. Persoană care îngrijește de o biserică, îndeplinind și anumite servicii la oficierea cultului religios; paracliser; țârcovnic. /<ucr. palamar
PĂLĂMÁR2 ~e n. pop. Cablu din fire (textile, metalice), folosit la bordul unei nave; parâmă. /<turc. palamar, ngr. palamári
palamar n. otgon, funie groasă de ancoră. [Turc. PALAMAR].
pălămar m. Mold. paraclisier: ca un pălămar cu isonu AL. [Rut. PALAMAR].
1) palamár și pălimár m. (rut. palamár, rus. ponamárĭ, vsl. panamonarĭ, paramonarĭ, d. gr. paramonários, care vine d. para-meno, rămîn pe lîngă). Mold. nord. Clisiarh, paraclisier, servitor și, une-orĭ, cîntăreț de biserică.
2) palamár și pălimár n., pl. e (turc. [alb. sîrb. bg. ung.] palamár [bg. și pălimár], ngr. -mári, it. palamaro, pv. polomar, d. cat. palomer și palomera, numele unor pînze și funiĭ la corabie, paloma, porumb, porumbiță, sp. paloma, porumb, palomar, o funie de la corabie. V. porumb). Odgon, funie de legat pluta. – În Olt. numaĭ pălimár. În Trans. pălămár. V. parîmă.
pălămár, V. palamar 2.
1) pălimár m., V. palamar 1.
2) pălimár n. V. palamar 2.
pălămar s. v. ODGON. PARACLISER. PARÎMĂ. ȚÎRCOVNIC.
palamár s. m. v. pălămar.

palamar dex

Intrare: pălămar (odgon)
palamar 1 s.n. substantiv neutru
pălămar 2 s.n. substantiv neutru
pălimar 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: pălămar (paracliser)
pălimar 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul
pălămar 1 s.m. admite vocativul substantiv masculin
  • pronunție: pălămar, palamar
palamar 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul