paladiu definitie

27 definiții pentru paladiu

PALÁDIU2, (1) paladii, s. n. 1. Statuie a zeiței Pallas Atena la Troia, socotită în Antichitate a fi ocrotitoarea cetății. 2. Fig. Ocrotire, apărare. – Din lat., fr. palladium.
PALÁDIU1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, folosit drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc. – Din fr. palladium.
PALÁDIU2, paladii, s. n. Statuie a zeiței Pallas Atena, socotită în antichitate a fi ocrotitoarea cetăților. ♦ Fig. Ocrotire, apărare. – Din lat., fr. palladium.
PALÁDIU1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, întrebuințat drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc. – Din fr. palladium.
PALÁDIU 2, paladii, s. n. (Și în forma paladium; după numele statuii zeiței Pallas, ocrotitoarea cetății Troia) Ocrotire, apărare. Istoria romînească mai ales să ne fie cartea de căpetenie, să ne fie paladiul naționalității noastre. KOGĂLNICEANU, S. A. 45. – Variantă: paladiúm s. n.
PALÁDIU 1 s. n. Metal alb-cenușiu din familia platinei, întrebuințat la prepararea unor catalizatori speciali sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie.
PALADIÚM s. n. v. paladiu2.
paládiu2 (statuie, ocrotire) (livr.) [diu pron. diu] s. n., art. paládiul; (statui) pl. paládii, art. paládiile (-di-i-)
paládiu1 (element chimic) [diu pron. diu] s. n., art. paládiul; simb. Pd
paládiu (ist.) s. n. [-diu pron. -diu], art. paládiul; pl. paládii, art. paládiile (sil. -di-i-)
paládiu (chim.) s. n. [-diu pron. -diu], art. paládiul; simb. Pd
PALÁDIU2 s.n. 1. Statuie a zeiței Atena aflată în cetatea Troia, socotită ca ocrotitoare a cetății. 2. (Fig.) Ocrotire, pază, apărare. [Pron. -diu, var. paladium s.n. / < fr., lat. palladium].
PALÁDIU1 s.n. Metal alb-argintiu din familia platinei. [Pron. -diu, var. paladium s.n. / < fr. palladium].
PALÁDIUM2 s.n. v. paladiu2.
PALÁDIUM1 s.n. v. paladiu1.
PALÁDIU1 s. n. 1. (ant.) statuie de lemn îmbrăcată în veșminte sau cu o armură a zeiței Pallas Atena, ocrotitoare a cetăților. 2. (fig.) ocrotire, apărare; garanție. (< lat., fr. palladium)
PALÁDIU2 s. n. metal alb-argintiu, ductil și dur, din familia platinei. (< fr., lat. palladium)
PALÁDIU2 s. n. (< lat., fr. palladium; cf. gr. Palladion < Pallas) 1. Statuie (de lemn) a zeiței Pallas Atena (adusă de la Troia și plasată în templul Vestei din Roma), socotită ocrotitoarea cetății. 2. Fig. Ceea ce servește ca mijloc de ocrotire, de apărare, de conservare.
PALÁDIU2 ~i n. 1) (în antichitate) Statuie a zeiței Atena, considerată ca ocrotitoare a cetăților. 2) fig. Putere ocrotitoare. /<fr. palladium
PALÁDIU1 n. Metal alb-argintiu, maleabil și ductil, întrebuințat drept catalizator în industria chimică și sub formă de aliaje. /<fr. palladium
paladiu n. 1. statua zeiței Pallas pe care Troienii o considerau ca ocrotitoarea cetății lor; 2. fig. protecțiune, garanție.
1) *paládiŭ n. (lat. palládium, d. vgr. palládion, d. Pallás, -ádos, zeița Minerva). În vechea Troĭe, statua de lemn a Minerveĭ, păstrată în templu și considerată ca pază a orașuluĭ. Fig. Lucru considerat ca pază, ca apărare: legile-s paladiu societățiĭ.
2) *paládiŭ n. (cuv. format de chimiștĭ de la numele grecesc al zeițeĭ Minerva. V. paladiŭ 1). Chim. Un metal alb bivalent foarte ductil și dur a căruĭ proprietate maĭ însemnată e că absoarbe idrogenu. (Densitatea luĭ e între 11 și 12, greutatea atomică 106,5, gradu de topire la 1500°. Aliajele luĭ se întrebuințează în ceasornicărie și la fabricarea instrumentelor de fizică. Unele sărĭ ale luĭ se utilizează în fotografie).
Paladiu = Palladium.
PALÁDIU2 (< fr.; {s} gr. palladion) s. n. Statuia de lemn a zeiței Pallas Atena, aflată la Troia, adusă și plasată în templul Vestei din Roma; socotită ocrotitoarea cetății. ♦ Fig. Ocrotire, apărare.
PALÁDIU1 (< fr., engl. {i}) s. n. Element chimic (Pd; nr. at. 46, m. at. 106,42, gr. sp. 12,02, p. t. 1.554 °C, p. f. între 2.200 și 3.800 °C), metal alb-cenușiu, lucios, din familia platinei, foarte maleabil și ductil, având proprietatea de a absorbi hidrogenul. În combinații este divalent și, mai puțin, tetravalent; formează combinații complexe. Se întrebuințează sub formă de aliaje (la bijuterii, aparate chimice, proteze dentare) și drept catalizator de hidrogenare. A fost descoperit (1803) de W.H. Wollaston.
Pd, simbol chimic pentru paladiu.

paladiu dex

Intrare: paladiu (statuie)
paladiu substantiv neutru
  • pronunție: -dĭu
paladium substantiv neutru
Intrare: paladiu (elem.)
paladium substantiv neutru
Pd simbol
paladiu substantiv neutru
  • pronunție: -dĭu