paladin definitie

10 definiții pentru paladin

PALADÍN, paladini, s. m. (în Evul Mediu, în Europa Apuseană) Nume dat legendarilor tovarăși de arme ai lui Carol cel Mare sau ai regelui Arthur; p. ext. cavaler rătăcitor din Evul Mediu, în continuă căutare de aventuri eroice. ♦ Fig. Bărbat voinic, îndrăzneț, însuflețit de sentimente cavalerești. – Din fr. paladin, it. paladino.
PALADÍN, paladini, s. m. (În evul mediu, în Europa apuseană) Nobil slujitor la palatul unor regi; p. ext. cavaler rătăcitor din evul mediu, în continuă căutare de aventuri eroice. ♦ Fig. Bărbat voinic, îndrăzneț, însuflețit de sentimente cavalerești. – Din fr. paladin, it. paladino.
PALADÍN, paladini, s. m. (În evul mediu) Slujitor la palatul regilor; p. ext. cavaler rătăcitor; (astăzi fig.) om voinic, îndrăzneț, cu sentimente cavalerești.
paladín s. m., pl. paladíni
paladín s. m., pl. paladíni
PALADÍN s.m. Nobil care slujește la palatul regal. V. palatin. ♦ Cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri. ♦ (Fig.) Voinic, om îndrăzneț, animat de sentimente cavalerești. [Cf. fr. paladin, it. paladino < lat. palatinus].
PALADÍN s. m. 1. nobil care slujește la palatul regal; (p. ext.) cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri. 2. (fig.) om curajos, îndrăzneț, cavaler (II, 1). (< fr. paladin, it. paladino)
PALADÍN ~i m. (în evul mediu) 1) Nobil care servea la curtea unui monarh. 2) Cavaler rătăcitor (și mereu în căutare de aventuri eroice). 3) Bărbat cu sentimente și atitudini cavalerești. 4) Om devotat unei cauze sau unei persoane. /<fr. paladin, it. paladino
paladin m. cavaler rătăcitor.
*paladín m. (fr. paladin, d. it. paladíno, care vine d. lat. palatinus. V. palatin). Senior din suita luĭ Carol cel Mare: Roland era tipu paladinuluĭ. Cavaler medieval care umbla după aventurĭ. Fig. Om viteaz și leal.

paladin dex

Intrare: paladin
paladin substantiv masculin