paj definitie

23 definiții pentru paj

PAG1 s. m. v. paj.
PAJ, (1) paji, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Europa Apuseană) Tânăr nobil care se afla în serviciul unui senior pentru a învăța meșteșugul armelor și pentru a se deprinde cu manierele de la curte; p. ext. copil de casă. 2. Pieptănătură feminină în care părul, lăsat lung pe umeri, este rulat la capete spre partea dinăuntru, imitând pieptănătura pajilor (1). [Var.: (înv.) pag s. m.] – Din fr. page, germ. Page.
PAG1 s. m. v. paj.
PAJ, (1) paji, s. m. 1. (În evul mediu, mai ales în Europa apuseană) Tânăr nobil care se afla în serviciul unui senior, al unui rege, al unui principe etc. pentru a învăța meșteșugul armelor și pentru a se deprinde cu manierele de la curte; p. ext. copil de casă. 2. Pieptănătură feminină în care părul, lăsat lung pe umeri, este rulat la capete spre partea dinăuntru, imitând pieptănătura pajilor (1). [Var.: (înv.) pag s. m.] – Din fr. page, germ. Page.
PAG1 s. m. v. paj.
PAJ, paji, s. m. Tînăr nobil aflat pe lîngă un senior, un rege sau un principe din societatea feudală pentru a învăța meseria armelor; copil de casă. În volumul lui Cincinat trec paji și castelane. ANGHEL, PR. 154. Ea cu toane, o crăiasă, iar tu tînăr ca un paj. EMINESCU, O. I 160. Frumosul meu paj, căutătura ta este nevinovată. NEGRUZZI, S. III 308. – Variantă: (învechit) pag (EMINESCU, O. I 85, NEGRUZZI, S. II 76) s. m.
paj s. m., pl. paji
paj s. m., pl. paji
PAJ s. copil de casă, (turcism înv.) icioglan.
PAG s.m. v. paj.
PAJ s.m. (Ist.) Tânăr nobil în serviciul unui senior feudal; copil de casă. [Var. pag s.m. / < fr. page, germ. Page].
PAJ s. m. 1. tânăr nobil în serviciul unui senior feudal, al unui rege sau împărat; copil de casă. 2. pieptănătura feminină care imită pe cea a pajului (1). (< fr. page, germ. Page)
paj (páji), s. m. Tînăr nobil din serviciul unui rege, al unui senior etc. Fr. page.
pîj (-juri), s. n. – Canea, robinet. Rus. pyžĭ (Tiktin). În Mold.
PAJ1 ~uri n. Pieptănătură femeiască în care părul este lăsat liber în jos și sucit la capete înăuntru. /<fr. page, germ. Page
PAJ2 ~i m. 1) (în evul mediu) Fiu de nobil aflat în serviciul unui rege sau al unui mare demnitar pentru a deprinde mânuirea armelor și pentru a învăța manierele de la curte. 2) Copil de casă. /<fr. page, germ. Page
pâj2, pâji, s.m. (reg.) stâlp.
pâj1, pâjuri, și pâje, s.n. (reg.) 1. cui de lemn care se fixează obezile de lemn ale roții; pișleag; cui la jug. 2. (înv.) tigaie de la vechile arme de foc. 3. (înv.) scobitură în lung la capătul unei piese pentru îmbucarea cu altă piesă. 4. (înv.) îndoitură, cută, pliu.
paj m. tânăr nobil în serviciul unui rege sau Domn: cu crengi îl apără pajii de muscuțe și zăduf EM. (= fr. page).
păj n. Mold. 1. cep de roată de stâlp; 2. tigăița puștii. [Rus. PYJĬ, tigăiță de tun].
*paj m. (fr. page). În evu mediŭ, tînăr nobil pus pe lîngă un principe, un senior, o castelană ca să învețe profesiunea armelor, să-ĭ escorteze orĭ să facă oare-care serviciĭ. La noĭ, copiiĭ de casă eraŭ tot un fel de pajĭ. V. aprod și paic.
pîj n., pl. urĭ (cp. cu rut. pyžĭ, rus. pyž, dop de tun). Est. Rar. Proeminență crestată a uneĭ bucățĭ de lemn făcută ca să se îmbuce într’alta. S. m. Fig. Stîlp: Tot pe-un pîj era atuncea și politică, și lege (Con. 280), Pentru ce pe pîjĭ pămîntu, sprijinit fără schimbare, Cele de folos dă lumiĭ cu cele de desfătare? (Con. 247). – La Stam. glosar: pîj, „tigăița tunuluĭ saŭ puștiĭ”. V. cep 1.
PAJ s. copil de casă, (turcism înv.) icioglan.

paj dex

Intrare: paj
pag 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul
paj substantiv masculin
Intrare: pâj (s.m.)
pâj s.m.
Intrare: păj
păj
Intrare: pâj (s.n.)
pâj s.n.
pâj s.n.