pair definitie

9 definiții pentru pair

PAIR, pairi, s. m. Titlu purtat de marii vasali ai regelui în Franța și în Anglia în Evul Mediu. ♦ Membru (pe viață) al uneia dintre cele două camere legislative din Franța între 1815 și 1848. ♦ Titlu de noblețe în Marea Britanie, care conferă dreptul de membru al Camerei Lorzilor. ♦ Persoană care are (sau avea) unul dintre aceste titluri. [Pr.: per] – Din fr. pair.
PAIR, pairi, s. m. Titlu purtat de marii vasali ai regelui în Franța și în Anglia în evul mediu. ♦ Membru (pe viață) al uneia dintre cele două camere legislative din Franța între 1815 și 1848. ♦ Titlu de noblețe în Marea Britanie, care conferă dreptul de membru al Camerei Lorzilor. ♦ Persoană care are (sau avea) unul dintre aceste titluri. [Pr.: per] – Din fr. pair.
PAIR, pairi, s. m. Mare vasal al regelui Franței, în epoca feudală; membru (numit pe viață) al uneia dintre cele două camere legislative care au funcționat în Franța între 1814 și 1848; grad de noblețe în Anglia, conferind privilegiul de a fi membru de drept al Camerei lorzilor. [Obșteasca adunare] avea drept să judice în pricini de vini mari și de stat întocmai ca și camerile pairilor de acum din Franța și Englitera. BĂLCESCU, la ODOBESCU, S. I 445. – Pronunțat; per.
pair (fr.) [pron. per] s. m., pl. pairi, art. pairii [pron. périi] (pai-)
PAIR s.m. 1. Titlu purtat de marii vasali ai regelui Franței. 2. Membru al uneia dintre cele două camere legislative din Franța între 1814 și 1848; titlu de noblețe care-i conferea celui care-l prelua dreptul de a fi membru al Camerei Lorzilor din Anglia. [Pron. per, (rar) pa-ir. / < fr., engl. pair, cf. lat. par – egal].
PAIR [PER] s. m. 1. titlu purtat de marii vasali ai regelui Franței și Angliei. 2. membru al uneia dintre cele două camere legislative din Franța între 1815 și 1848; titlu de noblețe care conferea cuiva dreptul de a fi membru al Camerei Lorzilor din Anglia. (< fr. pair)
PAIR [pr.: per] m. 1) (în Franța și Anglia în epoca feudală) Mare vasal al regelui. 2) (în Anglia) Membru al Camerei Lorzilor. /<fr. pair
pair m. 1. se zicea odinioară de marii vasali ai regelui (în occident); 2. membru al Camerei înalte în Franța și în Anglia: Camera pairilor.
*pair m. Altă dată, mare vasal al regeluĭ în Francia: ceĭ doĭ-spre-zece pairĭ aĭ luĭ Carol cel Mare. Membru al Camereĭ Înalte de la 1815-1848 în Francia saŭ al celeĭ actuale în Anglia. – Acest cuv. vine d. fr. pair, care se pronunță per și chear se și scria așa vfr. El vine d. lat. par, egal, păreche. Italieniĭ zic pari. Decĭ rom. s’ar putea zice și par. În orĭ-ce caz, pair nu e recomandabil a zice, deși așa zic ceĭ maĭ mulțĭ.

pair dex