paic definitie

2 intrări

12 definiții pentru paic

PAÍC, paici, s. m. Soldat din garda personală a sultanului sau a domnilor Țărilor Române. – Din tc. peyk.
PAÍC, paici, s. m. Soldat din garda personală a sultanului sau a domnilor țărilor românești. – Din tc. peyk.
PAÍC, paici, s. m. (Turcism învechit) Soldat din garda sultanului sau din garda care slujea pe domnii țărilor romînești. Fără a aștepta răspuns, măria-sa făcu semn cătră paicii care purtau de dîrlogi caii. SADOVEANU, J. 24. [Puiul șoimului] din cuib n-a zbura, Pînă ce el n-a mînca Carne dulce de paic Și ochi negri de voinic. MARIAN, O. I 111. Paicii slujeau lîngă domn și erau încinși cu brîie de argint. BĂLCESCU, O. I 122.
paíc s. m., pl. paíci
paíc s. m., pl. paíci
PAÍC s. v. curier, mesager, ștafetă.
paíc (paíci), s. m.1. Ușier, portar. – 2. Gardă de corp, garda personală a domnitorului, formată din boieri tineri. – Var. peic. Tc. (per.) peik (Șeineanu, II, 95; Loebel 72; Lokotsch 1688). Sec. XVIII, înv.
PAÍC n. Soldat din garda personală a sultanului sau a domnilor țărilor românești. /<turc. peyk
paic (peic) m. od. gardă domnească (comandată de Vătavul de paici): paicii slujiau lângă Domn și erau încinși cu brâne de argint BĂLC. [Turc. PEÏK, PAÏK, mesager].
paíc și peíc (turc. peĭk [d. pers. paĭk]; pol. pajok, pajuk, sîrb. peik). Vechĭ. Curier pedestru, aprod, ușier care făcea parte din garda domnuluĭ: paiciĭ eraŭ supt comanda unuĭ vătav. V. aprod și paj.
paic s. v. CURIER. MESAGER. ȘTAFETĂ.
PAIC Derivatele se pot explica sau din tc. paik „soldat din garda sultanului”, dacă ele se citesc cu -ai- sau < srb.-cr. Pajko < Pajo < Paulus, dacă se pronunță cu diftong. 1. Paicu (Ard); – Busuioc (Drag 133); -l, 1633, ard. (Paș). 2. Paico t. (17 B II 40). 3. Păicul = Peaicul (Isp I2); Peaicul, I., mold. 1600 (Sd V 6). 4. Prob. Peicul, Ionașco (17 A I 97, IV 27, 38, V 163, 329). 5. Peica b. (16 B VI 360) – Ioan, băn. (LB).

paic dex

Intrare: paic
paic substantiv masculin
Intrare: Paic
Paic