paia definitie

3 intrări

15 definiții pentru paia

PAIÁ, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din Țările Române, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.
PAIÁ, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din țările românești, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.
PAIÁ1 adj. invar. (Turcism învechit, despre boieri) Fără funcție, cu rang sau titlu onorific. Vodă adunase pe boierii halea și paia. GHICA, S. 322. ◊ (Substantivat) [Boierii] cari aveau numai rang fără a avea funcțiune se ziceau paia. GHICA, S. XIV.
PAIÁ2, paiele, s. f. (Turcism învechit) Titlu onorific, boierie. ◊ Expr. A-i da (cuiva) paiele = a încuraja (pe cineva) să fie obraznic; a-i da (cuiva) nas. Nu puteau scăpa bietele mițe din mîinele noastre, pînă ce nu ne zgîriau și ne stupeau, ca pe noi. – încă te uiți la ei, bărbate, zicea mama, și le dai paiele! așa-i? CREANGĂ, A. 37.
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A curăța aria de paie după treierișul cu caii. – Din paie.
paiá s. f., art. paiáua, g.-d. art. paiélei; pl. paiéle, art. paiélele
paiá s. f., art. paiáua, g.-d. art. paiélei; pl. paiéle
paiá (paiéle), s. f. – Titlu onorific, care în vechea organizare socială, era legat de o slujbă, dar se acorda nominal, fără exercițiul efectiv al slujbei corespunzătoare. Tc. (per.) paye (Șeineanu, III, 93). Sec. XVIII, înv.
paiá2 s.f. (reg.) piatră lată folosită de copii în jocurile lor.
păí, păiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a aduna și a îndepărta de pe arie paiele rămase de la treierat. 2. a bate grâul pe arie; a îmblăti.
paià a. se zicea de boierii cari aveau numai rangul fără funcțiune: Vodă adunase pe boierii halia și paia GHICA; a da paiele copiilor, Mold. a le primi obrăzniciile (CR.). [Turc. PAYÈ, rang].
paĭá f., pl. ĭele (turc. pers. paĭé, titlu, demnitate). Vechĭ. Titlu onorific (fără funcțiune). Boĭer titular (în opoz. cu halea și mazil); paĭa postelnic. Azĭ. Mold. Fam. A da paĭele, a încuraja, a ațîța, a da zăgnete.
păĭésc v. tr. Ĭaŭ paĭele din arie: a păi aria.
BOTOȘEȘTI-PAIA, com. în jud. Dolj; 1.180 loc. (1991). Așezare romană (Admutrium, sec. 2 d. Hr.).

paia dex

Intrare: paia
paia substantiv feminin
Intrare: păi (vb.)
păi vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: Paia
Paia