pahar definitie

2 intrări

22 definiții pentru pahar

PAHÁR, pahare, s. n. 1. Vas de sticlă, de metal, de material plastic etc., de diferite forme ori mărimi, din care se bea apă sau alte lichide; p. ext. conținutul unui asemenea vas; vasul împreună cu conținutul. ◊ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de țuică (îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc mirilor bani. ◊ Loc. adj. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice; care rezistă la băutură. ◊ Loc. adv. La un pahar de (sau cu) vin = în timp ce bea (împreună cu alții), la băutură; p. ext. la chef, la petrecere. ◊ Expr. A fi sau a ține etc. (ceva) (ca un) pahar = a fi sau a ține foarte curat. 2. Fig. Necaz, suferință, durere, chin. ◊ Expr. A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc. 3. (Pop.) Ventuză (pentru bolnavi). [Var.: (înv. și reg.) păhár s. n.] – Din magh. pohár, sb. pehar.
PĂHÁR s. n. v. pahar.
PAHÁR, pahare, s. n. 1. Vas de sticlă, de metal, de material plastic etc., de diferite forme sau mărimi, din care se bea apă sau alte lichide; p. ext. conținutul unui asemenea vas; vasul împreună cu conținutul. ◊ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de țuică (îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc mirilor bani. ◊ Loc. adj. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice; care rezistă la băutură. ◊ Loc. adv. La un pahar de (sau cu) vin = în timp ce bea (împreună cu alții), la băutură p. ext. la chef, la petrecere. ◊ Expr. A fi sau a ține etc. (ceva) (ca un) pahar = a fi sau a ține foarte curat. 2. Fig. Necaz, suferință, durere, chin. ◊ Expr. A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc. 3. (Pop.) Ventuză (pentru bolnavi). [Var.: (înv. și reg.) păhár s. n.] – Din magh. pohár, scr. pehar.
PĂHÁR s. n. v. pahar.
PAHÁR, pahare, s. n. 1. Vas mic de sticlă (mai rar de metal), cu pereții de obicei înalți, din care se bea apă sau alte lichide; conținutul vasului; vasul împreună cu conținutul. Bău paharul dintr-o dată, îl ridică și îl izbi de podele. SADOVEANU, O. I 456. În timpul mesei, printre paharele și ulcelele ridicate în sănătatea tinerilor și a bătrânilor, zburau cu vioiciune felicitările și glumele cuviincioase. BUJOR, S. 101. Pe colacul fintînii erau două pahare de argint. CREANGĂ, P. 290. Dă-mi un pahar de apă cu gheață! NEGRUZZI, S. I 63. Expr. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice. La masă el prînzea totdeauna împreună cu doisprezece ciraci ai săi... toți buni de pahar și vânători de meserie. GANE, N. i 171. ◊ (În metafore și comparații simbolizînd curățenia) Nici unul pînă acum n-a fost in stare să-i ție căsuța pahar, să-i fie omului mai mare dragul. BASSARABESCU, V. 96. Numai trei mîndre-am avut: Una-n deal Ca ș-un pahar. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 95. (Simbolizînd suferința) Dar multe, doamne, i-au bătut – I-a fost paharul plin. COȘBUC, P. I 229. Era silită a bea un nou pahar de durere. NEGRUZZI, S. I 49. ◊ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de țuică (de obicei îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc bani mirilor. La paharul dulce s-a adunat de la nuntași de două ori cît cheltuiala. SADOVEANU, P. M. 204. Negustorul, după ce a băut paharul cel dulce, a dăruit celor tineri o căruță plină de odoare scumpe. MARIAN, O. II 321. Pahar de cale-albă = pahar (de vin) pe care părinții miresei îl dau tinerilor căsătoriți să-l bea cînd se despart de ei. ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-un pahar de apă v. sorbi. A da paharul peste cap v. cap1 (I 1). 2. (Popular, mai ales la pl.) Ventuză (2). I-a pus baba... pahare și n-are voie să iasă din casă. C. PETRESCU, R. DR. 205. – Pl. și: (regional) pahară (EMINESCU, O. I 294). – Variantă: păhár (SADOVEANU, P. S. 48, EMINESCU, O. IV 87, CONTEMPORANUL, VI 298) s. n.
PĂHÁR s. n. v. pahar.
pahár s. n., pl. paháre
pahár s. n., pl. paháre
GURA-PAHÁRULUI s. v. crizantemă, dumitriță, tufănică.
PAHÁR s. (reg.) mesel, (înv.) scafă. (Un ~ cu vin.)
PAHÁR s. v. caliciu, cupă, ventuză.
pahár (paháre), s. n. – Vas de băut, cupă. Sl. (sb., cr., slov.) pehar (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 238), cf. alb. pehar, ceh., rut., mag. pohár. – Der. paharnic, s. m. (cupar, ceașnic; strîngător de impozite de la cîrciumi); mare paharnic, s. m. (boier care avea grijă de băutura domnului; boiernaș din Mold. care era în același timp pîrcălab de Cotnari și de Hîrlău), din sl. pachariniku (Drăganu, Dacor., VI, 247; mai puțin probabilă der. din mag. pohárnok, propusă de L. Treml, Hung. Jb., IX, 282); păhărnicească, s. f. (nevastă de paharnic); păhărnicel, s. m. (slujbaș la crama domnească); păhărnicie, s. f. (slujba de paharnic; înv., impozit, dreptul de cîrciumă); păhăruț, s. m. (lăcrimioară, Convallaria maialis). – Din rom. provin bg. pahar (Capidan, Raporturile, 223) și bg. din Trans. paharo (Miklosich, Bulg., 129).
PAHÁR ~e n. 1) Vas mic (de sticlă, de ceramică, de material plastic etc.), de obicei de formă cilindrică, care servește pentru băut. 2) Conținutul unui asemenea vas. ◊ Cântec de ~ cântec care se cântă la masă în timpul unei petreceri. A ridica ~ul a bea; a cinsti. A închina ~ul a rosti un toast. /<ung. pohár, sb. pehar
pahar n. 1. vas de băut de sticlă; 2. ceea ce conține: a băut trei pahare; 3. Med. pop. ventuză: a pune cuiva pahare. [Rut. POHAR].
pahár n., pl. e (rut. pohar, puhar, pugar, pol. puhar, puchar, ceh. pohár, sîrb. pehar, bg. pahar, ung. pohár, care se reduc la germ. pëchar, bëchar, ngerm. becher, de unde și it. bicchiere). Vas de sticlă (maĭ rar de metal orĭ de lemn) din care se bea apă, vin, bere, ceaĭ, lapte: un pahar de cristal, un pahar de (pentru) vin. Conținutu acestuĭ vas: am băut un pahar de vin (greșit cu vin). V. ceașcă, cupă, pocal.
gura-paharului s. v. CRIZANTEMĂ. DUMITRIȚĂ. TUFĂNICĂ.
PAHAR s. (reg.) mesel, (înv.) scafă. (Un ~ cu vin.)
pahar s. v. CALICIU. CUPĂ. VENTUZĂ.
VASE DE BĂUT. Subst. Pahar, păhărel (dim.), păhăraș (pop.), păhăruș (pop.), pocal, bocal (reg.); potir, potiraș (dim.), cupă, stacană (pop. și fam.). Cană, căniță (dim.), cănățuie (rar), țîț (reg.). Ulcea, ulcelușă (dim.), ulceluță, ulcică, ulcicuță, bărdacă, bărdăcuță (dim.). Ceașcă, ceșcuță (dim.), ceșculiță, tas (înv.), felegean (înv.), șol (reg.), năstrapă (înv. și reg.). Cinzeacă, țoi, ciocan (pop.), ciocănaș (dim., pop.), clondir, clondiraș (dim.). Regală (ieșit din uz), țap, halbă. Urcior, urcioraș (dim.), urcioruș. Ploscă, ploscuță (dim.), ploschiță. Vb. A bea; a soarbe; a da pe gît; a înghiți. V. apă, băuturi alcoolice, băuturi nealcoolice, recipient, văsărie.
a bea paharul până la fund expr. a îndura un necaz / o durere până la capăt.
a pupa paharul expr. a bea.
plânge paharul! expr. (glum.) paharul e gol!, toarnă în pahare!

pahar dex

Intrare: pahar
pahar substantiv neutru
păhar
Intrare: gura-paharului
gura-paharului substantiv feminin articulat (numai) singular