pact definitie

17 definiții pentru pact

PACT, pacte, s. n. 1. Denumire dată unor tratate internaționale, bilaterale sau multilaterale, încheiate în special în scopul menținerii păcii sau al colaborării între semnatari. 2. Înțelegere (scrisă) între două părți; învoială, convenție. – Din fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.
PACT, pacte, s. n. 1. Denumire dată unor tratate internaționale, bilaterale sau multilaterale, cu caracter solemn, privind relațiile politice între state, încheiate în special în scopul menținerii păcii sau al colaborării strânse între semnatari. 2. Înțelegere (scrisă) între două părți; învoială, convenție. – Din fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.
PACT, pacte, s. n. 1. Tratat încheiat între două sau mai multe state suverane, din care decurg drepturi și obligații reciproce. V. acord (2). Pact de neagresiune. 2. Învoială, scrisă sau nescrisă, între două părți (instituții, persoane). V. convenție, contract, înțelegere. Poporul s-a oțerit de monstruoasa învoire dată lui Zaharaki, ca să facă din sătenii țării robii lui: el cere să se desființeze acel pact de crudă șerbire. ALECSANDRI, T. 1446.
pact s. n., pl. pácte
pact s. n., pl. pácte
PACT s. v. înțelegere.
PACT s.n. 1. Tratat, acord, convenție între mai multe state suverane, prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații reciproce. 2. Învoială, înțelegere. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt].
PACT s. n. 1. tratat, acord, convenție între mai multe state, prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații reciproce. 2. învoială, înțelegere. (< fr. pacte, lat. pactum)
PACT ~e n. 1) Convenție internațională cu caracter solemn care reglementează relațiile dintre două sau mai multe state. 2) Document scris care certifică această convenție. 3) Ansamblu de state legate printr-o astfel de convenție. /<fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt
pact, pácturi, s.n. (reg.) arendă.
pact n. învoeală între două persoane.
*pact n., pl. urĭ și e (lat. pactum. V. pagină). Convențiune, învoĭală, acord. Pactu federal, constituțiunea Elvețiiĭ.
PACT s. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, legămînt, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~ încheiat între părți...)
pact s. n. în sint. s. pact cu diavolul Colaborare cu forțele răului ◊ „C. zice că toată lumea făcea pactul cu diavolul.” ◊ „22” 3/93 p. 15. ◊ „Eu am acest defect – și asta explică în bună măsură și căderea în pactul cu diavolul – la obrăznicie și brutalitate am o reacție dură [...] Dar politețea mă câștigă.” ◊ „22” 9/96 p. 15 (trad. fr. pacte avec le diable)
KELLOGG-BRIAND [kélog-briã], Pactul ~, nume sub care este cunoscut tratatul pentru interzicerea războiului ca mijloc de reglementare a diferendelor între state, semnat la Paris la 27 aug. 1928. România a aderat la pact la 4 sept. 1928. U.R.S.S., România, Polonia, Estonia, Letonia ș.a. s-au angajat, prin Protocolul de la Moscova (9 febr. 1929), ca Pactul K.-B. să intre în vigoare imediat după ratificarea protocolului, indiferent dacă el va fi pus sau nu în aplicare de celelalte țări semnatare.
PACTUL ANDIN v. Grupul Andin.
PACTUL ATLANTICULUI DE NORD v. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

pact dex

Intrare: pact (pl. pacte)
pact pl. pacte substantiv neutru
Intrare: pact (pl. pacturi)
pact pl. pacturi