paștile-calului definitie

23 definiții pentru paștile-calului

PÁȘTI s. m. v. paște2.
PÁȘTI s. m. 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Hristos, iar de evrei în amintirea ieșirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise. ◊ Expr. Nu e în toate zilele Paști sau o dată pe an e Paști = nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite. Din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun = foarte rar, la intervale mari de timp. La Paștile cailor (sau calului) = niciodată. 2. Pâine sfințită, care se împarte la biserică în ziua de Paști (1); pască. [Var.: Páște s. n.] – Lat. pascha, -ae.
PAȘTI s. f. pl. (Și în forma paște) 1. Sărbătoare religioasă, la creștini în amintirea învierii legendare a lui Hristos, la mozaici în amintirea exodului din Egipt și a eliberării lor din robia egipteană. La paști era fierbere mare în gospodărie. SADOVEANU, O. IV 10. Era după paști și era un timp bun. COȘBUC, P. II 204. De paști în satul vesel căsuțele-nălbite Lucesc sub a lor malduri de trestii aurite. ALECSANDRI, P. III 39. ◊ Expr. Nu-s în toate zilele paștele (sau o dată pe an sînt paștile) = nu în fiecare zi se petrec evenimente fericite. Nu credea că o să fie în toate zilele paște, să tot găsească la ouă d-astea scumpele. ISPIRESCU, L. 269. Din an în paști (sau din paști în crăciun, din joi în paști) = foarte rar. A încercat să vorbească inspectorilor, controlorilor care au trs nit din an în paște pe la fermă. GALAN, B. I 71. La paștele cailor (sau calului) = niciodată. Vei mai căpăta și tu cap la moșii ăi verzi, ori la paștele cailor. ISPIRESCU, L. 261. ♦ Compus: floarea-paștilor v. floare. 2. Pîinea sfințită care se împarte în biserică în ziua de paști. – Variantă: páște s. n.
!floárea-Páștelui / floárea-Páștilor (plantă) s. f. art., g.-d. art. flórii-Páștelui / flórii-Páștilor
floárea-Páștelui/floárea-Páștilor s. f.
paști (pâine sfințită) s. f. pl., art. páștile (sg. páscă)
Paști s. pr. m. sg./Páște s. pr. n., pl. Paști
páștile-cálului/páștile-cáilor (bot.) s. m.
FLOAREA-PÁȘTILOR s. v. popilnic.
PAȘTI s. (BIS.) (reg.) păscuță.
PAȘTI m. 1) (în religia creștină) Sărbătoare în cinstea învierii lui Isus Hristos. 2) (în religia mozaică) Sărbătoare în amintirea exodului evreilor din Egipt. ◊ Din ~ în ~ foarte rar. La ~le calului (sau cailor) niciodată. 3): ~le blajinilor zi fixată de biserică pentru pomenirea morților. [Var. Paște] /<lat. Paschae
paștí, pers. 3 sg. paștéște, vb. IV (reg.) a înjura de paști; a paștealui, a păștui.
Paște (Paști) f. pl. 1. sărbătoare solemnă ținută de Evrei în fiecare an spre aducere aminte de trecerea Mării Roșii; 2. sărbătoare solemnă ținută anual de creștini în memoria învierii Domnului: la Paști se mănâncă ouă roșii; Paștile cailor: a) numele popular al zilei de Ispas când caii se satură de iarbă: la Paștile cailor, la sf. Așteaptă: la moșii ăi verzi ori la Paștile cailor ISP.; b) Bot. traista ciobanului; 3. fig. sărbătoare în genere (cu veselie și cu petreceri): nu-i în toate zilele Paște. [Lat. PASCHAE].
Paști f. pl. V. Paște.
páște și paștĭ f. pl., și n. sing. (lat. Paschae, pl. d. Pascha, vgr. pásha, care vine d. ebr. pasch’ah, trecere; it. Pasqua, pv. Pasca, Pasqua, fr. Pâques, sp. Pascua, pg. Pascoa; vsl. rus. Pásha. V. pască). La Jidanĭ, mare sărbătoare în primăvară în amintirea treceriĭ pin Marea Roșie și a îngeruluĭ exterminator, care, în noaptea cînd aŭ fugit din Egipt, ĭ-a ucis pe toțĭ copiiĭ născuțĭ de curînd aĭ Egiptenilor, dar care a cruțat casele Jidanilor, însemnate cu sînge de mel. (Această credință a Jidanilor nu arată de cît dorința lor de a-ĭ vedea morțĭ pe toțĭ afară de eĭ). La creștinĭ, o mare sărbătoare în primăvară în amintirea învieriĭ luĭ Iisus Hristos, adică a treceriĭ sale de la moarte la vĭață. (Paștele se celebrează treĭ zile la ortodocșĭ și doŭă la catolicĭ și protestanțĭ, în prima Duminică după luna plină care urmează după echinocțiu de primăvară și cade tot-de-a-una între 21 Martie și 26 April, adică într’un spațiŭ de 36 de zile. De Paște depind toate sărbătorile mobile. La Paște se obișnuĭește a se mînca oŭă roșiĭ, cozonacĭ și pască). Paștele caluluĭ, numele a doŭă plante crucifere numite și stupitu cuculuĭ (cardamine praténsis) și traista cĭobanuluĭ (capsélla búrsa pastóris). La Paștele caluluĭ saŭ numaĭ la Paște (iron.), nicĭ-odată. Din Joĭ în Paște, rar, foarte rar: ne vizităm și noĭ din Joĭ în Paște. Nu e în toate zilele Paște, nu e chilipir în toate zilele. – Paște a fost la început un f. pl., apoĭ (supt infl. luĭ Crăcĭun saŭ după analogia altor vorbe: brațele, spatele meŭ îld. mele) s’a prefăcut în n. sing. (pl. tot Paște, cum zice azĭ toată lumea și cum se vede din proverbu: Crăcĭunu sătulu, Paștele fudulu. Fiind-că pl. pe lîngă Paște a fost și Paștĭ (ca vacă, vacĭ), se zicea în ainte Paștile acestea, dar astăzĭ nu se maĭ zice de cît Paștile acesta (pl. Paștile acestea cînd e vorba de Paștele a doĭ anĭ), în regiunile în care se pronunță părintele se pronunță și Paștele, ĭar în est, bine înțeles, Paștili. Așa dar, spre vest Paștele ăsta, la mijloc Paștile ăsta, la est (Mold.) Paștili ista. În orĭ-ce caz, și Paște, și Paștĭ, îs considerate de popor ca un neutru singular.
floarea-paștilor s. v. POPILNIC.
PAȘTI s. (BIS.) (reg.) păscuță.
Páști (Paște), s.n. – 1. Sărbătoare religioasă, mozaică și creștină, care se ține primăvara, la date apropiate, atât în iudaism, cât și în creștinism. Pentru evrei, Paști este sărbătoarea memorială a eliberării lor din robia egipteană, serbată în condiții riguroase, cu miel pascal sacrificat și cu consumarea de azimi. Mielul este înjunghiat în a 14-a zi din luna întâi; cu sângele lui se ung ramele ușii, iar mielul e mâncat noaptea, în familie (Vechiul Testament, Leveticul, 23, 5 și urm.). Pentru creștini este sărbătoarea învierii lui Iisus Cristos, dar defapt comemorează sacrificiul christic, al morții care duce la resurecție: „Înlăturați aluatul cel vechi, ca să fiți plămădeală nouă, cum și sunteți, fără de aluat; căci Christos, Paștele nostru, a fost jertfit” (Pavel, I, Corinteni, V, 7). În esență, ambele sărbători conțin ecouri îndepărtate din cultul arhaic al primăverii. ♦ După Vulcănescu (1987), în tradiția românească există o sărbătoare specifică: Paștele blajinilor sau Paștele rohnanilor, sărbătoare care alcătuia în trecut un complex de rituri și practici din care s-au păstrat numai relicte etnografice și reminiscențe folclorice: prima luni după Duminica Tomei, care era defapt Lunea Morților, consacrată pomenirii pascale, a căpătat cu timpul numele de Paștele morților. La acest pseudo-Paști femeile se duceau la cimitir, boceau la morminte, împărțeau pomeni peste morminte, ouă roșii și colăcei (Idem: 264). ♦ În Maramureș, exista tradiția ca în ziua de Paști (ce cade de fiecare dată duminica) oamenii să se spele pe față, dimineața, dintr-un vas cu apă în care s-a pus un bănuț de argint, un ou roșu și un fir de urzică. După ce în cursul nopții avuse loc slujba de înviere, dimineața toți oamenii din sat se duc la biserică purtând coșuri pline cu bucate, spre a fi sfințite de preot (ouă roșii, pască din făina cea mai bună, o sticlă de vin de casă, urdă de vacă sau oaie, sare, tămâie, șuncă de porc…). Specific și astăzi sărbătorii de Paști este sacrificiul mieilor; însă acesta și-a pierdut caracterul ritualic, fiind săvârșit, fără prea multe formalități, în locuri special amenajate din târguri de animale sau piețe, de către persoane autorizate în acest sens. Un alt element specific este încondeierea ouălor, care a devenit cu timpul o adevărată artă. Cert este faptul că acest „praznic creștin” s-a suprapus peste vechile rituri prilejuite de sărbătorile de primăvară (aprilie-mai), când, în vechime, se sărbătorea cu fast și rituri specifice (agropastorale) debutul unui nou ciclu vegetațional (Anul Nou primăvăratic). Paștile, Sâmbra oilor și Tânjaua sunt principalele manifestări în societatea tradițională maramureșeană. 2. Pască, pâine sfințită. – Din lat. pascha (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA), cf. ebr. pésah, gr. paska.
Paști, (Paște), s.m. – 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Cristos, iar la evrei în amintirea ieșirii lor din Egipt. 2. Pască, pâine sfințită. În Maramureș, în ziua de Paști se sfințesc coșuri pline cu bucate, la biserică și se sparg ouă încondeiate. Acest praznic creștin s-a suprapus peste vechile rituri agrare de primăvară. – Din ebr. pésah, gr. paska, lat. pascha, -ae.
PAȘTELUI, Insula ~ (ISLA DE PASCUA sau RAPA NUI; TE PITO TE HUNUA „Buricul Pământului” în limba băștinașilor), insulă chiliană în E Oc. Pacific, la c. 2.500 km V de țărmul Americii de Sud; 162,5 km; c. 3.000 loc. (pascuani), majoritatea provenind din amestecul populației locale (de origine polineziană) cu imigranți din America și Europa. Localit. pr.: Hanga Roa. Cratere de vulcani stinși (Rano Aroi, 618 m alt.) și numeroase peșteri. Climă tropicală. Cafea, tutun, bananieri, batate. Creșterea ovinelor și bovinelor. Pescuit. Turism. Descoperită de navigatorul olandez Jakob Roggeveen la 6 apr. 1722 (zi de Paști). Anexată de Chile în 1888, care a inclus-o în prov. Valparaíso. Este probabil un rest al ipoteticului continent dispărut, Pacifida. În P. se păstrează un mare număr (c. 900) de statui gigantice monolite din tuf vulcanic (până la 12 m înălțime și unele peste 20 t greutate), reprezentând figuri omenești, păsări, pești etc. (considerate ca aparținând patrimoniului universal). S-au găsit și morminte ale populației Ahu și tăblițe cu inscripții hieroglifice (scrierea rongo-rongo), încă nedescifrate. Ipoteza apartenenței lor la civilizația precolumbiană a format mobilul unei celebre expediții („Aku-Aku”), condusă de etnograful norvegian Thor Heyerdahl. Parc național (din 1968) cu o supr. de 4,6 mii ha.
PÁȘTI (PÁȘTE) (lat. Pascha) s. f. pl. (Cu valoare de nume propriu) 1. Cea mai mare sărbătoare creștină, celebrată în amintirea învierii lui Iisus Hristos a treia zi după răstignirea pe cruce, semnificând biruința asupra morții și izbăvirea de păcatul strămoșesc. A fost statornicită începând din sec. 2, ulterior stabilindu-se și postul care o precede. Inițial, data P. creștin era fixată în raport cu P. iudaic, apoi a fost calculată și comunicată de la Alexandria, după Conciliul de la Niceea (325), fiind stabilită în prima duminică cu lună plină după echinocțiul de primăvară (21 mart.). ◊ Expr. Din an în Paști (din joi în Paști; din Paști în Crăciun) = foarte rar. La Paștele Cailor = niciodată. 2. Pâine sfințită care se împarte la biserică în ziua de Paști (1). 3. v. Pesach.
Paști subst. 1. S. m. Cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creștini în amintirea învierii lui Iisus Hristos; (reg.) păscuță; (la mozaici) sărbătoare pe care evreii o celebrează între 15 și 22 ale lunii Nisan (aprox. aprilie), în amintirea ieșirii lor din Egipt sub conducerea lui Moise; sărbătoarea azimelor (pesach). 2. Subst. Pâine sfințită care se împarte la biserică în ziua de Paști. 3. S. f. (reg.) Pască (1). 4. S. f. (în forma pască) Miel pe care îl sacrificau evreii, conform unui anumit ritual, la sărbătorirea zilei de Paști; p. ext. (sens curent) preparat alimentar tradițional din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii la această sărbătoare în locul pâinii; azimă; pască (2). [Var.: Páște, subst.; páscă, (înv.) páshă s. f.] – Din lat. pascha, -ae; (< gr. pasha)
joi după Paști expr. (pop., iron.) niciodată!

paștile-calului dex