pătură definitie

13 definiții pentru pătură

PẮTURĂ, pături, s. f. 1. Bucată (dreptunghiulară) dintr-o țesătură (deasă și groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care servește mai ales la învelit. 2. Strat dintr-o substanță, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social; p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. – Lat. *pittula (diminutiv de la pitta).
PẮTURĂ, pături, s. f. 1. Bucată dreptunghiulară dintr-o țesătură (deasă și groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care servește mai ales la învelit. 2. Strat dintr-o substanță, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social; p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. – Lat. *pittula (diminutiv de la pitta).
PẮTURĂ, pături, s. f. 1. Învelitoare călduroasă făcută dintr-o țesătură deasă de lînă (mai rar de bumbac); cergă. Mitrea s-a culcat în paie și s-a învelit cu pătura. SADOVEANU, M. C. 60. Un... pat de scînduri, acoperit cu o pătură de lină albastră. FILIMON, C. 47. Cere pe negrul din grajd... înșeuat Cu șaua moldovenească, Cu pătura tătărească. TEODORESCU, P. P. 88. 2. Strat care acoperă sau învelește în mod uniform ceva. A căzut o brumă groasă, ca o pătură de zahăr alburiu. CAMIL PETRESCU, U. N. 342. De pe păreții-ngălbeniți Se dezlipește-n pături vând. GOGA, P. 19. Puse... o piele de bivol și-o pătură de rășină, apoi un rînd de fuioare. RETEGANUL, P. III 22. ♦ Fiecare dintre straturile sau foile suprapuse sau alternînd cu alte straturi sau foi; (Transilv.) foaie de aluat. Cîteva pături de hîrtie lipite una peste alta cu său de luminare topit pe lîngă foc. CREANGĂ, A. 101. Roș e, măr nu e; pături sînt, plăcintă nu-i (Ceapa). GOROVEI, C. 66. ◊ Expr. (De obicei în construcție cu verbele «a așeza», «a pune», «a lua», «a desface») Pături sau pături-pături = în straturi succesive sau alternative. 3. Fig. (Urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Categorie socială, treaptă, strat. Mulțimea aceea răbdătoare și cinstită care lucrează numai pentru o mică pătură conducătoare. BART, S. M. 25. Noi, cei din păturile de sus, am pus o grozavă greutate în spinarea țăranului romîn. GHEREA ST. CR. II 178.
pắtură s. f., g.-d. art. pắturii; pl. pắturi
pătură s. f., g.-d. art. păturii; pl. pături
PĂTURĂ s. 1. cergă, cuvertură, învelitoare, velință, (pop.) plocat, țol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviță, strai, țoală, (prin Mold. și Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lână pentru pat.) 2. v. strat. 3. categorie, strat, treaptă. (~ socială.)
PĂTURĂ s. v. creț, cută, fald, foaie, godeu, pliseu, pliu.
pắtură (-ri), s. f.1. Înveliș, strat. – 2. Pled, cergă, cuvertură. – 3. Valtrap, cioltar. – 4. (Trans. de S.) Pliu de ie. – Mr. petur „plăcintă de foi”. Din pat „sol, înveliș”, pl. paturi, de unde s-a refăcut un sing. analogic, în conformitate cu tipul mături-mătură, cf. latură < lat. fagure < faguri < fag etc. Alte ipoteze nu satisfac: din lat. *pittŭla, dim. de la *pitta „pată”, cf. pată (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 874; Pușcariu 1287; Candrea-Dens., 1358; REW 6548); din gr. πέταλον „foaie” (Diculescu, Elementele, 471); din lat. *coactile; prin intermediul unei forme *quactula (Giuglea, Dacor., II, 819; cf. REW 2001a). Der. pături (var. împături, (îm)pătura), vb. (a suprapune, a pune strat peste strat; a plia, a dubla), cf. Bogrea, Dacor., IV, 878; păturică, s. f. (covoraș, scîndurică, preș, ștergător). Din rom. sau din mr. trebuie să provină alb. petulë „minciunică”, bg. petura „plăcintă de foi”, ngr. πέτουρον „plăcintă de foi” (Capidan, Raporturile, 225; Candrea-Dens., 1358).
PẮTURĂ ~i f. 1) Învelitoare dintr-o țesătură groasă (de lână, de bumbac, de păr etc.). 2) Material întins aproximativ uniform pe o suprafață sau între două suprafețe; strat. ◊ ~ socială totalitate a membrilor unei societăți caracterizați prin anumite trăsături comune. [G.-D. păturii] /<lat. pittula
pătură f. 1. învelitoare de lână gros țesută: cât ți-e pătura, atât te întinde PANN; 2. acoperământul calului; 3. strat din o materie oarecare: tăblițe acoperite cu pătură de ceară. [Derivat din pat].
pắtură f., pl. ĭ (lat. *pĭttula. V. pată. Cp. cu pănură, păcură). Strat: ceĭ vechĭ scriaŭ pe tăblițe acoperite cu o pătură de ceară. Cergă, învălitoare groasă de lînă (maĭ rar de bumbac) de pus pe pat ca macat, de întrebuințat ca plapomă saŭ de învălit calu orĭ de pus supt șa. V. teltie.
PĂTURĂ s. 1. cergă, cuvertură, învelitoare, velință, (pop.) plocat, țol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviță, strai, țoală, (prin Mold. și Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lînă pentru pat.) 2. strat, (rar) pală. (~ de roci dure.) 3. categorie, strat, treaptă. (~ socială.)
pătură s. v. CREȚ. CUTĂ. FALD. FOAIE. GODEU. PLISEU. PLIU.

pătură dex

Intrare: pătură
pătură substantiv feminin