PĂTÚC, pătucuri, s. n. Pătuț. – Pat1 + suf. -uc.

PĂTÚC, pătucuri, s. n. Pătuț. – Pat1 + suf. -uc.

PĂTÚC, pătucuri, s. n. Pătuț. Să vină în fiecare dimineață, pășind în vîrful picioarelor, ca lîngă pătucul lui de copil, cînd nu se îndurau să-i deștepte somnul. C. PETRESCU, Î. II 81.

pătúc s. n., pl. pătúcuri

pătúc s. n., pl. pătúcuri

PĂTÚC s. pătuț, (rar) pătișor, pătuleț, (pop.) pătucean, (înv. și reg.) pătucel, (reg.) păteac, pătie, pătui, (înv.) păticean. (Un ~ de copil.)

PĂTÚC ~uri n. (diminutiv de la pat) Pat prevăzut cu o îngrăditură (și fixat pe roți) în care sunt ținuți copiii mici. /pat + suf. ~uc

1) pat n., pl. urĭ (mgr. pátos, paviment, d. pató, calc. V. patos 1, peripatetic, punte). Culcuș, așternut pe care te culcĭ ca să dormĭ: pat de fîn. Mobilă de lemn saŭ de fer (crivat) pe care puĭ așternutu și te culcĭ. Targă (Vest). Patu puștiĭ, lemnu pe care se sprijină țeava. Patu războĭuluĭ (de țesut), cadru pe care e așezat el. Patu rîuluĭ, albia rîuluĭ. A cădea bolnav la pat, a te culca în pat din cauza boaleĭ: a căzut la pat, e bolban la pat. A dormi în pat, a dormi de-a binele, (învălit). A dormi pe pat, a dormi numaĭ culcat pe așternut, neînvălit și pe puțin timp. – Dim. păteac n., pl. ece (ca drumeac, rădeac, sfredeleac), pătișór, pl. oare; pătuc, -él, pătuț, pătuleț, pl. e; pătucean, păticean, pătcean, pl. ene.

pătúc n., pl. e, pătuceán n., pl. ene (d. pat). Pat mic orĭ așternut mic care să servească drept pat.

PĂTUC s. pătuț, (rar) pătișor, pătuleț, (pop.) pătucean, (înv. și reg.) pătucel, (reg.) păteac, pătic, pătui, (înv.) păticean. (Un ~ de copil.)