pătuț definitie

8 definiții pentru pătuț

PĂTÚȚ, pătuțuri, s. n. Diminutiv al lui pat1; spec. pat1 de copil; pătișor, pătuc, pătucean. – Pat1 + suf. -uț.
PĂTÚȚ, pătuțuri, s. n. Diminutiv al lui pat1; spec. pat1 de copil; pătișor, pătuc, pătucean. – Pat1 + suf. -uț.
PĂTÚȚ, pătuțuri, s. n. Diminutiv al lui pat2; pat mic (de copil). Fiecare [copil] are un pătuț mic. SAHIA, U.R.S.S. 135.
pătúț s. n., pl. pătúțuri
pătúț s. n., pl. pătúțuri
PĂTÚȚ s. pătuc, (rar) pătișor, pătuleț, (pop.) pătucean, (înv. și reg.) pătucel, (reg.) păteac, pătic, pătui, (înv.) păticean. (Un ~ de copil.)
1) pat n., pl. urĭ (mgr. pátos, paviment, d. pató, calc. V. patos 1, peripatetic, punte). Culcuș, așternut pe care te culcĭ ca să dormĭ: pat de fîn. Mobilă de lemn saŭ de fer (crivat) pe care puĭ așternutu și te culcĭ. Targă (Vest). Patu puștiĭ, lemnu pe care se sprijină țeava. Patu războĭuluĭ (de țesut), cadru pe care e așezat el. Patu rîuluĭ, albia rîuluĭ. A cădea bolnav la pat, a te culca în pat din cauza boaleĭ: a căzut la pat, e bolban la pat. A dormi în pat, a dormi de-a binele, (învălit). A dormi pe pat, a dormi numaĭ culcat pe așternut, neînvălit și pe puțin timp. – Dim. păteac n., pl. ece (ca drumeac, rădeac, sfredeleac), pătișór, pl. oare; pătuc, -él, pătuț, pătuleț, pl. e; pătucean, păticean, pătcean, pl. ene.
PĂTUȚ s. pătuc, (rar) pătișor, pătuleț, (pop.) pătucean, (înv. și reg.) pătucel, (reg.) păteac, pătic, pătui, (înv.) păticean. (Un ~ de copil.)

pătuț dex

Intrare: pătuț
pătuț substantiv neutru