PĂTĂRÁNIE, pătăranii, s. f. (Pop. și fam.) Pățanie, întâmplare neplăcută. – Păți + suf. -ăranie.

PĂTĂRÁNIE, pătăranii, s. f. (Pop. și fam.) Pățanie, întâmplare neplăcută. – Păți + suf. -ăranie.

PĂTĂRÁNIE, pătăiranii, s. f. Pățanie, pataramă. Beșcu, de cînd cu pătărania, s-a lasat de băutură. STANCU, D. 122. După cum se vorbea, aflase tot satul de pătărania popii și n-a mai îndrăznit sfinția-sa să iasă din casă decît a patra, zi după intimplare. SADOVEANU, O. I 99. Hei! jupîneșică, de-ar avea codrul ista gură să spuie cîte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile. CREANGĂ, O. A. 120.

pătăránie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. pătăránia (-ni-a), g.-d. art. pătărániei; pl. pătăránii, art. pătărániile (-ni-i-)

pătăránie s. f. (sil. -ni-e), art. pătăránia (sil. -ni-a), g.-d. art. pătărániei; pl. pătăránii, art. pătărániile (sil. -ni-i-)

PĂTĂRÁNIE s. v. pățanie.

PĂTĂRÁNIE ~ănii f. fam. Întâmplare neobișnuită (din viața unei persoane); pățanie. /a păți + suf. ~ăranie

pătăránie, pătăránii, s.f. (pop. și fam.) 1. îmtâmplare neplăcută, pățanie. 2. (reg.) scandal, ceartă, zarvă.

patarámă f., pl. e și pătărămĭ (probabil, d. turc. batyrma, cufundare. Cp. cu cataramă). Munt. Fam. Pățanie, întîmplare neplăcută. A-țĭ da în pataramă, a-țĭ da în teapă, a reveni la vechĭu nărav. – În Mold. pătăránie (pop. pataránie), pl. pătărăniĭ (Șez. 33, 30).

pătăránie, V. pataramă.

pătăranie s. v. PĂȚANIE.

pătăranie, pătăranii s. f. (pop.) pățanie, întâmplare neplăcută