păstrător definitie

10 definiții pentru păstrător

PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. 1. Care păstrează (ceva). O urnă funerară păstrătoare de cenuși. ODOBESCU, S. I 212. ♦ (Despre oameni) Econom. 2. Care ține (ceva) la sine. (Substantivat) Iubind pe păstrătorul tradiției, al pămîntului și al limbii acestui neam, adică pe țăran. Ibrăileanu dorea în același timp intens ieșirea lui din trecut, din mizerie și primitivitate, la viața nouă a lumii. SADOVEANU, E. 177. Cea mai mare din surori... era păstrătoarea cheilor. ISPIRESCU, L. 50.
păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
PĂSTRĂTÓR adj., s. 1. adj. v. econom. 2. s. v. depozitar.
PĂSTRĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care păstrează (bine). /a păstra + suf. ~tor
păstrător a. și m. 1. care păstrează; 2. care economisește.
păstrătór, -oáre adj. Care păstrează, care nu risipește, econom, strîngător. V. conservator.
PĂSTRĂTOR adj., s. 1. adj. adunător, cruțător, econom, strîngător, (înv. și reg.) scump, (reg.) păstrielnic, (fig.) strîns. (Om ~.) 2. s. depozitar. (~ al unei vechi culturi.)

păstrător dex

Intrare: păstrător
păstrător adjectiv