păstori definitie

2 intrări

37 definiții pentru păstori

PĂSTÓR, păstori, s. m. 1. Cioban. ◊ Compus: (Astron.; pop.) Păstorul-cu-Oile = Cloșca-cu-Pui. 2. Fig. Preot; p. ext. conducător, îndrumător (spiritual). – Lat. pastor.
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.
PĂSTÓR, păstori, s. m. 1. Cioban. ◊ Compus: (Astron.; pop.) Păstorul-cu-Oile = Cloșca-cu-Pui. 2. Fig. Preot; p. ext. conducător, îndrumător (spiritual). – Lat. pastor.
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre oameni) A duce (animale erbivore, turmele etc.) la pășune, a duce să pască; a păzi în timp ce paște1 (2), a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma în spiritul dogmelor Bisericii. – Din păstor.
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.
PĂSTÓR, păstori, s. m. Om care păzește oile sau vitele la păscut (fiind uneori și proprietarul lor); cioban, păcurar. Jder văzu un singur păstor într-un corn de rîpă, stînd neclintit cu sarica în spate, SADOVEANU, F. J. 325. Păstorul care-și părăsește turma e mai rău ca acela care o conduce greșit. REBREANU, R. I 82. Și vin păstori cu gluga albă, Din fluier povestindu-și dorul, GOGA, P. 16. ◊ Compus: (Astron.; popular) păstorul-cu-oile = cloșca-cu-pui sau găinușa. ♦ Fig. Conducător (religios), preot. A ținut să vie și cu cîrja mitropolitană, ca să corespundă demnității de păstor al țării. CAMIL PETRESCU, O. II 331.
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la oi, vite) A păzi, a paște (2). N-am să văd cîmpii cu soare, N-am să păstoresc mioare, Glas de clopot n-am s-ascult. COȘBUC, P. II 172. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. Păstorind pe plaiuri și în văi... a așteptat cu dor un curcubeu de pace. SADOVEANU, E. 13. 2. Intranz. Fig. A conduce, a îndruma în spiritul legilor bisericii. Mitropolitul Serafim... a păstorit în țară sub Mihnea-vodă. ODOBESCU, S. I 429. ◊ Refl. pas. Biserica Moldaviei s-a păstorit de cătră mitropoliți aleși de înaltul cler. NEGRUZZI, S. I 240.
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Fată sau femeie care păzește oile sau vitele; ciobăniță. Mine blonda păstoriță... va privi cu drag la plete. COȘBUC, P. II 157. A găsit-o pe păstoriță în deal. CARAGIALE, O. III 194. Iedul fuge și trece lîngă păstorițe. NEGRUZZI, S. I 59.
păstór s. m., pl. păstóri
păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstór s. m., pl. păstóri
păstorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. păstoreáscă
păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
PĂSTÓR s. v. cioban.
PĂSTÓR s. v. părinte, popă, preot.
PĂSTORÍ vb. 1. v. ciobăni. 2. v. paște. 3. (BIS.) (înv.) a popi, a popora, a preoți. (~ peste credincioși.)
PĂSTORÍȚĂ s. v. codobatură, prundar, prundaș.
PĂSTORÍȚĂ s. v. ciobăniță.
păstór (păstóri), s. m.1. Cioban. – 2. Pastor, prelat. – Megl. păstir, istr. pastor. Lat. pastor (Pușcariu 1284; Candrea-Dens., 1355; REW 6279), cf. prov. pastre, cat., sp., port. pastor. Rezultatul normal ar fi păstore, dar a fost redus la tipul de decl. II, ca în cazul lui păun, tăun etc. (după Pușcariu, trebuie să se pornească de la un lat. *pastorius; după Tiktin, ar fi fost influențat de substantivele în -or). E dubletul lui pastor, s. m. (pastor protestant), din germ. Pastor. Der. păstorel, s. m. (ciobănaș; codobatură galbenă, Motacilla flava); păstori, vb. (a paște vitele, a ciobăni; a păstori o turmă de credincioși); păstorie, s. f. (ocupație de păstor); păstoresc, adj. (de păstor, pastoral); păstorește, adv. (ca un păstor); păstorit, s. n. (creșterea vitelor); păstoriță, s. f. (ciobăniță); păstoricesc, adj. (rar, pastoral, de păstor spiritual); arhipăstor, s. m. (prelat). – Din rom. provine mag. pásztor (Candrea, Elemente, 400).
PĂSTÓR ~i m. 1) Persoană care are în grijă oile; cioban. ◊ ~ul-cu-Oile constelație din emisfera boreală. 2) rel. Slujitor al cultelor (la protestanți). /<lat. Pastor
A PĂSTORÍ ~ésc 1. tranz. 1) (vite) A supraveghea în timpul păscutului; a paște; a pășuna. 2) fig. A îndruma în spiritul unor dogme (mai ales religioase). 2. intranz. 1) A exercita funcția de păstor; a fi preot; a preoți. 2) A se ocupa de creșterea vitelor; a fi păstor. /Din păstor
PĂSTORÍȚĂ ~e f. Femeie care are în grijă oile; ciobăniță. /păstor + suf. ~iță
păstòr m. 1. păzitor de oi; fig. episcop: păstor sufletesc. [Lat. PASTOREM].
păstorì v. fig. a fi păstor sufletesc: Biserica Moldovei sá păstorit de mitropoliți NEGR.
păstór m. (lat. pástor, -óris, d. páscere, pastum, a paște. V. pastor). Vechĭ. Cĭoban, păscător de oĭ. Azĭ. Fig. Conducător sufletesc, preut, episcop. V. păcurar.
2) păstorésc v. intr. (d. păstor). Funcționez ca păstor: mulțĭ anĭ a păstorit. V. tr. Conduc ca păstor sufletesc: episcopu păstorește biserica.
păstoríță f., pl. e. Fată care păzește oile.
PĂSTOR s. cioban, oier, (înv. și reg.) păcurar, (Maram. și nordul Transilv.) oieș. (Un ~ cu turma sa.)
PĂSTORI vb. 1. a ciobăni, (înv. și reg.) a păcurări. (~ de o viață.) 2. a paște, a pășuna, (înv. și reg.) a păcurări. (Gheorghe ~ vitele.) 3. (BIS.) (înv.) a popi, a popora, a preoți. (~ peste credincioși.)
păstoriță s. v. CODOBATURĂ. PRUNDAR. PRUNDAȘ.
PĂSTORIȚĂ s. ciobăniță, (înv. și reg.) păcurăriță, (reg.) ciobăncuță, păcurăreasă. (O ~ cu turma.)
PĂSTOR. Subst. Păstor, păstorel (dim.), păstoraș (rar), cioban, ciobănaș (dim.), ciobănel, păcurar (înv. și reg.), păcurăraș (dim., pop.), păcurărel (pop.), mocan, țuțuian (reg.), oier; mînzărar (pop.); miorar (reg.); cîrlănar; berbecar; baci; scutar, urdar; zărar (reg.); strungar; mînător. Căprar (rar). Boar, văcar, vițelar, ciurdar (reg.), gaucho, cow-boy; bivolar; haidău (reg.). Porcar, sămădău (reg.). Herghelegiu (rar), stăvar (reg.). Păstorie, păstorire (rar), păstorit, ciobănie, ciobănit, păcurărie (înv. și reg.), păcurărit (reg.), băcit, oierie, oierit. Văcărie. Adj. Păstoresc, pastoral, ciobănesc, păcurăresc (înv. și reg.), mocănesc. Vb. A păstori, a ciobăni, a păcurări (înv. și reg.), a paște (oile), a păzi; a mulge; a tunde; a țesăla. Adv. Ciobănește, păcurărește (înv. și reg.). V. oaie, pășunat, vite.
păstór, păstori, s.m. – 1. Păcurar, cioban. 2. Supraveghetor, îngrijitor. ♦ (mit.) Păstorul băilor, duh păzitor al minelor și protector al băieșilor, pe care îi protejează împotriva accidentelor sau a surpărilor. Mai veghează la plata corectă a muncii minerilor (Bilțiu, 1999: 41). – Lat. pastor (Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < lat. pascere, pastum „a paște” (Scriban).
PĂSTÓR (< lat. pastor, -oris) s. m. 1. Cioban. ♦ Fig. Preot, părinte; conducător spiritual. 2. P. electric = instalație special amenajată pentru supravegherea animalelor la păscut; este compusă dintr-un gărduleț de sârmă prin care trece un curent electric slab (la a cărui atingere animalele se depărtează).
a pune lupul paznic / păstor la oi expr. (pop.) a lăsa ceva sau pe cineva în grija celui ce-i poate face rău.

păstori dex

Intrare: păstor
păstor admite vocativul substantiv masculin
păstoriță substantiv feminin admite vocativul
Intrare: păstori
păstori verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a