păsat definitie

3 intrări

46 definiții pentru păsat

PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.
PĂSÁ2, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Lat. *passare.
PĂSÁT s. n. 1. Semințe de mei (decorticate și adesea pisate); p. ext. boabe de porumb sau, rar, de alte cereale, pisate sau măcinate mare. ◊ Expr. A face (pe cineva) păsat = a nimici, a distruge (pe cineva). 2. (Bot.; reg.) Mei. 3. Mâncare preparată din păsat (1) fiert, care se mănâncă cu lapte, cu unt și brânză etc.; terci. ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cădea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau miere) în păsat = a-i merge bine (cuiva); a izbuti în toate. A fi lapte cu păsat sau a fi păsat dulce = a fi lucru bun și plăcut (de mare folos pentru cineva). – Lat. pinsatum.
PĂSÁ2, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Lat. *passare.
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.
PĂSÁT s. n. 1. Semințe de mei (decorticate și adesea pisate); p. ext. boabe de porumb sau, rar, de alte cereale, pisate sau măcinate mare. ◊ Expr. A face (pe cineva) păsat = a nimici, a face (pe cineva) pilaf. 2. (Bot.; reg.) Mei. 3. Mâncare preparată din păsat (1) fiert, care se mănâncă cu lapte, cu unt și brânză etc.; terci de mălai sau de făină. ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cădea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau miere) în păsat = a-i merge bine (cuiva); a izbuti în toate. A fi lapte cu păsat sau a fi păsat dulce = a fi lucru bun și plăcut (de mare folos pentru cineva). – Lat. pinsatum.
PĂSÁ2, pers. 3 pasă, vb. I. Intranz. 1. (Învechit) A merge, a se duce. Dar steaua pe nave lumina-și îndreaptă,. Și navele pasă acum spre noroc. ANGHEL, P. 76. Pasă ceata călătoare, Cînd pe noapte, cînd pe soare. ALECSANDRI, O. 129. Își îndeamnă calul inundat de spume. El de mult pe cale pasă rătăcind! id. P. III 151. 2. (La imperativ, cu valoare de interjecție, și în forma pas) a) Du-te, mergi. Pas, Grigoriță, de-ți primește prietinul și-l cinstește cu niște mere murate. SADOVEANU, N. P. 38. Pasă cu dumnezeu, fiica mea, și adu-ți aminte de învățăturile mele. ISPIRESCU, L. 13. Deci tu, hatmane, pasă ș-adună Din cetate cetele cele mai viteze. BUDAI-DELEANU, Ț. 233. b) (Urmat de o propoziție introdusă prin «de» sau, mai rar, prin «să») încearcă..., îndrăznește..., caută... Mai pasă de ține minte toate cele și acum așa, dacă te slujește capul, bade Ioane. CREANGĂ, A. 40. [Turcii] tratau pe domnii noștri ca pe niște zapcii, le trimeteau ordine scrise și verbale, ș-apoi pas să nu le fi urmat. GHICA, S. VI. Pas de cunoaște acum care-i boier și care nu-i. RUSSO, S. 17. – Imper. și: pas.
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Cu dativul, mai ales în construcții negative sau interogative retorice) A simți o neliniște, grijă, supărare; a se îngrijora; a avea grijă de... Din codru rupi o rămurea, Ce-i pasă codrului de ea? COȘBUC, R. I 153. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei Mă lasă. EMINESCU, O. I 187. Nici mie nu-mi pasă de-ți pasă sau de nu-ți pasă.I ALECSANDRI, T. I 93. Și tu bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? – Mîndră, de nu ți-ar păsa, Acum nu m-ai întreba! JARNÍK-BÎRSEANU, 229. 2. A-i cădea, a-i atîrna (cuiva) greu. Cam pe urma tuturor, Vine Jița. smedioară: Pasă-i capul de parale, Urechiuși De cerceluși Și gîtul de mărgeluși. TEODORESCU, P. P. 54. – Formă gramaticală: prez. conj. să-mi pese (RETEGANUL, P. II 9, ISPIRESCU, L. 34).
PĂSÁT s. n. Porumb sau mei măcinat mare. Așază tingirea, cu păsat Pe-o pirostrie șchioapă. CARAGIALE, O. III 125. Se suie iute in pod și scoboară de acolo... vreo două dimerlii de păsat. CREANGĂ, P. 5. ♦ Mămăligă din mei (pisat) care se mănincă cu lapte sau cu brînză. Mîncau dintr-o oală lapte cu păsat. SBIERA, P. 35. ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cădea, a i se vărsa cuiva) lapte (sau miere) în păsat = a-i merge bine, din plin, a izbuti în toate. (Cu pronunțare regională) Lui Barbu-i curgea și laptele-n pasat și galbenii în cobză. ALECSANDRI, T. 83. A vărsa (sau a turna (cuiva)) laptele în păsat = a-i face cuiva un bine. l-ai turnat laptele-n păsat. PĂSCULESCU, L. P. 107. – Variantă: pîsát (STANCU, D. 46) s. n.
PĂSÁT, s. n. Porumb sau mei măcinat mare. ♦ Mămăligă din mei (pisat). ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cădea, a i se vărsa cuiva) lapte (sau miere) în păsat = a-i merge cuiva bine; a izbuti în toate. A vărsa (sau a turna) cuiva laptele în păsat = a-i face cuiva un bine. A-i cădea cuiva păsat în gură = a câștiga ceva de-a gata, fără muncă, pe neașteptate. – Lat. pisatum.
păsá1 (a ~) (a se sinchisi) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. să pése
păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsát s. n.
păsá (a se îngrijora, a apăsa) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. pése
păsá (a se duce) vb., ind. prez. 3 sg. pásă, (du-te, îndrăznește) imper. 2 sg. pásă/pas
păsát s. n.
PĂSÁ vb. 1. a se îngrijora, a se neliniști, a se sinchisi, (prin Mold.) a bindisi. (Nu-i ~ de nimeni.) 2. a-l interesa, a se sinchisi. (Nu-i ~ de nimic.)
PĂSÁ vb. v. apăsa, călca, comprima, duce, merge, păși, pleca, porni, presa, strânge, umbla.
PĂSÁT s. terci, (reg.) cir, meșniță, rișcașă. (A mâncat ~ de mălai.)
PĂSÁT s. v. mei.
A PĂSÁ1 pers. 3 pásă intranz. (de obicei în construcții negative sau interogative) A fi cuprins de grijă; a se neliniști; a se îngrijora. /<lat. pensare
A PĂSÁ2 pers. 3 pásă intranz. înv. A se deplasa, părăsind locul inițial; a pleca; a se duce. ◊ Pasă! pleacă! du-te! mergi! /<lat. passare
PĂSÁT n. 1) Măcinătură mare de grăunțe de porumb sau de mei. 2) Mâncare pregătită din această măcinătură. ◊ A-i curge (sau a-i cădea, a i se vărsa) lapte (sau miere) în ~ a-i merge bine; a reuși în toate. /<lat. pinsatum
păsá, pers. 3 sg. pásă, vb. I 1. (înv. și reg.; folosit mai ales la imperativ) a pleca, a se duce; a merge, a umbla; a păși. 2. a o duce, a-i fi, a-i merge (bine sau rău). 3. (pop. și fam.) încearcă să..., caută... să, îndrăznește să...
pasă-mi-te adv. se vede, pare că: pasă-mi-te ea pierduse un oscior ISP. [De la a păsa cu finalul din gogeamite, lehamite].
păsa v. 1. (impersonal) a avea păs de ceva, a se interesa: nu-i pasă de nimic; 2. a se îngriji, a se teme: puțin îmi pasă. [Lat. PENSARE].
păsat n. 1. mălaiu măcinat mare; 2. terciu gătit din făină mai groscioară, fiartă cu lapte sau cu unt [Banat pisat = lat. PENSATUM, pisat].
4) pas, a păsá v. intr. (lat. passare, d. passus, pas; it. passare, pv. sp. pasar, fr. passer, pg. passar, a trece. V. pășesc). Vechĭ. Numaĭ pasă, păsăm, păsațĭ, mergĭ, să mergem, mergeți (du-te, să ne ducem, duceți-vă). Azĭ numaĭ pasă (prescurtat și pas): Pasă, ceată călătoare (Al.), mergĭ, du-te, trecĭ, ceată călătoare; pas’ de zi o vorbă, pas’ de te du (încearcă să zicĭ o vorbă, să te ducĭ [dacă îndrăzneștĭ, dacă poțĭ]): pas’ să țĭ-o plătească (Nec. 2, 186). V. pasă-mi-te.
2) pásă (îmĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.
pásă-mi-te saŭ pasămite adv. (d. pas 4. V. mi-te). Vest. Fam. Cînd colo, în realitate, după cum văzuĭ: pasă-mi-te, el murise! El murise, pasă-mi-te!
2) păs orĭ pes (ca apes), a-țĭ păsa v. intr. (lat. pensare, a cîntări, a aprecia, d. péndere, pensum, a cîntări, a plăti, din răd. pend, pond [de unde și apes, pansez, pensiune, ponderabil; dispensez, speze]; it. pesare, a cîntări, și pensare, a cugeta; pv. pezar; fr. peser, a cîntări, și penser, a cugeta; sp. pg. pesar și pensar). Ob. numaĭ la pers. III sg. îmĭ pasă, îmĭ păsa, mĭ-a păsat, îmĭ păsase, îmĭ va păsa saŭ a să-mĭ pese, mĭ-ar păsa, a-țĭ păsa. Vechĭ. (Ps. S.). Pasă, apeasă. Azĭ. A-țĭ păsa de, a avea grijă, a te incomoda ceva, a te teme: nu-mĭ pasă de nimica, nu-mĭ pasă că vine dușmanu. – Part. și păsut (după durut).
1) păsá (a) v. intr. (lat. passare), V. pas 4.
2) păsá (a-țĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.
păsát, V. pasat.
pîsát (Munt.), pisát (Ban.), păsát (Mold. Trans.) și pasát (Mold.) n., pl. urĭ (d. pisat, part. d. pisez, trecut pin pisat, păsat, pasat. P. înț., cp cu mălaĭ). Vest. Cereale prefăcute în grăunțe cît cele de meĭ saŭ maĭ micĭ (crupe, bulgur, urluĭală). Est. Crupe (Fc. ș. a.). Grăunțe de meĭ decorticate (ceĭa ce era alimentu principal al Dacilor și Romanilor pînă la introducerea popușoĭuluĭ și orezuluĭ). V. mălaĭ, gozurĭ.
PĂSA vb. 1. a se îngrijora, a se neliniști, a se sinchisi, (prin Mold.) a bindisi. (Nu-i ~ de nimeni.) 2. a (se) interesa, a (se) sinchisi. (Nu-i ~ de nimic.)
păsa vb. v. APĂSA. CĂLCA. COMPRIMA. DUCE. MERGE. PĂȘI. PLECA. PORNI. PRESA. STRÎNGE. UMBLA.
PĂSAT s. terci, (reg.) cir, meșniță, rișcașă. (A mîncat ~ de mălai.)
păsat s. v. MEI.
a păsa În ER, p. 124-126, am discutat originea și sensurile verbului a păsa. La cele spuse acolo trebuie adăugat că a păsa ajunge să însemne și „a fi greu”, „a fi împovărat”: pésă-i capul de parale, Urechiuși de cerceluși Și gîtul de mărgeluși (Teodorescu, PP, p. 54).
păsá, pas, vb. intranz. – (înv.) A pleca, a merge: „…e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…” (Dariu Pop, 1938: 48; Fericea); „Urie, tu pasă amu și la casa ta…” (idem: 50). – Lat. *passare (Scriban, DEX, MDA).
păsát, s.n. – Boabe de mălai măcinate mare. De obicei se folosește pentru hrana puilor de găină; dar și în bucătărie (sarmale de post, etc.). – Lat. pinsatum (DEX, MDA).
păsá, pas, vb. intranz. – (înv.) A pleca, a merge: „… e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…” (Dariu Pop 1938: 48; Fericea); „Urie, tu pasă amu și la casa ta…” (idem: 50). – Lat. passare (MDA).
PASAT subst. 1. Păsatu (Ard); – Barbu (Am 108). 2. Păsăt/oiu fam., act,; -ești s. 3. Păsățel (17 B IV 505; Sur X).
A NU-I PĂSA a-l durea în bigă / în cot / în șpiț, a i se fâlfâi (cuiva de ceva), a-l lăsa rece, a nu mai putea (de cineva sau ceva), a i se rupe (în paișpe) de ceva.
NU-MI PASĂ! ete fleoșc! / pula! / scârț!, etete!, mă doare-n cot! / cur! / pix! / șpiț!, mi se rupe!

păsat dex

Intrare: păsa
păsa verb grupa I conjugarea I
Intrare: păsat
păsat substantiv neutru
Intrare: Păsat
Păsat