părete definitie

32 definiții pentru părete

PĂRÉTE s. m. v. perete.
PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete= care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi etc.) ușa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost;în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci când spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical.Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. 4 Element anatomic, membrană etc. care înconjoară o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s. m.] – Lat. paries, -tis.
PĂRÉTE s. m. v. perete.
PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete = care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lasa, a izbi etc.) ușă (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușă, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost; b) în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci cînd spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. ♦ Element anatomic, membrană etc. care înconjură o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s. m.] – Lat. paries, -tis.
PĂRÉTE s. m. v. perete.
PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical sau puțin înclinat, făcut din zidărie, lemn, paiantă etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele și în exterior și susține planșeurile, caturile și acoperișul. V. zid. Se simțea cam încurcat, neștiind cum să înceapă pentru ca să ajungă la țintă. O hartă marină, atîrnată pe un perete în fața lui, îi veni în ajutor. BART, E. 270. Oamenii, la plug, răsturnau pămîntul în brazde mănoase. Nevestele, acasă, văruiau pereții și lipeau pe jos. BUJOR, S. 111. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = avînd unul dintre pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine. Locuiam într-o bojdeucă, perete în perete cu un coteț de păsări. C. PETRESCU, C. V. 23. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa) ușa (poarta etc.) de perete = a împinge ușa (poarta etc.) în lături, a deschide larg. A se da cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi desperat, deznădăjduit, a regreta o greșeală săvîrșită. (A spune) cai verzi pe pereți v. cal. (Mai ales în basme) De cînd (se) scria musca pe perete = de mult. Între patru pereți = a) la adăpost; b) în secret. Închiși între patru pereți, au luat, zic, asupra-și greaua răspundere de a așterne bazele marei reforme. KOGĂLNICEANU, S. A. 133. A bate cu burete piron în perete = a munci în zadar. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage atenția cuiva că poate fi văzut sau auzit de cine nu trebuie. Ca și cum (sau parcă) ai vorbi la pereți, se zice cînd vorbești cuiva care nu te ascultă sau nu dă importanță celor ce-i spui. Casă-n doi pereți, se zice despre o căsnicie nereușită. 2. Masiv pietros, care se înalță vertical. Deasupră-le se ridica un perete de stînci. DUMITRIU, N. 145. [Masivul Coziei] e un perete de piatră care izbucnește din pămînt și urcă în sus, într-un clocot nepotolit. BOGZA, C. O. 348. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc., care se aseamănă cu un perete (1), mărginind sau înconjurînd ceva. Pereții cazanului. Peretele tunelului. ♦ Parte care înconjură o cavitate a corpului. Peretele abdominal. ♦ Piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa anumite spații între ele sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. – Variantă: păréte (SADOVEANU, O. VII 89, COȘBUC, P. I 142) s. m.
peréte s. m., pl. peréți
gazétă de peréte s. f. + prep. + s. m., pl. gazéte de peréte
peréte s. m., pl. peréți
PĂDUCHE-DE-PERÉTE s. v. păduche-de-lemn, ploșniță.
PERÉTE s. zid. (~ al unei camere.)
PERÉTE s. v. bor, catapeteasmă, iconostas, margine, tâmplă.
peréte (peréți), s. m. – Zid. – Var. părete. Istr. parete. Lat. părĕtem, forma. pop. în loc de păriĕtem (Pușcariu 1268; Candrea-Dens., 1334; REW 6242), cf. it. parete, prov. paret, fr. paroi, sp. pared, port. parede. Pentru fonetism, cf. Rosetti, I, 51. – Der. păretar(iu), s. n. (tapițerie, draperie); supărete, s. m. (Trans., balcon, terasă), în loc de sub părete.
PERÉTE ~ți m. 1) Parte verticală a unei clădiri sau a unei încăperi. ◊ ~ în ~ având un perete comun. De ~ care se poate pune, atârna pe perete. Între patru ~ți a) la adăpost; b) în taină; în secret. A se da cu capul de ~ți (sau de toți ~ții) a fi în stare de disperare extremă. A spune cai verzi pe ~ți v. CAL. A strânge la ~ (pe cineva) a forța pe cineva să spună sau să facă ceva. A vorbi la ~ți a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridică vertical. 3) Element care mărginește sau împarte ceva în două sau în mai multe spații. 4) Membrană care înconjoară o cavitate internă a unui organism. /<lat. paries, ~tis
părete m. Mold. V. perete.
perete m. 1. zidărie ce închide o casă sau îngrădește o curte: 2. scoarța unei cărți; 3. laturi interioare ale unui vas sau tub; 4. părți ce formează îngrădirea suprafeței interne a cavităților corpului: pereții pieptului, pereții stomacului. [Vechiu-rom. păreate = lat. vulg. PARETEM (clasic PARIETEM)]. V. scris.
păréte (est) și peréte (vest) m. (lat. páries, parietis, pop. parétis; it. paréte, pv. paret, fr. paroi, sp. pared, pg. parede. V. parietal). Zid de casă saŭ de cameră. Metalu, sticla saŭ lutu care constitue un vas ca cum ar fi o cameră: părețiĭ clondiruluĭ. (Tot așa despre țeastă). Între patru părețĭ, într’o cameră, la adăpost, în secret. A te bate cu capu de părețĭ, a fi foarte desperat. A vorbi cu părețiĭ, a vorbi singur, a fi cam nebun. A vorbi caĭ verzĭ pe părețĭ, a vorbi prostiĭ saŭ utopiĭ. Ca și cum aĭ vorbi păreteluĭ saŭ la părete, se zice despre unu căruĭa-ĭ vorbeștĭ și nu pricepe orĭ nu ascultă. V. primez 1.
peréte, V. părete.
păduche-de-perete s. v. PĂDUCHE-DE-LEMN. PLOȘNIȚĂ.
PERETE s. zid. (~ al unei camere.)
perete s. v. BOR. CATAPETEASMĂ. ICONOSTAS. MARGINE. TÎMPLĂ.
a da cu ornicul de pereți expr. (prst.) a avea orgasm / a cădea în extaz în timpul unui act sexual.
a o da cu capu’ de toți pereții expr. (adol.) a se masturba.
a se lovi ca nuca în perete expr. a fi complet / total nepotrivit, a nu se potrivi deloc.
a se potrivi ca nuca-n perete a fi nepotrivit, a fi deplasat.
a se scula cu fața la cearșaf / la perete / la pernă expr. a fi indispus (în primele ore ale dimineții).
a se urca pe pereți / pe tavan expr. a fi foarte supărat, a fi furios.
a umbla după cai verzi pe pereți / după potcoave de cai morți expr. (pop.) a-și face planuri irealizabile, a fi nerealist.
a visa cai verzi pe pereți / potcoave de cai morți expr. a visa, a spera lucruri irealizabile / fanteziste.
a vorbi în deșert / la pereți / surzilor expr. a vorbi fără a reuși să-și impună punctul de vedere, să se facă înțeles, să obțină lucrul dorit etc.
cai verzi pe pereți expr. lucruri imposibile / de necrezut / fanteziste.
între patru pereți expr. 1. în casă. 2. (deț.) închis.

părete dex

Intrare: perete
părete
perete substantiv masculin