păragină definitie

16 definiții pentru păragină

PARÁGINĂ, paragini, s. f. Teren necultivat, neîngrijit, acoperit de buruieni; teren neproductiv. ♦ Ruină, dărăpănătură; construcție dărăpănată. ♦ Stare de părăsire, de neîngrijire a unui teren sau a unei construcții. [Var.: (înv.) părágină s. f.] – Et. nec.
PĂRÁGINĂ s. f. v. paragină.
PARÁGINĂ, paragini, s. f. Teren necultivat, neîngrijit, acoperit de buruieni; teren neproductiv. ♦ Ruină, dărăpănătură; construcție dărăpănată. ♦ Stare de părăsire, de neîngrijire a unui teren sau a unei construcții. [Var.: (înv.) părágină s. f.] – Et. nec.
PĂRÁGINĂ s. f. v. paragină.
PARÁGINĂ, paragini, s. f. 1. Loc părăsit, lăsaț necultivat, teren acoperit de buruieni; pîrloagă, moină. Și cîmpul e deșert. Un zid neterminat, Paragină, miros de cucută. BENIUC, v. 108. Era atîta pămînt încît era mai multă paragină decît arătură. SADOVEANU, E. 27. ◊ Fig. Cărările lumii se ridică spre creștete, Se desfac din paragini deșteptate popoare. DEȘLIU, G. 54. ◊ (Adjectival) Într-o vie paragină își făcuse culcușul o vulpe. ISPIRESCU, la TDRG. Se întoarce în curte, o curte paragină de mahala, și aprinde un chibrit, CARAGIALE, O. II 87. ♦ Ruină, dărăpănătură. Întinde pe creneluri, pe ziduri și pe porți, Din mușchiul de paragini o fină țesătură. MACEDONSKI, O. I 24. 2. Stare de părăsire, de neîngrijire a unui teren sau a unei clădiri. Hotărîrea [lui Tudor] era să clădească iar casa risipită și să ridice din paragină livada lui Ionașcu. SADOVEANU, O. VII 103. – Pl. și: părăgini (VLAHUȚĂ, la TDRG). – Variantă: părágină (ODOBESCU, S. III 322) s. f.
PĂRÁGINĂ s. f. v. paragină.
PĂRÁNGINĂ s. f. Plantă erbacee din familia graroi- neelor, cu frunze lungi, cu floarea în formă de spic des, plăcut mirositoare; crește prin livezi și pășuni (Anthroxanthum odoratum); vițelar.
parágină s. f., g.-d. art. paráginii; pl. parágini
parágină s. f., g.-d. art. paráginii; pl. parágini
PARÁGINĂ s. 1. pârloagă, țelină, (pop.) părăgineală, (înv. și reg.) ogor, (reg.) hat, părăginitură. (Grădina a ajuns o ~.) 2. părăginire, părăsire, sălbăticie. (Parc lăsat în ~.) 3. v. ruină.
păragínă (părágini), s. f.1. Ruină, dărîmătură. – 2. Părăsire, abandonare. – 3. Țarină, ogor negru, țelină, pîrloagă. – 4. (Adj.) Viran, nepopulat. – Var. paragină. Origine îndoielnică. Poate în loc de *părajină < părădui. Se pune de obicei în legătură cu mag. parrag, parlag „pîrloagă”, cf. pîrlog (Cihac, II, 246; Tiktin; Candrea); dar der. este dificilă din punct de vedere fonetic (Tiktin presupune că finala o reproduce pe cea din țelină, compoziție care e puțin probabilă) și nu explică toate sensurile cuvîntului rom. Giuglea, Dacor., I, 495, prefera etimonul lat. *voraginem, încrucișat cu pîrlog sau părăsi și Conev 39 pornea de la sl. prazdĭnŭ, ambele improbabile. Pare bătătoare la ochi coincidența cu lucan. prasana, pe care Rohlfs, Ital., 359 îl explică printr-un lat. *piraginem. Der. părăgini, vb. (a părăsi; a lăsa ogorul pîrloagă; a (se) degrada, a (se) ruina); părăginos, adj. (ruinat, părăsit); parangină, s. f. (vițelar, Anthoxanthum odoratum).
PARÁGINĂ ~i f. 1) Plantă erbacee cu frunze înguste și lungi, cu rădăcina puternică și ramificată, care crește, îndeosebi, pe locurile nelucrate. 2) Teren necultivat plin cu buruieni. 3) Stare a unui teren sau a unei clădiri de care nu îngrijește nimeni. /Orig. nec.
parágină f. 1. pământ rămas necultivat; 2. Bot. parangină. [Ung. PARAG].
parangină f. Tr. vițelar (buruiana crește prin paragini).
*parágină f., pl. e și părăginĭ (ung. parag, parrag, parlag, paragină, cu term. din țelină, d. vsl. prĭelogŭ, schimbare. D. ung. vine sîrb. parlog și rut. palag, vie părăsită. V. pîrloagă). Vie părăsită. Lucru părăsit și ruinat.
PARAGINĂ s. 1. pîrloagă, țelină, (pop.) părăgineală, (înv. și reg.) ogor, (reg.) hat, părăginitură. (Grădina a ajuns o ~.) 2. părăginire, părăsire, sălbăticie. (Parc lăsat în ~.) 3. dărăpănătură, dărîmătură, năruitură, prăbușitură, ruină, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.)

păragină dex

Intrare: paragină
păragină
paragină substantiv feminin