părăstas definitie

21 definiții pentru părăstas

PARASTÁS, parastase, s. n. Slujbă religioasă făcută pentru pomenirea celor morți; p. ext. praznic care se face după o astfel de slujbă; pomană. ♦ (Pop.; concr.) Colac oferit preotului sau persoanelor care au luat parte la această slujbă. [Var.: (reg.) părăstás s. n.] – Din sl. parastasŭ, ngr. parástasis.
PĂRĂSTÁS s. n. v. parastas.
PARASTÁS, parastase, s. n. Slujbă religioasă făcută pentru pomenirea celor morți; p. ext. praznic care se face după o astfel de slujbă; pomană. ♦ (Pop.; concr.) Colac oferit preotului sau persoanelor care au luat parte la această slujbă. [Var.: (reg.) părăstás s. n.] – Din sl. parastasŭ, ngr. parástasis.
PĂRĂSTÁS s. n. v. parastas.
PARASTÁS, parastase, s. n. (În ritualul creștin) Slujbă religioasă, făcută pentru pomenirea celor morți. Dacă-i fu soarta să piară, o să-i facem parastasele cuvenite. SADOVEANU, M. C. 127. ♦ Colacul folosit la slujba parastasului și care se dă preotului. Pe mese pun ulcioarele și lîngă fiecare ulcior se pune un parastas cu pom în el și încărcat de poame, lumini de ceară, covrigi și turte. MARIAN, NU. 746. – Variantă: (regional) părăstás (COȘBUC, P. II 254, CREANGĂ, A. 127) s. n.
PĂRĂSTÁS s. n. v. parastas.
parastás s. n., pl. parastáse
parastás s. n., pl. parastáse
PARASTÁS s. (BIS.) panahidă, pomană, (reg.) prânz, rai.
PARASTASUL-PÓPII s. v. salbă-moale, vonicer.
parastás (parastáse), s. n. – Recviem, slujbă pentru morți. Mgr. παράστασις, parțial prin intermediul sl. parastasĭ (Cihac, II, 683; Vasmer, Gr., 111).
PARASTÁS ~e n. 1) Slujbă religioasă oficiată pentru pomenirea morților (la 40 de zile de la moarte). 2) Praznic care se face cu acest prilej. /<sl. parastasu, ngr. parástasis
parastas n. slujbă pentru odihna sufletului: soroacele morților se fac la 3 sau la 9 zile după moarte, la 3 săptămâni, la 3, 6 ori 9 luni și după un an împlinit. [De origină slavo-greacă].
parastás n., pl. e (vsl. parastasĭ, bg. sîrb. -as, d. mgr. parástasis, reprezentare, prezență. V. epi-stat, icono-stas). Serviciŭ divin în amintirea unuĭ mort (de ordinar la 3 și la 9 zile, la 6 săptămînĭ, la 3, la 6 și la 9 lunĭ și în fine la 7 anĭ, apoĭ la alte date).
PARASTAS s. (BIS.) panahidă, pomană, (reg.) prînz, rai.
parastasul-popii s. v. SALBĂ-MOALE. VONICER.
parastas v. panihidă (1).
parastás, parastase, s.n. – (bis.) Recviem, slujbă religioasă pentru pomenirea celor morți: „În seara a treia, înainte de înmormântare, se face o servire religioasă din partea preotului, numită parastas” (Bârlea, 1924, II: 472). – Din sl. parastasŭ (< ngr. parástasis „reprezentare”) (Scriban; Cihac, Vasmer. cf. DER; DEX, MDA).
parastás, -e, s.n. – (rel.) Recviem, slujbă religioasă pentru pomenirea celor morți: „În seara a treia, înainte de înmormântare, se face o servire religioasă din partea preotului, numită parastas” (Bârlea 1924 II: 472). – Din sl. parastasŭ.
PARASTÁS (< sl.) s. n. (în cultul creștin) Slujbă religioasă pentru pomenirea celor morți care se face la 3, 9, 21 și 40 zile, la 3, 6 și 9 luni de la înmormântare, apoi în fiecare an până la al șaptelea și la care asistă rude, prieteni, cunoscuți ai celor decedați; praznicul făcut după această slujbă. ♦ Colac care se împarte preotului și persoanelor care participă la slujba de pomenire.
parastás, parastase și (reg.) parastasuri s. n. 1. Slujbă religioasă făcută pentru pomenirea morților, care se face la 3, 9, 21 și 40 de zile, la 3, 6 și 9 luni de la înmormântare, apoi în fiecare an până la al șaptelea (v. și pomană, panahidă); p. ext. praznic făcut după o astfel de slujbă. 2. (Reg.) Sumă de bani care se dă unui preot pentru oficierea unui parastas (1). 3. (Pop.) Colac care se dă preotului la oficierea unui parastas sau a unui maslu ori persoanelor care au luat parte la un parastas. ♦ (Trans.) Colac folosit la îndeplinirea unor ritualuri de nuntă. [Var.: paraistás (pl. paraistasuri), părăistás, părăstás, părăștás s. n.] – Din sl. parastasŭ, gr. parastasis.

părăstas dex

Intrare: parastas
părăstas
parastas substantiv neutru