pămătuf definitie

13 definiții pentru pămătuf

PĂMĂTÚF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr, din pene, din fâșii de pânză etc. prinse de un mâner și având diferite întrebuințări. – Din sl. *pometuhŭ.
PĂMĂTÚF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr, din pene, din fâșii de pânză etc. prinse de un mâner și având diferite întrebuințări. – Din sl. *pometuhŭ.
PĂMĂTÚF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr prinse de un mîner, servind la bărbierit. ◊ Fig. [Urechile rîsului] țuguiete, cu pămătufuri de peri negri la vîrf, se ridicase drepte. ODOBESCU, S. III 187. ♦ Smoc de pene, de fîșii de pînză etc. prinse de un băț, cu care se scutură praful, se curăță cuptorul de cenușă etc. ♦ (Prin analogie) Vedeam stîrci fîlfîind greoi peste pămă- tufurile trestiilor. SADOVEANU, O. III 649. ♦ Băț cu un fitil la un capăt, servind ca aprinzător. Fanaragiul... scoase pămătuful aprins din felinărașul lui și aprinse lampa de sus. SADOVEANU, O. IV 36. ♦ Puf pentru pudrat. Ți-am mai făcut eu pămătufuri și badanale de sprîncene. ALECSANDRI, T. I 125.
pămătúf s. n., pl. pămătúfuri
pămătúf s. n., pl. pămătúfuri
PĂMĂTÚF s. 1. poanson, (reg.) pomoci. (~ pentru săpunit fața, la bărbierit.) 2. (BIS.) mătăuz, sfeștoc. (~ pentru aghesmuit.)
PĂMĂTÚF s. v. pensulă.
pămătúf (pămătúfuri), s. n.1. Feleștioc, mătăuz, pensulă de ras, periuță. – 2. Fard, ruj. Sl. pometuchŭ, din pomesti, pometą „a mătura” (Cihac, II, 519; Tiktin); der. din mag. pemetfű „mătură”, care aparține aceleiași familii, e mai puțin probabilă. Bg. pomatuh (Conev 111) nu ne este sigur; ar putea proveni din rom., ca; i bg. pometuša.
PĂMĂTÚF ~uri n. 1) Instrument primitiv, format dintr-un mănunchi de cârpe prinse de o prăjină, cu care se curăță funinginea din cuptoare sau sobe sau praful din încăperi. 2) Obiect format dintr-un smoc de fire de păr prinse într-un mâner cu care se săpunește fața la bărbierit. 3) fam. Smoc de pene lungi cu care se ung preparatele culinare înainte de a fi puse în cuptor. /<sl. pometuhu
pămătuf n. unealtă compusă dintr’o perie mare cu un mâner de lemn pentru spoitul pereților (sau și de pene pentru ștersul prafului, ori puf de dat cu pudră). [Cf. ung. PEMET, pămătuf].
pămătúf și (est) pomătúf n., pl. urĭ (ung. pemetfü, pemete și pemet, mătură mare cu mănuchĭu lung [contaminat în înț. de pemecs, pamacs, pensulă, de unde și pamacsolni. V. morcĭolesc], d. bg. pomet petică de șters o țeavă, vsl. pometŭ, măturătură, gunoĭ, d. metatĭ, a mătura; fü e cuv. ung. și înseamnă „ĭarbă”, ca și în sacfiŭ. D. rom. vine bg. pometuša, petică de șters. V. mătură, omăt). Legătură de pene, de păr saŭ de peticuțe care servește la uns, la spoit, la spălat, la pus săpun pe obraz cînd te razĭ (și în acest caz are forma uneĭ periuțe), la pudrat ș. a. Moțu stufuluĭ: pomătufurile stufuluĭ (Sadov. VR. 1911, 3, 335). – Și pănătuf (Mold. sud).
PĂMĂTUF s. 1. poanson, (reg.) pomoci. (~ pentru săpunit fața, la bărbierit.) 2. (BIS.) mătăuz, sfeștoc. (~ pentru aghesmuit.)
pămătuf s. v. PENSULĂ.

pămătuf dex

Intrare: pămătuf
pămătuf substantiv neutru