pălimar definitie

41 definiții pentru pălimar

PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.
PĂLĂMÁR2, pălămare, s. n. (Pop.) Odgon, parâmă. [Var.: pălimár s. n.] – Din tc. palamar, ngr. palamári.
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.
PĂLIMÁR1, pălimare, s. n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispă, care susține streașina acoperișului. 2. Împrejmuire de scânduri la prispa unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc.; parmaclâc, balustradă (la un balcon). ♦ (Înv.) Întăritură, parapet. 3. Pridvor, cerdac; foișor. – Et. nec.
PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.
PĂLĂMÁR2, pălămare, s. n. (Pop.) Odgon, parâmă. [Var.: pălimár s. n.] – Din tc. palamar, ngr. palamári.
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.
PĂLIMÁR1, pălimare, s. n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispă, care susține streașina acoperișului. 2. Împrejmuire de scânduri la prispa unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc.; parmaclâc, balustradă (la un balcon). ♦ (Înv.) Întăritură, parapet. 3. Pridvor, cerdac; foișor. – Et. nec.
PĂLĂMÁR, pălămari, s. m. (Mold., Bucov.) Paracliser. (Cu pronunțare regională) Ambiția noastră era de a chiti... pe palamarul bisericii sfîntului Ilie, cînd el, suit în clopotniță, bătea toaca. ALECSANDRI, C. 200. Danța numai cu scriitorul satului, cu palamarul și alții vro doi. NEGRUZZI, S. I 105. – Variantă: pălimár (GALAN, B. I 119) s. m.
PĂLIMÁR1 s. m. v. pălămar.
PĂLIMÁR3, pălimare, s. n. Funie groasă; odgon, parîmă.
PĂLIMÁR2, pălimare, s. n. 1. Împrejmuire de scînduri la prispa unei case țărănești sau a unei construcții în stil romînesc vechi; partea de scînduri a pridvorului; parmaclîc, balustradă (la un balcon). Se răzimă cu coatele de pălimar și rămase multă vreme așa, cu privirea spre lac. STĂNOIU, C. I. 93. Unele case au pe marginea prispei un pălimar de scînduri, înalt de 50-70 cm. La TDRG. Bătrînii prieteni se așezară pe pălimar. CARAGIALE, S. 83. ♦ Stîlp de pridvor sau de prispă care susține streașină acoperișului. 2. Pridvor, cerdac, foișor. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, E. 80. Împăratul... se urcă cu dînșii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. id. ib. 211. 3. (Învechit) întăritură, parapet. Cetățuia Brăilei era închisă cu un zid gros și întărit cu pălimare de pari. BĂLCESCU, O. II 59.
pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári
pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălimár s. n., pl. pălimáre
pălămár (paracliser) s. m., pl. pălămári
pălămár (odgon) s. n., pl. pălămáre
pălimár (stâlp, balustradă, cerdac) s. n., pl. pălimáre
PĂLĂMÁR s. v. odgon, paracliser, parâmă, țârcovnic.
PĂLIMÁR s. 1. v. balustradă. 2. v. pop.
PĂLIMÁR s. v. pripon, țaruș.
palamár (-re), s. n. – Cablu, funie. – Var. (Munt.) pălimar, pălămar. Mr. pălămar. Cat. palomer › it. palamaro, palamarre prin intermediul ngr. παλαμάρι (Șeineanu, ZRPh., XXX, 311; Șeineanu, II, 280; Lokotsch 1616; REW 6181; Vasmer, Gr., 106), cf. tc., alb., sb., cr., bg. palamar. – Cf. parîmă.
pălămár (pălămári), s. m. – Paracliser. – Var. palamar; pălimar. Ngr. παλαμονάριος, sl. paramonarĭ, prin intermediul rut. palamar (Cihac, II, 240). În Mold.Der. pălămărie, s. f. (funcție de paracliser).
pălimár (pălimáre), s. n.1. Balcon, foișor. – 2. Balustradă, parmalîc. – 3. Balustru. – Var. (înv.) polimar, (Munt.) palimac. Ngr. πολυμερής „multilateral”, din cauza orientării sale în diferite direcții. Forma primitivă, polimar, a fost asimilată cu pălămar „frînghie” și „paracliser”. Sec. XVIII.
PĂLĂMÁR1 ~i m. reg. Persoană care îngrijește de o biserică, îndeplinind și anumite servicii la oficierea cultului religios; paracliser; țârcovnic. /<ucr. palamar
PĂLĂMÁR2 ~e n. pop. Cablu din fire (textile, metalice), folosit la bordul unei nave; parâmă. /<turc. palamar, ngr. palamári
PĂLIMÁR ~e n. 1) Stâlp care sprijină streașina unei case țărănești. 2) Îngrăditură joasă din scânduri făcută la o prispă sau la un cerdac. /Orig. nec.
pălimár, pălimáre, s.n. (înv. și reg.) 1. par, stâlp. 2. bârnă, grindă, cumpănă (la fântână). 3. țăruș, pripon. 4. împrejmuire de scânduri la prispa sau pridvorul casei țărănești; balustradă, parmaclâc, grilaj. 5. (înv.) întăritură, parapet. 6. cerdac, pridvor, foișor, balcon. 7. (reg.) acoperiș oblic care apără de ploi și zăpadă treptele intrării la o casă. 8. (reg.) șopron. 9. (reg.) îngrăditură la strunga oilor. 10. (reg.) corlată. 11. (reg.) targă. 12. (reg.; cu sens colectiv) paie rezultate de la treierat. 13. (reg.) cablu întins de-a curmezișul râului de care se ține podul plutitor.
palamar n. otgon, funie groasă de ancoră. [Turc. PALAMAR].
pălămar m. Mold. paraclisier: ca un pălămar cu isonu AL. [Rut. PALAMAR].
pălimar n. stâlp, balustradă: se urcă în pălimarul unui turn ISP. [Origină necunoscută].
1) palamár și pălimár m. (rut. palamár, rus. ponamárĭ, vsl. panamonarĭ, paramonarĭ, d. gr. paramonários, care vine d. para-meno, rămîn pe lîngă). Mold. nord. Clisiarh, paraclisier, servitor și, une-orĭ, cîntăreț de biserică.
2) palamár și pălimár n., pl. e (turc. [alb. sîrb. bg. ung.] palamár [bg. și pălimár], ngr. -mári, it. palamaro, pv. polomar, d. cat. palomer și palomera, numele unor pînze și funiĭ la corabie, paloma, porumb, porumbiță, sp. paloma, porumb, palomar, o funie de la corabie. V. porumb). Odgon, funie de legat pluta. – În Olt. numaĭ pălimár. În Trans. pălămár. V. parîmă.
pălămár, V. palamar 2.
1) pălimár m., V. palamar 1.
2) pălimár n. V. palamar 2.
3) pălimár n., pl. e (cp. cu palimac). Vest. Stîlp de pridvor. Balustradă, parmaclîc (V. calindru). Ceardac. – În est vechĭ și polimar (pop. polimarĭ): și ĭeșind în polimarĭ la curțile domneștĭ, aŭ auzit un glas strigînd (Nec. 2, 181). În Olt. Trans. polimar, maĭ vechĭ polemar, comarnic, adăpost de muls oile la stînă. V. plimb 1 și manicurent.
pălămar s. v. ODGON. PARACLISER. PARÎMĂ. ȚÎRCOVNIC.
pălimar s. v. PRIPON. ȚĂRUȘ.
PĂLIMAR s. (CONSTR.) 1. balustradă, parapet, parmaclîc, rampă, rezemătoare, mînă curentă, (rar) reazem, (Transilv. și Munt.) plimbă, (Transilv.) strajă, (înv.) parmac. (~ la o scară.) 2. pop, (pop.) popîrțac, (reg.) poponeț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu etc.)
palamár s. m. v. pălămar.

pălimar dex

Intrare: pălimar
pălimar 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: pălămar (odgon)
palamar 1 s.n. substantiv neutru
pălămar 2 s.n. substantiv neutru
pălimar 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: pălămar (paracliser)
pălimar 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul
pălămar 1 s.m. admite vocativul substantiv masculin
  • pronunție: pălămar, palamar
palamar 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul