păli definitie

24 definiții pentru păli

PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se albi la față (mai ales din cauza unei emoții). Baloteanu păli. Avea impresia că a căzut într-o capcană îngrozitoare. REBREANU, R. II 247. Cînd i-a zbîrnîit telefonul judecătorului, a pălit ca o miriște uscată și l-a apucat cu amețeală. POPA, V. 189. Boiul lui Mihai cel mîndru, statul lui cel măreț și apucăturile sale cele voinicești făcură pe gîdea să pălească. ISPIRESCU, M. V. 7. ◊ Tranz. Îl cuprinsese un fel de liniște aspră, care-l schimbase la față și-l pălise. DUMITRIU, V. L. 133. 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. Constelațiile păleau și cerul către răsărit se înălbea. CAMILAR, N. I 99. Soarele roșu pălește, pe cînd prin fumul luminos Iașii, în fund, se profilează pe asfințit negru, ca într-un pojar. SADOVEANU, O. I 194. Am văzut pălind, spre ziuă, toate stelele din zare. EFTIMIU, Î. 62.
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. A aplica o lovitură, a lovi, a izbi. Cum lupta el pe punte ca să strîngă pînzele, l-a pălit un talaz și l-a azvîrlit în vîrtej. SADOVEANU, D. P. 104. M-a pălit cu o zburătură de lemn, de mi-a rupt aripa. RETEGANUL, P. V 65. Cu un ciomăgel ce ținea in mină, îl păli în cap cu sete și-l prăbuși la pămînt. POPESCU, B. II 99. ◊ Intranz. Zvîrle buzduganul... pălește-n poartă și din poartă-n ușă. ȘEZ. II 52. ◊ Refl. Bătea pămîntul sau păretele sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mînă sau la picior. CREANGĂ, A. 34. ♦ Intranz. A ataca (cu armele). Cu puțini tovarăși... a pălit la Iași, după rînduiala călăreților pustiei. SADOVEANU, O. I 8. 2. Tranz. Fig. A cuprinde (pe neașteptate), a năpădi, a copleși. Nu știu de ce, în anii aceștia în care mă aflu, după atîta pribegie, m-a pălit așa un dor să-mi văd neamurile. SADOVEANU, O. VII 22. Las’ că v-a mai păli el berechetul acesta de altădată. Știi că are haz și asta! Voi să vă lăfăiți și să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. CREANGĂ, P. 252. Îl pălise un năduf pe bietul moșneag de nu putea să să răsufle. ȘEZ. I 101. 3. Tranz. A încălzi prea tare, a dogori, a arde. M-a pălit soarele primăverii, am răspuns eu închizînd ochii. SADOVEANU, A. E. 170. Și spală și haina mea Care-am holteit cu ea, Ș-o-ntinde la cheotoare S-o pălească sfîntul soare. ȘEZ. V 64. ◊ Intranz. Era o zi foarte frumoasă, tocmai pe la amiazăzi cînd pălește soarele mai tare și te frige. SBIERA, P. 255. ◊ Refl. O scroafă cu doisprezece purcei... ședeau tologiți în glod și se păleau la soare. CREANGĂ, P. 75. ♦ (Cu privire la plante) A face să se ofilească, să se îngălbenească, să se usuce. Cele dintăi brume păliseră frunzele cireșilor sălbatici ș-ale arbuștilor și pete de-un dulce ruginiu răsăreau pe alocuri din apa închisă a frunzișurilor. SADOVEANU, O. IV 484. 4. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se îngălbeni (de arșiță, de frig etc.). Iarba și tufele prăfuite de pe marginea drumului pălesc, ca bătute de pară. VLAHUȚĂ, R. P. 78. Rău faci că pui ovăz aici... este pămîntul cam gras și ți se pălește. SLAVICI, N. I 70. Bade, de dragostea noastră A-nflorit un pom pe coastă, A-nflorit Și s-a pălit. HODOȘ, P. P. 107. ◊ (Poetic) Florile din strat Le ud și cresc mai răvărsat, Dar florile pe-obrazul meu Pălesc, că prea le ud mereu. COȘBUC, P. I 283. 5. Intranz. (Rar, despre persoane) A ajunge pe neașteptate, a nimeri, a sosi undeva. întoarcem în loc fără întîrziere ș-o luăm de-a dreptul prin valea aceasta, pînă ce pălim la Heleșteieni. SADOVEANU, Z. C. 16. ♦ A se abate. Nu-i un ceas de cînd am primit răspuns printr-un- călăraș al lui Turculeț că ei au pălit pe la Tîrgul Frumos. Au mas acolo într-un sat. SADOVEANU, Z. C. 84.
pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălí (a (se) lovi, a deveni palid) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 sg. și pl. păleáscă
PĂLÍ vb. a (se) îngălbeni, (înv. și reg.) a (se) serbezi. (A ~ de emoție.)
PĂLÍ vb. v. ofili.
PĂLÍ vb. v. ajunge, arde, arunca, atinge, azvârli, bronza, culca, da, dărâma, doborî, dogori, frige, izbi, înnegri, întinde, lovi, lungi, nimeri, ochi, pârjoli, pârli, pocni, prăbuși, prăji, prăvăli, răsturna, trage, trânti.
PĂLÍ vb. intr. 1. a deveni palid la față. 2. a-și pierde strălucirea. (< fr. pâlir)
pălí (pălésc, pălít), vb.1. A arde. – 2. (Refl.) A se arde, a se pîrli. – 3. (Refl.) A se încinge, a se usca, a se consuma. – 4. A se veșteji, a se ofili. – 5. A emite căldură. – 6. A trage cu arma, a lovi, a ținti, a ochi. – 7. A surprinde. – 8. A surveni, a veni pe neașteptate. – Mr. pălescu, pălire, megl. palés, păliri. Sl. paliti, palją „a arde” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Miklosich, Lexicon, 553; Cihac, II, 249), cf. bg. palja, cr. paliti. – Der. pală (mr. pală), s. f. (adiere, val; șir, rînd, serie; postată, porție de paie care se apucă cu furca; strat de cărămizi, de tencuială; capriciu, toană), cf. ceh. pala „arșiță”, alb. paljë „serie”, mag. palla „șir de iarbă cosită” (der. din lat. *palula, Giuglea, Dacor., II, 819 nu e posibilă, cf. REW 6154); palie, s. f. (suflare, adiere), cuvînt folosit de D. Zamfirescu, poate în mod greșit, în loc de pală; Pălie, s. f. (sărbătoare de Sf. Ilie, 20 iulie, respectată datorită fricii de foc și de ardere a recoltelor); palici, s. n. (ardere; Mold., pahar de țuică); palincă, s. f. (Trans., țuică), din slov. palinka, cf. mag. pálinka, bg. palink, pol. palenka; păliciune (var. pălitură), s. f. (ardere); păliș, adv. (Olt., oblic); pălișat, adj. (Olt., oblic); paliz, s. n. (înv., apoplexie). Scriban, Arhiva, XV, 445 și REW 6166 par să confunde pe păli „a arde” cu păli „a se face palid”, care este neol. Cf. pălăi și der. sale expresive.
A PĂLÍ2 ~ésc intranz. 1) (despre persoane sau despre fața lor) A deveni palid. 2) (despre surse de lumină) A străluci tot mai slab; a pierde din intensitate. /<fr. pâlir
A PĂLÍ1 ~ésc 1. tranz. 1) A atinge brusc și cu putere (intenționat sau din întâmplare); a lovi. ◊ A-l ~ norocul (pe cineva) a) a se bucura pe neașteptate de o favoare a sorții; b) a fi pus în situația de a face ceva contrar voinței sale. 2) fig. (despre sentimente, stări, gânduri etc.) A cuprinde brusc și în întregime; a pune stăpânire în chip năvalnic; a năvăli; a năboi; a copleși; a năpădi; a podidi. 2. intranz. 1) (despre surse de căldură) A emana radiații fierbinți, raspândind căldură foarte mare; a arde; a pârli; a pârjoli; a dogori; a frige. 2) (despre plante) v. A SE PĂLI. /<sl. paliti
A SE PĂLÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre oameni sau despre animale) A-și încălzi corpul (la soare sau la foc). 2) (despre plante, fructe, legume) A-și pierde vlaga și frăgezimea; a se veșteji; a se ofili. 3) pop. A se atinge cu putere (de ceva); a se lovi; a se izbi. /<sl. paliti
pălí2, pălésc, vb. IV (reg.; despre iarbă, fân) a așeza în pale; a pălui.
pălì v. 1. a deveni palid; 2. se zice de lumina când slăbește, se micșorează: soarele pălește; fig. steaua sa începu a păli (= fr. pâlir).
pălì v. 1. a arde, vorbind de arșița soarelui: purceii se păliau la soare CR.; 2. a se usca sau vesteji: florile au pălit BOL. [Slav. PALITI, a arde].
păli v. 1. a lovi tare: mă păleam la cap de vr’o bârnă CR.; 2. fig. a veni deodată: a păli pe cineva dragostea, râsul. [Ceh. PALITI, a bate, a vântura grâul].
2) *pălésc v. intr. (fr. pâlir, d. pâle, palid). Barb. Mă fac palid. Fig. Mă sting: steaŭa luĭ a pălit.
1) pălésc v. tr. (vsl. paliti [v. tr.] a arde, palati [v. intr.] a arde. V. pală 3, palincă, părpălesc, pălăvatec). Ard, usuc: arșița soareluĭ a pălit semănăturile. Izbesc, lovesc (Mold.): l-a pălit cu peatra’n picĭor. Fig. Apuc, năpădesc: l-a pălit rîsu, plînsu. V. refl. Mă usuc de arșiță: cîmpu s’a pălit de arșiță. Mă izbesc, mă lovesc: s’a pălit la cap, s’a pălit cu capu de o grindă.
PĂLI vb. 1. a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a (se) trece, a (se) usca, a (se) veșteji, (astăzi rar) a tănji, (pop.) a (se) gălbeni, (înv. și reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pîhăvi, (prin Mold.) a (se) probăjeni, (prin Mold. și Transilv.) a (se) probozi, (Mold. și Bucov.) a (se) ugili. (O plantă care a ~.) 2. a (se) îngălbeni, (înv. și reg.) a (se) serbezi. (A ~ de emoție.)
păli vb. v. AJUNGE. ARDE. ARUNCA. ATINGE. AZVÎRLI. BRONZA. CULCA. DA. DĂRÎMA. DOBORÎ. DOGORI. FRIGE. IZBI. ÎNNEGRI. ÎNTINDE. LOVI. LUNGI. NIMERI. OCHI. PÎRJOLI. PÎRLI. POCNI. PRĂBUȘI. PRĂJI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. TRAGE. TRÎNTI.

păli dex

Intrare: păli (îngălbeni)
păli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: păli (lovi)
păli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a