pălălăi definitie

21 definiții pentru pălălăi

PĂLĂLÁIE, pălălăi, s. f. Flacără mare; vâlvătaie. – Din pălălăi. Cf. vâlvătaie.
PĂLĂLĂÍ, pălălăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc; la pers. 3) A arde cu flacără mare; a se întinde, a se răspândi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Pop.) A flutura, a fâlfâi. – Pală1 + suf. -ălăi.
PĂLĂLÁIE, pălălăi, s. f. Flacără mare; vâlvătaie. – Din pălălăi. Cf. vâlvătaie.
PĂLĂLĂÍ, pălălăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc; la pers. 3) A arde cu flacără mare; a se întinde, a se răspândi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Pop.) A flutura, a fâlfâi. – Pală1 + suf. -ălăi.
PĂLĂLÁIE, pălălăi, s. f. (De obicei la sg., cu sens colectiv) Flacără mare; vîlvătaie. Cîntecul era lung și uniform, cu zvîcniri de pălălaie care se stinge. DAN, U. 173. Acolo – pălălaie! Trosnea acoperișul. Trosneau, pereții. Se împrăștiau scîntei. PAS, Z. III 254. Acoperișurile de stuf dintr-o dată izbucneau în lungi pălălăi spre cer. SADOVEANU, O. I 550. – Variante: palaláie (BART, E. 268, ALECSANDRI, S. 7), pălaláie (ȘEZ. II 161) s. f.
PĂLĂLĂÍ, pers. 3 pălălăiește, vb. IV. Intranz. (Învechit, despre foc) A arde cu flacără mare. Privind cum focul pălălăia vesel... se simțea fericită bătrîna. CONTEMPORANUL, VII 23. 2. Fig. A flutura, a fîlfîi. Zvîrle potcapul deoparte; și la joc de-a valma cu noi, de-i pălălăiau pletele. CREANGĂ, 94. ◊ Tranz. Nicodim s-a grăbit cătră cerdac... pălălăindu-și giubeaua de șiac. SADOVEANU, F. J. 614.
pălăláie s. f., art. pălăláia, g.-d. art. pălălắii; pl. pălălắi, art. pălălắile (-lă-i-)
pălălăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. pălălăiéște, imperf. 3 sg. pălălăiá; conj. prez. 3 să pălălăiáscă
pălăláie s. f., g.-d. art. pălălăii; pl. pălălăi
pălălăí vb., ind. prez. 1 sg. și pl. pălălăiésc, 3 sg. pălălăiéște, imperf. 3 sg. pălalăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pălălăiáscă
PĂLĂLÁIE s. v. vâlvătaie.
PĂLĂLĂÍ vb. v. agita, clătina, extinde, fâlfâi, flutura, întinde, lăți, propaga, răspândi.
PĂLĂLÁIE ~ăi f. Foc mare (cu văpăi); vâlvătaie. /cf. vâlvătaie
A PĂLĂLĂÍ pers. 3 ~iéște intranz. 1) (despre foc) A arde cu pălălăi. 2) pop. A se mișca neregulat în diferite direcții; a fâlfâi; a flutura. Îi ~iește părul în vânt. /pală + suf. ~ălăi
pălălắu adj., s.n. 1. (adj.) înalt și subțire. 2. (s.n.) prăjină groasă.
pălălaie f. flacără mare: a ta frumusețe a aprins o pălălaie AL.
pălălăì v. 1. a pălpăi; 2. a fălfăi: la joc deavalma cu noi de-i pălălăiau pletele CR. [Amplificat din păli].
pălăláĭe f., pl. ăĭ (d. pălălăĭesc). Flacără mare, bobotaĭe, vîlvătaĭe (cum fac paĭele). Fig. Mare cantitate: pălălaĭe de galbenĭ (Neam. Rom. Pop. 6, 724). – În nord palalaĭe. Și părpălaĭe (după părpălesc) în Cov. (Doĭna, 1, 15).
pălălăĭésc v. intr. (imit. înrudit cu pîlpîĭ și fîlfîĭ. V. păleleĭ, bălălăĭesc). Ard cu flacără mare, bobotesc. Fîlfîĭ. – Maĭ vechĭ pălăĭesc (rudă și cu pălesc 1).
PĂLĂLAIE s. flăcăraie, pară, pîrjol, văpaie, vîlvătaie, vîlvoare, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vîlvaie, vîlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălău. (Imensă ~ a unui incendiu.)
pălălăi vb. v. AGITA. CLĂTINA. EXTINDE. FÎLFÎI. FLUTURA. ÎNTINDE. LĂȚI. PROPAGA. RĂSPÎNDI.

pălălăi dex

Intrare: pălălăi
pălălăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: pălălaie
pălălaie substantiv feminin
Intrare: pălălău
pălălău