păioară definitie

13 definiții pentru păioară

PĂIOÁRĂ, păioare, s. f. (Reg.) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase; văl subțire. [Pr.: pă-ioa-] – Lat. palliola.
PĂIOÁRĂ, păioare, s. f. (Reg.) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase; văl subțire. [Pr.: pă-ioa-] – Lat. palliola.
PĂIOÁRĂ, păioare, s. f. (Regional) Țesătură fină, văl subțire. V. giulgiu. Cest fel de legi au sămănare: Cu cea pre sumțirică (= subțirică) păioară, A păinginului. BUDAI-DELEANU, Ț. 348. Cîrpa-i dalbă păioară, Păioară gălbioară. BIBICESCU, P. P. 239.
păioáră (reg.) (-ioa-) s. f., g.-d. art. păioárei; pl. păioáre
păioáră s. f. (sil. -ioa-), g.-d. art. păioárei; pl. păioáre
PĂIOÁRĂ s. v. giulgiu, lințoliu, păienjeniș, pânză, plasă.
păioáră (păioáre), s. f. – Giulgiu, văl cu care se acoperă fața morților. Lat. palliǒla (Pușcariu 1247; Candrea-Dens., 1311; REW 6167a). Der. din pai (Weigand, Krit. Jb., XII, 1, 99) nu pare posibilă, cf. Rosetti, I, 79.
PĂIOÁRĂ ~e f. 1) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase. 2) Văl confecționat dintr-o astfel de țesătură. /<lat. palliola
păioară f. Buc. văl: (Domnița) la fereastră sárată pe obraz cu păioară POP. [Lat. PALLIOLA, mântăluță].
păĭoáră (oa dift.) f., pl. e (lat. palliola, pl. [considerat ca f. sing.], d. palliolum, dim. d. pallium, manta, gĭulgĭ, macat. V. paliez). Est. Nord. Văl, hobot.
păioa s. v. GIULGIU. LINȚOLIU. PĂIENJENIȘ. PÎNZĂ. PLASĂ.
păioáră, păioare, s.f. – Țesătură subțire de in; voal (Bârlea, 1924). – Lat. palliola „togă; giulgiu; cuvertură de pat” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
păioáră, -e, s.f. – Țesătură subțire de in; voal (Bârlea 1924). – Lat. palliola.

păioară dex

Intrare: păioară
păioară substantiv feminin
  • silabisire: -ioa-