pădureț definitie

33 definiții pentru pădureț

GHÍMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari și ascuțite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părți ale unor plante; spin1. ◊ Expr. A avea (sau a simți) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare sau o nemulțumire (nedestăinuită nimănui). A sta (sau a ședea ca) pe ghimpi = a nu mai avea răbdare, a fi extrem de nerăbdător. 2. Fiecare dintre țepii care acoperă corpul unor animale (în special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-pădureț = arbust totdeauna verde, cu ramurile lățite și terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi și cu fructe în formă de boabe roșii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a două dansuri populare românești; melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. gjëmp.
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.
GHÍMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari și ascuțite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părți ale unor plante; spin1. ◊ Expr. A avea (sau a simți) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare sau o nemulțumire (nedestăinuită nimănui). A sta (sau a ședea ca) pe ghimpi = a nu mai avea răbdare, a fi extrem de nerăbdător. 2. Fiecare dintre țepii care acoperă corpul unor animale (în special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-pădureț = arbust totdeauna verde, cu ramurile lățite și terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi și cu fructe în formă de boabe roșii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a două dansuri populare românești; melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. gjëmp.
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.
GHÍMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Țepușă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante (ca mărăcinele, răsura etc.); spin. O crenguță de mălin, Ori un ghimpe să te-ntîrzie puțin. TOPÎRCEANU, B. 44. Mă întinz peste ceilalți pomișori... cînd să mă întorc, dau într-un ghimpe. ISPIRESCU, L. 244. ◊ Fig. O vagă neliniște o cuprinse. Simțea că încearcă s-o înțepe un ghimpe de mustrare. BART, E. 162. ◊ Expr. A avea (sau a simți) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare, o durere ascunsă. Tu ai un ghimpe în cugetul tău... Destăinuiește-te mie. CARAGIALE, O. I 260. Simțea pare că un ghimpe în inimă, cînd ea era față. EMINESCU, N. 119. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) ghimpi = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare, a sta ca pe spini. Cumătrul șade ca pe ghimpi. SADOVEANU, O. I 79. Băieții stau pe ghimpi, dar de milă și silă îngăduiră și își făcură ochii în patru și-i pironiră spre cele 12 fetișoare vrednice. POPESCU, B. III 6. A-i sta (cuiva) ca un ghimpe în ochi = a-i fi nesuferit, a-i produce antipatie. 2. (La pl.) Țepile ariciului. II. 1. Plantă erbacee cu flori purpurii și spinoase (Centaurea calcitrapa); scai-ghimpos, scaiete. 2. (Și în forma ghimpe-pădureț) Arbust din familia liliaceelor, totdeauna verde, cu ramurile terminate printr-un spin, cu flori mici, verzui și cu fructe în formă de boabe roșii (Ruscus aculeatus). – Variantă: ghimp (RUSSO, O. 31) s. m.
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre pom și fructe) De soi inferior, nealtoit, sălbatic. Puse copăița pe umăr și porniră spre mărul pădureț. CAMIL PETRESCU, O. II 383. Cînd văd că mîța face mărazuri, ț-o strîng de coadă, de mănîncă și mere pădurețe, căci n-are încotro. CREANGĂ, P. 230. Mă miram ce-mi place mie... Mărul roșu pădureț, Badea-nalt și albineț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. ◊ Fig. Lumea gîndesc c-a fost toată pădureață la început; și mai cu răsad, mai cu altoi, s-a ales și s-a făcut un măr crețesc. VLAHUȚĂ, O. A. II 97. ◊ Expr. A se sătura (de ceva) ca de mere pădurețe = a-i fi cuiva lehamite de ceva, a fi foarte plictisit de ceva. Du-te de zi cuconașului să tacă, că m-am săturat de mojică (= muzică) ca de mere pădurețe. ALECSANDRI, T. I 125. ◊ (Substantivat) Din pădurețele acre, cu care se hrăneau fiarele pădurilor, brațul și sapa muncitorului au scos fructele fine care împodobesc mesele bogate. SADOVEANU, O. VI 337. Din coaja de pădureț, uscată, femeile fac gălbinele pentru scule. ȘEZ. XV 99. 2. (Rar, despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. Jderii pădureți cu blana ruginie, deasă, moale. ODOBESCU, S. III 185. ♦ Fig. (Despre oameni) Sălbatic, ursuz. Era odată un negustor ș-avea o fată – da’ fata cam pădureață și scumpă la vorbă, lucru mare. VLAHUȚĂ, O. A. 498.
ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
mei-păduréț (plantă) s. m.
păduréț adj. m., pl. păduréți; f. pădureață, pl. păduréțe
ghímpe-păduréț s. m., pl. ghimpi-păduréți
mei-păduréț s. m.
păduréț adj. m., pl. păduréți; f. sg. pădureáță, pl. păduréțe
MAZĂRE-PĂDUREÁȚĂ s. v. orăstică.
MEI-PĂDURÉȚ s. v. meișor.
PĂDURÉȚ adj. (BOT.) sălbatic, (pop.) mistreț, (reg.) mistrecit. (Măr ~.)
PĂDURÉȚ adj. v. împădurit, păduros, sălbatic.
PĂDURÉȚ adj., s. v. bădăran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar.
PĂDURÉȚ s. v. lues, sifilis.
GHÍMPE ~i m. 1) Formație cu vârf ascuțit și înțepător, care crește pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele și pe fructele unor plante; spin. * A sta (sau a ședea) ca pe ~i a nu mai avea răbdare (să aștepte). 2) fig. Gând care necăjește; rană sufletească. * A avea (sau a simți) un ~ la (sau în) inimă a avea o durere ascunsă. 3) Ac sau fir de păr aspru și ascuțit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinoși etc.); țeapă. 4) Plantă erbacee având frunzele sau capitulele prevăzute cu o astfel de formație ascuțită. * ~ pădureț arbust cu ramuri ascuțite, având frunze persistente, flori mici și fructe în formă de boabe roșii. /Cuv. autoht.
PĂDURÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) și substantival 1) (despre pomi) Care crește în pădure sau pe terenuri necultivate; de pădure; sălbatic. 2) (despre fructe) Care este rod al unui pom nealtoit. Mere ~ețe. /pădure + suf. ~eț
pădureț a. 1. de pădure; 2. sălbatic, acru: mere, pere pădurețe, fructe cu spini și mai mici decât cele comestibile.
păduréț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe. De pădure, sălbatic, vorbind de pomĭ și poame: mere pădurețe. V. coricov.
mazăre-pădureață s. v. ORĂSTICĂ.
mei-pădureț s. v. MEIȘOR.
PĂDUREȚ adj. (BOT.) sălbatic, (pop.) mistreț, (reg.) mistricit. (Măr ~.)
pădureț adj. v. ÎMPĂDURIT. PĂDUROS. SĂLBATIC.
pădureț adj., s. v. BĂDĂRAN. GROSOLAN. MITOCAN. MÎRLAN. MÎRLĂNOI. MOCOFAN. MOJIC. NECIVILIZAT. NEPOLITICOS. ORDINAR. ȚĂRĂNOI. ȚOAPĂ. ȚOPÎRLAN. VULGAR.
pădureț s. v. LUES. SIFILIS.
susai-pădureț s. v. TÎLHĂREA.
păduréț, -eáță, pădureți, -e, adj. – Care crește în pădure; al pădurii; sălbatic: „Mânce-te pădurețu” (Papahagi, 1925: 228), ref. la Omul Pădurii. – Din pădure (< lat. padule) + suf. -eț (DEX, MDA).
păduréț, -eață, adj. – Care crește în pădure; al pădurii; sălbatic: „Mânce-te pădurețu” (Papahagi 1925: 228), ref. la Omul Pădurii. – Din pădure (< lat. padule) + -eț.
Prunus avium L., «Cireș pădureț». Specie care înflorește primăvara. Flori albe, lung- pedunculate, grupate cîte 3-6 în corimbe umbeliforme. Frunze de la invers-ovate la alungite, lucioase, glabre. pînă la 15 cm lungime, pe partea inferioară pubescente, cu pețiol pînă la 6 cm lungime, cu glande, lamină puțin încrețită, acuminată. Arbore peste 15 m înălțime, coroană piramidal-ovată, scoarță lucioasă, netedă, care se exfoliază. Fructe, drupe negre-roșietice, rotunde, nepăroase și comestibile.
a se sătura de ceva ca de mere acre / pădurețe expr. a fi plictisit / dezgustat (de ceva).

pădureț dex

Intrare: pădureț
pădureț adjectiv
Intrare: ghimpe-pădureț
ghimpe-pădureț substantiv masculin
Intrare: mei-pădureț
mei-pădureț substantiv masculin (numai) singular