păcurar definitie

2 intrări

25 definiții pentru păcurar

PĂCURÁR1, păcurari, s. m. (Înv. și reg.) Păstor, cioban. – Lat. pecorarius.
PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.
PĂCURÁR1, păcurari, s. m. (Înv. și reg.) Păstor, cioban. – Lat. pecorarius.
PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.
PĂCURÁR1, păcurari, s. m. Păstor, cioban. Păcurarul cel bătrin vine, tîrîndu-se pe brînci spre el. CAMIL PETRESCU, O. II 32. S-opresc turmele-n izvor... Păcuraru-n preajma lor Razimă-se de un fag. COȘBUC, P. II 165. (Cu pronunțare regională) Strigă dușmanii la mine Ca păcurariul la cine; Strigă dușmanii la noi Ca păcurariul la oi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188.
PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Învechit și regional) Cel care scoate, cel care vinde păcură, petrol lampant.
păcurár (reg.) s. m., pl. păcurári
păcurár (muncitor care extrage păcura, cioban) s. m., pl. păcurári
PĂCURÁR s. 1. (prin Mold.) dohotar. 2. găzar.
PĂCURÁR s. v. cioban, ciocârlie moțată, oier, păstor.
păcurár (păcurári), s. m. 1. Cioban. – 2. Ciocîrlie. – Mr. picurar, picular, megl. picurar, istr. pecuror. Lat. pecorarius (Densusianu, Hlr., 159; Pușcariu 1238; Candrea-Dens., 1301; REW 6326), cf. it. pecoraio, calabr. pecuraru, sicil. picuraru, gal. pegueiro, port. pegureiro. Datorită concurenței cu păcurar „muncitor care extrage petrolul”, a fost înlocuit în mare parte de cioban (Caracostea, Mitt. Wien, 106; Pușcariu, Lr., 201); se păstrează mai ales în Trans.Cf. păcuină. Der. păcurăresc, adj. (ciobănesc); păcurărește, adv. (ciobănește); păcurariță, s. f. (păstoriță). – Din rom. provine mag. pakular (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).
PĂCURÁR1 ~i m. reg. Persoană care are în grijă oile; cioban; păstor. /<lat. pecorarius
PĂCURÁR2 ~i m. 1) înv. Negustor ambulant care vindea păcură și gaz lampant; găzar. 2) Muncitor care extrage păcură. /păcură + suf. ~ar
păcurár1, păcurári, s.m. 1. (înv. și reg.) cioban, păstor. 2. (reg.) văcar, bouar, porcar. 3. (reg.) ciocârlan. 4. (reg.; art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans.
păcurar m. cel ce scoate sau vinde păcură: cu păcurarul când trăești, trebue să te mânjești PANN.
păcurar m. Tr. cioban, păstor. [Lat. PECORARIUS].
1) păcurár m. (d. păcură). Cel ce scoate saŭ vinde păcură.
2) păcurár m. (lat. pecorarĭus, d. pecus, pécoris, vită; mrom. picurar, it. pecorajo, pecoraro, sic. pikuraru, pg. pegureiro. D. rom vine ung. pakulár. V. pecuniar). Vechĭ. Azĭ Olt. Cĭoban, păstor.
PĂCURAR s. 1. (prin Mold.) dohotar. 2. găzar.
păcurar s. v. CIOBAN. CIOCÎRLIE MOȚATĂ. OIER. PĂSTOR.
păcurărea s. v. CIOBĂNITĂ. PĂSTORIȚĂ.
păcurăriță s. v. CIOBĂNIȚĂ. PĂSTORIȚĂ.
păcurár, păcurari, s.m. – Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR, 1956: 394). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în română termenul de cioban. „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea, 1924, II: 462). ♦ (onom.) Păcurar, Pacurar, Păcurari, Păcurariu, Păcuraru, nume de familie (302 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. pecorarius (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < lat. pecus, pecoris „vită” (Scriban). Cuv. rom. > magh. pakulár (Candrea, Edelspacher, cf. DER; Scriban, 1939; Macrea, 1970: 20; Bakos, 1982).
păcurár, -i, s.m. – Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR 1956: 394). La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în rom. termenul de cioban. „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea 1924 II: 462). – Lat. pecorarius; Cuvânt rom. preluat în magh. (pakulár) (Macrea 1970: 20; Bakos 1982).
PĂCURAR subst. „păstor” < lat. pecorarius. 1. – (17 A V 276; Tec II; Ard; Moț); – Stan (17 B II 77); Păcurariu (16 A III 29); -l, G. (CL). 2. Păcurărelu t. (Mus). Sensul corect se menține în Ardeal, cel recent „negustor sau lucrător la păcură” este greșit în loc de păcureț, < păcură.

păcurar dex

Intrare: păcurar
păcurar substantiv masculin
Intrare: Păcurar
Păcurar