păcătoși definitie

2 intrări

18 definiții pentru păcătoși

PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. 1. (Despre persoane; adesea substantivat) Care are multe păcate, vinovat de călcarea legilor morale, plin de păcate; p. ext. ticălos, afurisit, rău. Era un paragat nou din sfoară tare, trainică; ceva ce nu putea plăti Adam o viață întreagă. Și i-l lăsaseră acolo, păcătoșii. DUMITRIU, P. F. 34. Sfințiile-lor știu mai multe decît noi, păcătoasele. CREANGĂ, P. 116. ♦ De proastă calitate, plin de cusururi, defectuos. Tipografiile noastre sînt păcătoase. ALECSANDRI, S. 95. 2. Vrednic de milă; biet, nenorocit, nevoiaș. Parcă-i dete și lui brînci inima să știe ce este în acel păcătos de tronișor. ISPIRESCU, U. 99. Călare pe un păcătos de cal se apropia un om. CONTEMPORANUL, III 921. Mîndra mea de mîndră mare Nici un dinte-n gură n-are, Și cumu-i de păcătoasă, Tot se ține că-i frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, 440. ◊ (Substantivat) Na! zise el mai dîndu-i o tiflă; păcătoasa și mangosito! HOGAȘ, M. N. 145. Hai, ia dați-vă deoparte, măi păcătoșilor, că numai ați crîmpoțit mîncarea. CREANGĂ, P. 260.
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ticăloși, a se strica.
!păcătós adj. m., s. m., pl. păcătóși; adj. f., s. f. păcătoásă, pl. păcătoáse
!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătós adj. m., pl. păcătóși; f. sg. păcătoásă, pl. păcătoáse
păcătoșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătoșésc, imperf. 3 sg. păcătoșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. păcătoșeáscă
PĂCĂTÓS adj. v. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, sărman.
PĂCĂTÓS adj., s. 1. adj., s. (înv. și reg.) pângărit, (Olt.) pânganie, (înv.) săblăznitor. (Om ~; ești un ~!) 2. adj. v. mizerabil.
PĂCĂTÓS1 adv. fam. În mod nesatisfăcător; rău; prost. /păcat + suf. ~os
PĂCĂTÓS2 ~oásă (~óși, ~oáse) și substantival 1) (despre persoane) Care are (multe) păcate; cu (multe) păcate. 2) (despre persoane) Care duce lipsă de mijloace de existență; nevoiaș; sărac; sărman; mizer. 3) Care este de calitate proastă; cu (multe) defecte. Producție ~oasă. /păcat + suf. ~os
păcătos a. și m. 1. plin, încărcat de păcate; 2. ticălos, mișel: ce păcătos! 3. (despre lucruri) netrebnic, stricat: o păcătoasă de butie.
păcătós, -oásă adj. și s. (d. păcat). Care a comis păcate, care are păcate: un om păcătos, păcătoșiĭ se duc în ĭad (Ev.). Fig. Ticălos, mișel, mizerabil, afurisit: om, guvern păcătos! Slab, nemernic, bleg. Prost, stricat, de calitate proastă: o casă, o hîrtie păcătoasă. Adv. Prost, urît: da păcătos maĭ scriĭ, măĭ!.
păcătoșésc v. tr. Fac păcătos (degradez). V. refl. Orașul s’a păcătoșit de cînd e el primar.
păcătos adj. v. BIET. NENOROCIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.
PĂCĂTOS adj., s. 1. adj., s. (înv. și reg.) pîngărit, (Olt.) pînganie, (înv.) săblăznitor. (Om ~; ești un ~!) 2. adj. mizerabil, rău, ticălos, urît. (O vreme ~.)

păcătoși dex

Intrare: păcătos
păcătos adjectiv
Intrare: păcătoși
păcătoși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a