păcănit definitie

2 intrări

15 definiții pentru păcănit

PĂCĂNÍ, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt, repetat și sacadat; a țăcăni, a pocni. – Pac1 + suf. -ăni.
PĂCĂNÍT, păcănituri, s. n. Păcănire. – V. păcăni.
PĂCĂNÍ, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt, repetat și sacadat; a țăcăni, a pocni. – Pac1 + suf. -ăni.
PĂCĂNÍT, păcănituri, s. n. Păcănire. – V. păcăni.
PĂCĂNÍ, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt și sacadat; a face «pac», a pocăni, a țăcăni. În glasul lui bubuiau tunurile, păcăneau mitralierele. CAMILAR, N. II 177. Pe lîngă ogoare întinse lăsate în paragină, păcănea grăbit murgul din copite. SADOVEANU, O. I 482.
păcăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcănésc, imperf. 3 sg. păcăneá; conj. prez. 3 să păcăneáscă
păcănít s. n., pl. păcăníturi
păcăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pacănésc, imperf. 3 sg. păcăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. pacăneáscă
păcănít s. n., pl. păcăníturi
PĂCĂNÍ vb. a pârâi, a răpăi, a țăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.)
PĂCĂNÍT s. păcăneală, păcănire, păcănitură, pârâitură, răpăit, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (Un ~ ritmic de mitralieră.)
păcănít, -ă, adj. (reg.) smintit, țicnit, trăsnit.
păcănésc v. intr. (d. pac-pac). Produc des sunetu pac: a păcăni din geamparale, geamparalele păcănesc. V. pocănesc.
PĂCĂNI vb. a pîrîi, a răpăi, a țăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.)
PĂCĂNIT s. păcăneală, păcănire, păcănitură, pîrîitură, răpăit, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (Un ~ ritmic.)

păcănit dex

Intrare: păcăni
păcăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: păcănit
păcănit substantiv neutru