păcăni definitie

8 definiții pentru păcăni

PĂCĂNÍ, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt, repetat și sacadat; a țăcăni, a pocni. – Pac1 + suf. -ăni.
PĂCĂNÍ, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt, repetat și sacadat; a țăcăni, a pocni. – Pac1 + suf. -ăni.
PĂCĂNÍ, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt și sacadat; a face «pac», a pocăni, a țăcăni. În glasul lui bubuiau tunurile, păcăneau mitralierele. CAMILAR, N. II 177. Pe lîngă ogoare întinse lăsate în paragină, păcănea grăbit murgul din copite. SADOVEANU, O. I 482.
păcăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcănésc, imperf. 3 sg. păcăneá; conj. prez. 3 să păcăneáscă
păcăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pacănésc, imperf. 3 sg. păcăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. pacăneáscă
PĂCĂNÍ vb. a pârâi, a răpăi, a țăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.)
păcănésc v. intr. (d. pac-pac). Produc des sunetu pac: a păcăni din geamparale, geamparalele păcănesc. V. pocănesc.
PĂCĂNI vb. a pîrîi, a răpăi, a țăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.)

păcăni dex

Intrare: păcăni
păcăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a