păcăleală definitie

11 definiții pentru păcăleală

PĂCĂLEÁLĂ, păcăleli, s. f. Glumă, farsă, șotie; păcălire, păcălitură. – Păcăli + suf. -eală.
PĂCĂLEÁLĂ, păcăleli, s. f. Glumă, farsă, șotie; păcălire, păcălitură. – Păcăli + suf. -eală.
PĂCĂLEÁLĂ, păcăleli, s. f. Glumă cu care înșelăm, necăjim pe cineva; farsă. A trage o păcăleală cuiva. a Te pomenești că... a auzit vreo minciună, vreo păcăleală. GALACTION, O. I 292. E păcăleală de întîi aprilie. CARAGIALE, S. U. 48.
păcăleálă s. f., g.-d. art. păcălélii; pl. păcăléli
păcăleálă s. f., g.-d. art. păcălélii; pl. păcăléli
PĂCĂLEÁLĂ s. 1. v. farsă. 2. v. înșelare. 3. v. înșelătorie.
PĂCĂLEÁLĂ ~éli f. 1) v. A PĂCĂLI. 2) Vorbă sau faptă prin care cineva păcălește sau este păcălit. /a păcăli + suf. ~eală
păcăleálă (vest) și pîcîleálă (est) f., pl. elĭ. Acțiunea de a păcăli. Modu saŭ rezultatu acesteĭ acțiunĭ, înșelăcĭune: a trage o păcăleală cuĭva.
păcălitúră (vest) și pîcîlitúră (est) f., pl. ĭ. Păcăleală, modu saŭ rezultatu acțiuniĭ de a păcăli: știŭ că ĭ-aĭ tras o păcălitură bună! – Maĭ des păcăleală.
PĂCĂLEA s. 1. farsă, festă, ghidușie, glumă, păcălitură, poznă, ștrengărie, (pop. și fam.) renghi, șotie, (reg.) năsărîmbă, păcală, (Ban. și Transilv.) mișculanță, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv.) șăncălănie, (prin Transilv. și Munt.) șăncălie, (înv.) bosma. (Lasă-te de ~i!) 2. ademenire, amăgire, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 3. înșelăciune, înșelătorie, (fam.) cacealma. (A suferit o ~.).
PĂCĂLEALĂ ciumecărie, ciușderie, clapă, cocaială, ducere, fentă, pârleală, plasă, țeapă, vrajă.

păcăleală dex

Intrare: păcăleală
păcăleală substantiv feminin