pășună definitie

2 intrări

27 definiții pentru pășună

PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.
PĂȘÚNĂ s. f. v. pășune.
PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășúnă s. f.] – Lat. pastio, -onis.
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce (animalele erbivore, turmele etc.) la pășune, a duce să pască, a păzi în timp ce paște; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.
PĂȘÚNĂ s. f. v. pășune.
PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășúnă s. f.] – Lat. pastio, -onis.
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. A paște. Vitele satului pășunau lacom. DELAVRANCEA, V. V. 176. 2. Tranz. A supraveghea vitele, a păzi vitele cînd sînt la păscut. Ziua mai lucra ce putea pe lîngă cea casă, iar colea pe-nsărat îl trimetea stăpînul la cai pe hotar, să-i pășuneze. RETEGANUE, P. III 28. Îi dă învățături... Cum el să le pășuneze. PANN, la TDRG.
PĂȘÚNĂ s. f. v. pășune.
PĂȘÚNE, pășuni, s. f. Loc acoperit cu iarbă, unde pasc vitele; suhat, imaș, izlaz. Făt-Frumos a încălicat iarăși pe iapă și a plecat cu ea spre pășune. POPESCU, B. IV 26. Fata... în ziua aceea s-a întors cu oile de la pășune mai tîrziu ca de obicei. CARAGIALE, O. III 194. ♦ Iarba de pe locul unde pasc vitele. Pășune bună. – Variantă: (învechit și popular) pășúnă s. f.
pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășúne s. f., g.-d. art. pășúnii; pl. pășúni
pășuná vb., ind. prez. 3 sg. pășuneáză
pășúne s. f., g.-d. art. pășúnii; pl. pășúni
PĂȘUNÁ vb. 1. v. paște. 2. a paște, a păstori, (înv. și reg.) a păcurări. (Gheorghe ~ vitele.)
PĂȘÚNE s. imaș, izlaz, (pop.) păscătoare, suhat, (înv. și reg.) păștiune, siliște, (reg.) ierbărit, păscălău, păscăneț, păscătorie, păscătură, pășunare, pășunat, pășunet, prelucă, suhăție, (prin Ban. și Transilv.) sit, (Munt. și Olt.) tabun. (Vitele pasc pe ~.)
PĂȘÚNE s. v. păscut, pășunare, pășunat.
pășúne (pășúni), s. f. – Loc unde pasc vitele. – Mr. pășune, istr. pășure. Lat. pastiōnem (Pușcariu 1285; Candrea-Dens., 1354; REW 6278), cf. și paște, păstor. – Der. pășuna, vb. (a paște); pășuneală, s. f. (păscut); pășunat, s. n. (păscut).
A PĂȘUNÁ ~éz 1. intranz. (despre animale erbivore) A mânca iarbă (sau alte plante), rupând cu gura direct de pe teren; a paște. 2. tranz. (vitele) A supraveghea în timpul păscutului; a paște; a păstori. /Din pășune
PĂȘÚNE ~i f. Teren necultivat acoperit cu vegetație ierboasă, unde pasc vitele; toloacă; imaș; izlaz; suhat. /<lat. pastio, ~onis
pășunà v. a duce la pășune.
pășune f. câmp de păscut. [Lat. PASTIONEM].
pășúne f. (maĭ vachĭ păștĭúne, cum maĭ zic azĭ Țiganiĭ din est, d. lat. pástio, -ónis, acțiunea de a paște, pășune; it. pasciona, fr. paisson). Loc unde pasc vitele. V. imaș.
pășunéz v. tr. (pășune). Duc saŭ păzesc la pășune.
PĂȘUNA vb. 1. a paște. (Vitele ~.) 2. a paște, a păstori, (înv. și reg.) a păcurări. (Gheorghe ~ vitele.)
pășune s. v. PĂSCUT. PĂȘUNARE. PĂȘUNAT.
PĂȘUNE s. imaș, izlaz, (pop.) păscătoare, suhat, (înv. și reg.) păștiune, siliște, (reg.) ierbărit, păscălău, păscăneț, păscătorie, păscătură, pășunare, pășunat, pășunet, prelucă, suhăție, (prin Ban. și Transilv.) sit, (Munt. și Olt.) tabun. (Vitele pasc pe ~.)
pășúne-modél s. f. Islaz care poate servi drept model ◊ „Transformarea acestora [a 866 ha] într-o pășune-model.R.l. 8 III 67 p. 3; și emisiune radio 5 V 74 (din pășune + model)

pășună dex

Intrare: pășune
pășună
pășune substantiv feminin
Intrare: pășuna
pășuna verb grupa I conjugarea a II-a