pârghie definitie

11 definiții pentru pârghie

PẤRGHIE, pârghii, s. f. 1. Bară rigidă care se sprijină pe un punct de articulație fix și asupra căreia se exercită o forță activă și o forță rezistentă; bară (de lemn sau de fier) care servește la ridicarea sau la mișcarea unei greutăți. 2. Fig. Forță care dă impuls unei activități; punct de sprijin. – Et. nec. Cf. lat. pergula.
PẤRGHIE, pârghii, s. f. 1. Bară rigidă care se sprijină pe un punct de articulație fix și asupra căreia se exercită o forță activă și o forță rezistentă; bară (de lemn sau de fier) care servește la ridicarea sau la mișcarea unei greutăți. 2. Fig. Forță care dă impuls unei activități; punct de sprijin. – Et. nec. Cf. lat. pergula.
PÎ́RGHIE, pîrghii, s. f. 1. Bară rigidă cu un punct de reazem asupra căruia se exercită o forță activă și o forță rezistentă; bară (de lemn sau de fier) care servește la ridicarea sau la mișcarea unei greutăți. Era cu o pîrghie în mînă, cu care se opintea să ridice carul. La TDRG. ♦ Brațul unei balanțe. 2. Fig. (Livresc) Mijloc prin care se dă impuls unei activități; forță socială sau morală. Industria socialistă, și în primul rînd industria grea, este principala pîrghie pentru dezvoltarea puternică a forțelor de producție în agricultură. GHEORGHIU-DEJ, R. 29.
pấrghie (-ghi-e) s. f., art. pấrghia (-ghi-a), g.-d. art. pấrghiei; pl. pấrghii, art. pấrghiile (-ghi-i-)
pârghie s. f. (sil. -ghi-e), art. pârghia (sil. -ghi-a), g.-d. art. pârghiei; pl. pârghii, art. pârghiile (sil. -ghi-i-)
PÂRGHIE s. (TEHN.) 1. (înv. și reg.) părângă, (reg.) mătărângă, parmaclâc, (Mold.) tăbârcă, (înv.) mangeal. (~ de ridicat greutăți.) 2. v. braț. (~ a unei balanțe.) 3. cârmă, drug, oiște, proțap. (~ la moara de vânt.) 4. (reg.) pocănea, terteleci. (~ la joagărul de bușteni.) 5. v. proțap. (~ la fântână.) 6. (pop.) săgeată. (~ la leagăn.)
pîrghie (-ii), s. f. – Bară rigidă cu care se ridică greutăți. Lat. pergŭla „ieșire”, care mai înseamnă și „grindă mică”, cf. Du Cange (cf. Pascu, I, 142; Scriban). Explicația care pornește de la rom. prăjină (Tiktin) este nesigură.
PÂRGHIE ~i f. 1) Bară mobilă care se poate roti în jurul unei axe imobile sub acțiunea forțelor situate într-un plan perpendicular pe axa de rotație. 2) Par sau drug care, având un punct de reazem, servește la ridicarea unei greutăți. 3) Forță care stimulează o activitate. Reforma economică radicală este principala ~ a restructurării. [G.-D. pârghiei; Sil. -ghi-e] /Orig. nec.
pârghie f. 1. drug țeapăn de mișcat, sprijinit, ridicat o greutate; 2. braț de balanță; 3. fig. orice forță morală: voința e o pârghie puternică. [Lat. medieval PERGULA].
pî́rghie f. (mlat. pérgula, prăjină, harag, spalier, crivitar, cl. „balcon”; it. pérgola, crivitar; alb. pjérgulă, harag mare. Cp. cu vîrghie). Munt. Lit. Drug (raz, lom) orĭ manelă care servește la urnit greutățĭ marĭ. Braț de balanță. Fig. Forță morală, mijloc de acțiune: lingușirea plebiĭ e o puternică pîrghie a politiciĭ demagogilor. Pîrghie idraulică, aparat care rîdică apa unuĭ rîŭ chear pin forța curentuluĭ rîuluĭ. V. mangealîc. – Pîrghia joacă mare rol în mecanică; cele maĭ multe mașinĭ simple, ca cheile, foarfecele, cleștele, balanțele, țapinile, precum și mașinile cele maĭ complicate, nu-s de cît niște pîrghiĭ saŭ sisteme de pîrghiĭ. Chear corpu omuluĭ, care e tot o mașină, e compus din pîrghiĭ. Arhimede e acela care a demonstrat întîĭa oară științific legile puteriĭ pîrghiiĭ. El avea atîta încredere în această forță, în cît zicea: „Dă-mĭ un punct unde să staŭ, și voĭ urni pămîntu”.
PÎRGHIE s. (TEHN.) 1. (înv. și reg.) părîngă, (reg.) mătărîngă, parmaclîc, (Mold.) tăbîrcă, (înv.) mangeal. (~ de ridicat greutăți.) 2. braț. (~ a unei balanțe.) 3. cîrmă, drug, oiște, proțap. (~ la moara de vînt.) 4. (reg.) pocănea, terteleci. (~ la joagărul de bușteni.) 5. proțap. (~ la fîntînă.) 6. (pop.) săgeată. (~ la leagăn.)

pârghie dex

Intrare: pârghie
pârghie substantiv feminin
  • silabisire: -ghi-e