pârguit definitie

23 definiții pentru pârguit

PÂRGUÍ, pers. 3 pârguiește, vb. IV. Refl. (Despre fructe, legume și cereale) A începe să se coacă, a da în copt. – Pârgă + suf. -ui.
PÂRGUÍT1 s. n. Faptul de a se pârgui; timpul când se pârguiesc fructele sau cerealele. – V. pârgui.
PÂRGUÍT2, -Ă, pârguiți, -te, adj. (Despre fructe, legume și cereale) Care începe să se coacă, care a dat în copt. – V. pârgui.
PÂRGUÍ, pers. 3 pârguiește, vb. IV. Refl. (Despre fructe, legume și cereale) A începe să se coacă, a da în copt. – Pârgă + suf. -ui.
PÂRGUÍT1 s. n. Faptul de a se pârgui; timpul când se pârguiesc fructele sau cerealele. – V. pârgui.
PÂRGUÍT2, -Ă, pârguiți, -te, adj. (Despre fructe, legume și cereale) Care începe să se coacă, care a dat în copt. – V. pârgui.
PÎRGUÍ, pîrguiesc, vb. IV. Refl. (Despre fructe și cereale) A începe să se coacă, a da în copt, a da în pîrgă, a se rumeni. înflori-vor flori și se vor pîrgui holde pe gunoaiele trecutului. SADOVEANU, N. P. 232. Venise acum vremea cînd pepenii se pîrguiau prin bostane. BOTEZ, ȘC. 139. ◊ Tranz. Fig. în partea răsăritului, cerul își pirguise bolta cu o paloare galbenă, roș- aurie. MIHALE, O. 143.
PÎRGUÍT1 s. n. Faptul de a se pîrgui și timpul cînd se pîrguiesc fructele sau cerealele; copt. Pe la pîrguitul strugurilor s-a despărțit, cu lacrămile pe obraz, de singura odraslă a casei și singura ei mîngîiere. VLAHUȚĂ, O. A. 96.
PÎRGUÍT2, -Ă, pîrguiți, -te, adj. (Despre fructe și cereale) Care începe să se coacă, care a dat în copt, care a dat în pîrgă, aproape copt. Din roada-ți pîrguită n-ai mai cules nimic. LESNEA, I. 112. Un miros de rod pîrguit umple aerul. ANGHEL-IOSIF, C. L. 116. Să vadă grîul a pornit, De e copt, de-i pîrguit. TEODORESCU, P. P. 154.
!pârguí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pârguiéște, imperf. 3 sg. se pârguiá; conj. prez. 3 să se pârguiáscă
pârguít s. n.
pârguí vb., ind. prez. 3 sg. pârguiéște, imperf. 3 sg. pârguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pârguiáscă
pârguít s. n.
PÂRGUÍ vb. (reg.) a se pârgăi, a se pârgălui, a se pârgăvi. (Fructele s-au ~.)
PÂRGUÍT s. pârguire. (~ul fructelor.)
PÂRGUÍT adj. (prin Transilv.) pârgav. (Fructe ~.)
A SE PÂRGUÍ pers. 3 se ~iéște intranz. (despre fructe, legume, cereale) A începe să se coacă; a da în pârgă. /pârgă + suf. ~ui
pârguì v. a da în pârg sau coacere, vorbind de fructe.
pârguit a. aproape copt: garofițe pârguite ’n foc de soare AL.
pîrguĭésc v. tr. (d. pîrgă. V. prăjesc). Coc aproape de tot, vorbind de fructe: soarele a pîrguit merele. V. refl. Merele s’aŭ pîrguit. V. cĭulesc.
PÂRGUIT adj. (prin Transilv.) pîrgav. (Fructe ~.)
PÎRGUI vb. (reg.) a se pîrgăi, a se pîrgălui, a se pîrgăvi. (Fructele s-au ~.)
PÎRGUIT s. pîrguire. (~ fructelor.)

pârguit dex

Intrare: pârgui
pârgui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: pârguit (adj.)
pârguit 1 adj. adjectiv
Intrare: pârguit (s.n.)
pârguit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular