pârțag definitie

10 definiții pentru pârțag

PÂRȚÁG s. n. (Pop. și fam.) Acces de furie, chef de ceartă; capriciu, toană. – Pârț + suf. -ag.
PÂRȚÁG s. n. (Pop. și fam.) Acces de furie, gust de ceartă; capriciu, toană. – Pârț + suf. -ag.
PÎRȚÁG s. n. (Popular) Capriciu, toană, pornire spre ceartă. V. arțag. Răspunde curat cum te-ntreb, c-apoi îți găsești Bacău cu mine... – Cum îi vrea d-ta, cucoane, cică vorba ceea: arțagu își găsește pîrțagu. ALECSNDRI, T. 236. Din întîmplare Și el fără voia-i un pîrțag mic are, Care în an numai o dată îi vine. PANN, P. V. II 99. Fetișcana... voi să-l sperie și pe acesta, spunîndu-i că are harțag. – Nu-i nimic, răspunse liniștit băiatul nostru, că și eu am pîrțag. ȘEZ. I 284. Tot arțagul își găsește pîrțagul (= omul arțăgos își găsește în cele din urmă beleaua). ◊ Expr. A-l apuca (pe cineva) pîrțagul = a-i sări cuiva țandăra.
pârțág (pop., fam.) s. n.
pârțág s. n.
PÂRȚÁG s. v. capriciu, chef, cusur, dar, defect, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, meteahnă, moft, naz, nărav, patimă, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, viciu.
PÂRȚÁG n. pop. fam. 1) Înclinare spre ceartă (determinată de toane); arțag. ◊ Arțagul își găsește ~ul omul pornit spre ceartă întotdeauna dă de bucluc. 2) Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; moft; naz; capriciu. /pârț + suf. ~ag
pârțag n. furie, mânie cu toane: arțagul își găsește pârțagul PANN. [Derivat din părciu, cu sensul primitiv de țap: lit. săritură de țap: animal cu toane, întocmai ca sinonimul italian capriccio (lit. săritură de țap sau de capră)].
pîrțág n., pl. urĭ (din harțag și infl. de pîrț). Triv. Toane, busunflare fără motiv: a-țĭ veni pîrțagu. V. harțag, hachiță, bîzdîc.
pîrțag s. v. CAPRICIU. CHEF. CUSUR. DAR. DEFECT. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. METEAHNĂ. MOFT. NAZ. NĂRAV. PATIMĂ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ. VICIU.

pârțag dex

Intrare: pârțag
pârțag substantiv neutru