pârî definitie

13 definiții pentru pârî

PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe față în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau mințind; a vorbi de rău; a denunța. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĭ)rĕti.
PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe față în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau mințind; a vorbi de rău; a denunța. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĭ)rĕti.
PÎRÎ́, pîrăsc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta în mod răutăcios faptele unei persoane, a acuza, a se plînge de cineva; a da pe față, a spune (pe cineva) ia... a denunța, a reclama. Cîțiva [elevi] din a patra fumau și se lăsau șantajați de alții care le cereau țigări, că altfel îi pîrăsc. PAS, Z. I 113. Ceilalți s-au vorbit între dînșii să dea jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225. 2. (Învechit și popular) A chema (pe cineva) în judecată, a intenta (cuiva) proces. Lupul te pîrăște, lupul te judecă, se zice despre judecătorii puternici, interesați și nedrepți. – Prez. ind. pers. 3 și: pîriiește. - Variantă: (Transilv.) pîrăí (REBREANU, R. I 256, RETEGANUL, P. IV 13) vb. IV.
pârî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârắsc, imperf. 3 sg. pârá, perf. s. 3 sg. pârî́, 3 pl. pârấră, m.m.c.p. 1 sg. pârấsem, 2 sg. pârấseși; conj. prez. 3 să pâráscă; ger. pârấnd; part. pârất
pârî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pârá; conj. prez. 3 sg. și pl. pâráscă
PÂRÎ vb. v. denunța.
PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.
pîrî (-rắsc, -ît), vb. – A denunța, a acuza, a inculpa. Sl. prĕti, prją, priši, „a se certa” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 244), cf. sb., cr. preti „a acuza”, mag. per „ceartă”; trebuie să se pornească de la un sl. *pĭrĕti, cf. tîrî. – Der. pîră, s. f. (acuzație, inculpare; delațiune, denunț); pîrîș, s. m. (înv., acuzator, turnător, denunțător), cf. mag. peres (Gáldi, Dict., 181); pîrît, s. m. (acuzat); pîrîtor, s. m. (turnător).
A PÂRÎ ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acțiuni reprobabile ținute în taină, dând în vileag, cu intenții rele (în fața unor persoane sau organe oficiale); a denunța; a declara. /<sl. p[â]rĕti
pârî v. 1. a acuza; 2. a denunța [Slav. PRĬETI].
pîrắsc, a -î́ v. tr. (din vechî́u pîrésc, a pîri, d. vsl. prĭeti, pĭrĭeti, a se certa. Cp. cu dirăsc, tîrăsc, vîr). Acuz. Denunț. V. refl. Mă cert, mă cĭorovoĭesc. Duc proces, mă judec.
pîrî vb. v. CERTA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. SUPĂRA.
PÎRÎ vb. a denunța, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.)

pârî dex

Intrare: pârî
pârî verb grupa a IV-a conjugarea a VII-a