pârâtor definitie

12 definiții pentru pârâtor

PÂRÂTÓR, -OÁRE, pârâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care pârăște (1), care are obiceiul să pârască; (persoană) care denunță, delator. – Pârî + suf. -tor.
PÂRÂTÓR, -OÁRE, pârâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care pârăște (1), care are obiceiul să pârască; (persoană) care denunță, delator. – Pârî + suf. -tor.
PÎRÎTÓR, -OÁRE, pîrîtori, -oare, adj. Care pîrăște; care are obiceiul să pîrască; care denunță; delator. N-au venit de patru zile! se răsuci iar din pat tovarășul lui Comșa, cu promptitudinea unui școlar pîritor. C. PETRESCU, Î. II 60. Ne deprinsese a fi lași, mincinoși, pîrîtori, leneși. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ (Substantivat) Greaca o să întrebuințeze toate mijloacele ca să afle pe pîrîtorul ei. FILIMON, la TDRG.
pârâtór (rar) adj. m., s. m., pl. pârâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pârâtoáre
pârâtór adj. m., s. m., pl. pârâtóri; f. sg. și pl. pârâtoáre
PÂRÂTÓR adj., s. 1. adj., s. pârâcios, (fam. fig.) turnător. (Mare ~ mai e!) 2. s. v. denunțător.
PÂRÂTÓR s. v. reclamant.
PÂRÂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care pârăște; denunțător; delator; turnător. /a pârî + suf. ~tor
pârîtor m. 1. acuzator; 2. denunțător.
pîrîtór, -oáre adj. Care pîrăște (pîrîș). Care are obiceĭ să pîrască: un elev pîrîtor.
pîrîtor s. v. RECLAMANT.
PÎRÎTOR adj., s. 1. adj., s. pîrîcios, (fam. fig.) turnător. (Mare ~ mai e!) 2. s. denunțător, (livr.) delator, sicofant, (înv.) prepuitor, vadnic, (fam. fig.) turnător. (Un ~ ordinar.)

pârâtor dex

Intrare: pârâtor (adj.)
pârâtor adjectiv
Intrare: pârâtor (s.m.)
pârâtor substantiv masculin