pârâitură definitie

9 definiții pentru pârâitură

PÂRÂITÚRĂ, pârâituri, s. f. 1. Zgomot surd produs de ruperea, despicarea, frângerea etc. unui corp tare, dur. 2. Zgomot sau sunet ascuțit, strident, care se produce prin apăsare; scârțâitură. ♦ Zgomot specific produs de ceva care arde. ♦ Succesiune de zgomote scurte și dese; răpăit. [Pr.: -râ-i-] – Pârâi + suf. -tură.
PÂRÂITÚRĂ, pârâituri, s. f. 1. Zgomot surd produs de ruperea, despicarea, frângerea etc. unui corp tare, dur, neelastic. 2. Zgomot sau sunet ascuțit, strident, care se produce prin apăsare; scârțâitură. ♦ Zgomot specific produs de ceva care arde. ♦ Succesiune de zgomote scurte și dese; răpăit. [Pr.: -râ-i-] – Pârâi + suf. -tură.
PÎRÎITÚRĂ, pîrîituri, s. f. Zgomot caracteristic produs de o rupere; despicare, rupere, ardere a unui material tare. Se auzi o pîrîitură strașnică de gard. BUJOR, S. 92. Orice pîrîitură de creangă făcea să-i bată inima cu mai multă putere. DUNĂREANU, CH. 238. Nu auzea nimică, decît cînd și cînd... pîrîituri de vreascuri. SBIERA, P. 172. ♦ Răpăit. Tunurile băteau cine știe unde, pîrîiturile puștilor curgeați slăbite de departe. SADOVEANU, O. VI 238.
pârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. pârâitúrii; pl. pârâitúri
pârâitúră s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. pârâitúrii; pl. pârâitúri
PÂRÂITÚRĂ s. 1. v. trosnet. 2. v. păcănit.
pârăitură f. pârăit repețit sau prelung: pârăiturile puștilor.
pîrîitúră f., pl. ĭ. Rezultatu pîrîiriĭ, huĭetu lucrurilor care pîrîĭe: pîrîiturile ghețiĭ pe rîŭ în ainte de a se rupe.
PÎRÎITU s. 1. pîrîit, trosnet, trosnitură, (reg.) pîrpăitură. (~ lemnelor care ard.) 2. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, răpăit, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (~ a puștilor.)

pârâitură dex

Intrare: pârâitură
pârâitură substantiv feminin
  • silabisire: -râ-i-