pâr definitie

14 definiții pentru pâr

PÂR1 interj. (Adesea pronunțat cu „r” prelungit) Cuvânt care imită zgomotul sau trosnetul produs de un corp solid care se rupe sau se despică, de arderea lemnelor, de presiunea exercitată asupra zăpezii etc. – Onomatopee.
PÂR2, pâri, s. m. (Reg.) Persoană care pârăște; pârâș, reclamant. – Din pârî (derivat regresiv).
PÂR1 interj. (Adesea pronunțat cu „r” prelungit) Cuvânt care imită zgomotul sau trosnetul produs de un corp solid care se rupe sau se despică, de arderea lemnelor, de presiunea exercitată asupra zăpezii etc. – Onomatopee.
PÂR2, pâri, s. m. (Reg.) Cel care pârăște; pârâș, reclamant. – Din pârî (derivat regresiv).
PÎR1 conj. v. pînă1.
PÎR2 interj. (Adesea cu sunetul «r» prelungit) Onomatopee care redă zgomotul sau trosnetul unui corp care se rupe sau se despică. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrr! cade copacul peste car de-l sfarmă și peste boi de-i ucide. CREANGĂ, O. A. 151.
PÎR3 s. m. (Regional) Cel care pîrăște; pîrîș, reclamant. Ștefan-vodă auzea, Mîna pe condei punea Și pe hîrtie scria, în mîna pîrului c-o da. MAT. FOLK. 105.
pâr1/pârr interj.
pâr2 (reg.) s. m., pl. pâri
pâr/pârrr interj.
pâr s. m., pl. pâri
pîr interj. – Imită trosnetul, zgomotul unei lovituri, pocnitura unui lemn uscat etc. Creație expresivă, cf. hîr, mîr, bîr, cîr, pîrț. – Der. pîrîi, vb. (a pocni, a trosni, a arde cu scîntei); pîrîit, s. n. (pocnet, trosnet); pîrîitoare, s. f. (morișcă; specie de lăcustă, Psophus stridulus), cf. cîrîitoare; pîrîitură, s. f. (trosnet); pîrîi, vb. (a trosni, a pocni).
PÂR interj. (se folosește, prelungit sau repetat, pentru a reda sunetul produs de un corp tare când acesta crapă, se rupe sau se despică). /Onomat.
pîr, interj. care arată huĭetu frîngeriĭ saŭ spargeriĭ. V. pîrîĭ.

pâr dex

Intrare: pâr
pâr interjecție substantiv masculin