Dicționare ale limbii române

7 definiții pentru pântecel

PÂNTECÉL, pântecele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui pântece; pântecuț. – Pântece + suf. -el.
PÂNTECÉL, pântecele, s. n. Diminutiv al lui pântece; pântecuț. – Pântece + suf. -el.
PÎNTECÉL, pîntecele, s. n. Diminutiv al lui pîntece.
pântecél s. n., pl. pântecéle
pântecél s. n., pl. pântecéle
PÂNTECÉL s. (ANAT.) burtică, burticică, pântecuț.
PÎNTECEL s. (ANAT.) burtică, burticică, pîntecuț.

pântecel definitie

pântecel dex

Intrare: pântecel
pântecel substantiv neutru