pântecăraie definitie

9 definiții pentru pântecăraie

PÂNTECĂRÁIE, păntecărăi, s. f. (Reg. și fam.) Diaree. [Pr.: -ra-ie] – Pântec + suf. -ăraie.
PÂNTECĂRÁIE s. f. (Reg.) Diaree. [Pr.: -ra-ie] – Pântec + suf. -ăraie.
PÎNTECĂRÁIE s. f. (Regional) Boală, indispoziție caracterizată prin dureri de stomac și scaune dese. V. diaree, dizenterie. Jarcalete se văita de pîntecăraie și n-avea chef de lucru. PAS, L. I 80. O javră de cățel, urduros și bolnav de pîntecăraie. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 43. Nu-și iau demîncare și se nutresc cu prune, mere și pere... de multe ori pier de pîntecăraie. DELAVRANCEA, O. II 115.
!pântecăráie (reg., fam.) s. f., art. pântecăráia, g.-d. art. pântecărắii; pl. pântecărắi, art. pântecărắile (-ră-i)
pântecăráie s. f., art. pântecăráia
PÂNTECĂRÁIE s. v. diaree.
pântecăraie f. diaree, disenterie (mai ales la vite).
pîntecăríe f. (d. pîntece). Pop. Durere de stomah (colică, diaree, disenterie). – Și -ráĭe, pl. ăĭ.
pîntecăraie s. v. DIAREE.

pântecăraie dex

Intrare: pântecăraie (pl. -aie)
pântecăraie pl. -aie substantiv feminin
Intrare: pântecăraie (pl. -ăi)
pântecăraie pl. -ăi