pânditor definitie

10 definiții pentru pânditor

PÂNDITÓR, -OÁRE, pânditori, -oare, adj. Care pândește, care iscodește. – Pândi + suf. -tor.
PÂNDITÓR, -OÁRE, pânditori, -oare, adj. Care pândește, care iscodește. – Pândi + suf. -tor.
PÎNDITÓR, -OÁRE, pînditori, -oare, adj. Care pîndește, care iscodește. Ochii i se furișau pînditori spre Dumitru. SLAVICI, O. I 314. Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pînditor Privind la Cătălina. EMINESCU, O. I 173. Ai ajuns acuma în mintea-ți visătoare Să faci din Lăpușneanu o umbră pînditoare. ALECSANDRI, T. II 72.
pânditór adj. m., pl. pânditóri; f. sg. și pl. pânditoáre
pânditór adj. m., pl. pânditóri; f. sg. și pl. pânditoáre
PÂNDITÓR s. v. pândar.
PÂNDITÓR1 adv. Pe furiș; pe neobservate; pe nesimțite; tiptil. /a pândi + suf. ~tor
PÂNDITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care pândește. Privire ~oare. /a pândi + suf. ~tor
pânditor a. care pândește: o umbră pânditoare AL.
pînditor s. v. PÎNDAR.

pânditor dex

Intrare: pânditor
pânditor adjectiv